Spectacole
Stagiunea TEATRU ÎN TVR – programul celei de-a treia săptămâni

Toate reprezentaţiile încep la ora 21.00, iar biletele se cumpără direct de la teatre.
Luni, 3 august, Teatrul INDART aduce spectacolul: „Amanta de la prânz”, o comedie în regia lui Bogdan Gagu, cu Silvia Gagu, Cristian Mardare, Corina Ivanov şi Eduard Boţ în rolurile principale. Spectacolul este o comedie romantică, plină de momente savuroase, care aduce în prim plan „lucrurile importante” dintr-un cuplu, o analiză fină a relației dintre soț și soție într-un punct culminant al căsătoriei.
Miercuri, 5 august, Teatrul Dramaturgilor Români ne invită la „Mazurka” de Alexandru Hausvater, care semnează şi regia spectacolului. Având în distribuţie pe Lari Giorgescu, Gavril Pătru şi Antoaneta Cojocaru, „Mazurka” este o reprezentaţie emoționantă, o odisee în mitul lui Chopin: GENIUL muzical și OMUL Chopin. Spectacolul nu este unul biografic, ci este realizat sub cheia replicii „Toți iubesc muzica, dar nu și omul” – şi aduce în prim plan pe OMUL Chopin incapabil să iubească, să mențină o relație.
Joi, 6 august, regizorul Sever Andrei aduce în grădina TVR un anti-basm comic, pentru adulţi despre nereușită, eșec, ratare, dorință și neîmplinire: Și nu au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. 4 actori, 5 tablouri, 6 cupluri – într-o acţiune cu dragoste şi conflicte, toate ambalate într-o comedie cu un motto neaşteptat: „Pozitivismul este o formă de alienare vitală pentru omenire”. Distribuţia spectacolului adus de Compania Artistik Distopia este formată din: Delia Alexandra Riciu, Oana Moșnegu, Dan Murzea, Ștefan Mihai. Text și regie: Sever Andrei.
Vineri, 7 august, Teatrul Nottara prilejuieşte publicul cu o mare doamnă a scenei româneşti, Anda Caropol, care la 81 de ani ne oferă un spectacol eveniment: „Repetiția vieții mele” în regia lui Alexandru Jitea. Anda Caropol, în personajul Nina, oferă un recital despre cariera sa, dar cu trimiteri generale la viața de actor și reușește o interpretare admirabilă a personajului conceput de scenarist. Actrița transmite cu sensibilitate emoție în monologul principal, dar și umor în relațiile cu publicul. Prinsă printre amintiri și visând nostalgică la gloria de altădată, Nina urcă pe scenă pentru a-și repeta monologul neterminat. Dar autorii moderni nu mai produc texte pe măsura celor clasice, ei doar experimentează, spre disperarea actriței ce-și așteaptă ieșirea – încă nescrisă – din scenă. Înconjurată de oamenii din teatru, care i-au fost alături o viață întreagă, Nina își rostește monologul, într-un spectacol de-a viața și de-a realitatea – alternanțe care ne fac să râdem, păstrând mereu o lacrimă în colțul ochilor. Pentru că există o Nina în fiecare dintre noi.
Pentru că începând din acest an, pe 16 august este „Ziua naţională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni şi de conştientizare a violenţelor împotriva creştinilor”, Asociația Culturală Zona aduce la TVR sâmbătă, 8 august, prima sa reprezentaţie a spectacolului memorial „Brâncovenii”, în regia Ivonei Boitan. Interpretează: Tomi Cristin, Mircea Constantinescu, Magda Catone. Textul spectacolului este scris de părintele Bogdan Aurel Teleanu. Pe 15 august 1714, de marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, la Istanbul era ucis domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei 4 fii ai săi şi cu sfetnicul domnesc Ianache.
Duminică, 9 august este programat spectacolul „Sarmale cu dragoste” susţinut de Trupa Lui’s Art, textul şi regia fiind semnate de Ivona Boitan. Cu Victoria Dicu și Nicodim Ungureanu, „Sarmale cu dragoste” este o comedie spumoasă, romantică, un amestec de iubire, tandrețe și… picanterie. Un spectacol cu un el și o ea, trecuți de prima tinerețe, cei doi ajung să se cunoască în sala de așteptare a unui cardiolog. Pe lângă boala de inimă, îi unește pasiunea pentru fumat, cafea, dar, mai ales, pentru sarmale…
Această reprezentaţie se ţine cu casa închisă, fiind rezervată celor din linia întâi care luptă împotriva COVID-19, precum şi profesorilor care participă la programul Teleşcoala. Următoarele reprezentaţii ale acestui spectacol deschise publicului vor fi anunţate în timp util.
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALE4 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale3 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV4 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023