Connect with us

Emisiuni

Ștefan Bănică, despre experiența de a urca pe scenă alături de fiul său

Avatar

Published

on

            Impresionat de apariția pe scena X Factor, în această seară, de la 20:30, la Antena 1, a unui cuplu format din mamă și fiică, Ștefan Bănică nu a putut să nu facă o comparație cu el și fiul său.

 

             „Pot să îți spun, ca părinte și copil care a cântat alături de tatăl, dar și de fiul lui, că senzația protectoare pe care tu o ai față de fiica ta nu te ajută întotdeauna. Tatăl meu nu a avut chestia asta și îi mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că m-a ajutat enorm! Pe scenă nu mai e copilul, ci partenerul meu! Lucrul acesta am vrut să îl simt și eu vizavi de fiul meu anul trecut, într-un concert la Sala Palatului și, cu tot instinctul patern, l-am lăsat să se descurce și sunt mândru de ceea ce a făcut”, a spus Ștefan Bănică.

O noutate a celui de-al nouălea sezon X Factor, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20:30, la Antena 1, pe care atât concurenții, cât și jurații au aflat-o încă din primul episod, a fost împărțirea grupelor! Astfel, dacă până acum jurații aflau abia la finalul audițiilor ce grupă le va fi repartizată, anul acesta, Loredana, Delia, Ștefan Bănică și Florin Ristei au fost anunțați încă de la început mentorul cărei grupe vor fi, ceea ce îi va face să ia decizii mult mai strategice.

 

Așadar, în sezonul 9 X Factor, Loredana Groza va fi mentorul grupei de băieți sub 24 de ani, Florin Ristei a primit Grupurile, Ștefan Bănică va căuta factorul X în rândul fetelor de sub 24 de ani, în timp ce Delia crede că are categoria câștigătoare: Mixt este grupul pentru concurenți de peste 24 de ani, iar până acum, jurata X Factor a câștigat în ambele cazuri când a mai fost mentorul lor: în 2013, alături de Florin Ristei, iar în 2018 împreună cu Bella Santiago. Totodată, în timp ce jurații vor căuta factorul X în noul sezon, cei de acasă vor intra în culisele emisiunii cu ajutorul actriței Ilona Brezoianu.

 

 

Comentarii

Emisiuni

Mircea Radu despre Andreea Marin: „Prima impresie a fost, atunci, ca și acum, că ești mai frumoasă în realitate.”

Avatar

Published

on

           Cu toții ne amintim că două dintre cele mai cunoscute vedete ale Televiziunii Române, Andreea Marin și Mircea Radu, prezentau, în urmă cu ceva timp, „Telejurnalul” TVR 1. Puțină lume știe însă cum s-au întâlnit cei doi.

 

Aflat în platoul emisiunii „Nu există nu se poate”, luni, 19 octombrie, la TVR 2, la invitația fostei sale colege, Mircea Radu s-a destăinuit în premieră: „Eram deja în Televiziunea Română, la știri, într-un loc numit editare, unde erau suspendate trei televizoare. Tu erai o fată extraordinar de frumoasă, care trecea ecranul ca nimeni alta, la TVR Iași. Și noi, toți băieții, suspinam după tine: „Cine o fi fata asta, cum o întâlnim…”. Într-o dimineață, vine cineva în redacție și ne spune: „Știți cine este în antecameră la domnul Șoloc (n.r. pe atunci directorul Departamentului emisiunilor informative) ? „Nu, cine ?”. „E fata de la TVR Iași…”

 

Cine, Andreea ?”, am zis. „M-am ridicat, m-am dus la biroul respectiv și te-am văzut. Prima impresie a fost, atunci, ca și acum, că ești mai frumoasă în realitate decât la televizor. M-am întors în redacție și le-am spus băieților: Andreea este extraordinară. După care ai devenit prezentatoarea jurnalului de la ora 20:00. Așa ne-am cunoscut noi…”, a povestit Mircea Radu în emisiunea „Nu există nu se poate!”.

Despre începuturile carierei sale, Mircea Radu, acum figură emblematică a televiziunii, spune că totul a pornit de la o glumă. „Am ajuns să fac televiziune dând o probă pe care am luat-o în glumă. Audiția se ținea într-un studiou în care avea să se filmeze, peste ani, cel mai de succes program al TVR, „Surprize, surprize”. În hala imensă, se afla în centru o cameră și un operator. Mi-a venit rândul, m-am dus în fața camerei și am auzit o voce, de undeva de sus , pentru că regia e undeva sus, care a zis: „Uită-te-n cameră și spune cum te cheamă”. Și atunci am spus: „Doamne, tu ești ?” S-au auzit chicoteli, mi-am spus numele și asta a fost tot. Am plecat acasă. După vreo două zile, am fost sunat de celebra actriță Ileana Popovici, care făcea, la vremea aceea, la TVR 2, o emisiune care se numea „Bună dimineața, România!”. Restul e istorie”. 

 

Tată a doi copii, Tudor Paul (7 ani) și Clara Elena (3 ani), Mircea Radu spune că încearcă să fie un părinte implicat și vrea să își pregătească copiii pentru viață. Își amintește cu plăcere de momentele amuzante și surprinzătoare alături de ei.  „În urmă cu vreo trei-patru ani, filmasem o emisie, iar înregistrarea  urma să se difuzeze pe post. Între timp eu eram acasă, pe canapea, cu Tudor în brațe. La un moment dat, prezentatoarea mă introduce în scenă și în momentul acela Tudor m-a văzut atât stând lângă el, cât și pe micul ecran și a zis: „Adică ce, eu am doi tați ?”. Mi s-a părut fabulous”, a mai spus Mircea Radu în ediția de luni, 19 octombrie, a emisiunii „Nu există nu se poate!”.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Cristi Manolescu a fost votat și trimis în finala iUmor, sezonul 9

Avatar

Published

on

             Cristi Manolescu a devenit cel de-al șaselea finalist iUmor din sezonul cu numărul nouă, alături de câștigătorii celorlalte ediții – Andrei Ungureanu (Omul cu Tourette), Giorgiana Lupu, Biba Struja, Ștefan Nistor și Mădălin Ghioc.

 

            Deși în cel de-al treilea sezon apariția sa a stârnit un conflict cu Mihai Bendeac, numărul din ediția de seara trecută i-a adus lui Cristi Manolescu cele trei voturi ale juraților, iar cei de acasă l-au trimis direct în finală prin intermediul aplicației iUmor. „Pur și simplu senzațional! De departe cel mai bun număr de one liners din acest sezon”, a exclamat Mihai Bendeac, în timp ce Cheloo a gustat și el din plin numărul lui. „Domnul Manolescu mi-a fost antipatic la începutul călătoriei sale în mlaștina iUmor, dar se pare că acest Batman al umorului românesc evoluează și devine din ce în ce mai periculos pentru răufăcătorii care vin aici și ne pierd timpul”, a spus juratul.

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia „iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului după-amiezei de luni.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

13 motive pentru care ai noroc cu Măruță!

Avatar

Published

on

             Doar trei zile au mai rămas până la cea mai importantă sărbătoare a lunii: joi, 22 octombrie, emisiunea La Măruță va împlini 13 ani de activitate live, zi de zi! Și-n prag de sărbătoare, vă propunem 13 motive pentru care fiecare dintre noi este mai norocos cu Măruță!

 

1.În cei 13 ani, poate că numele sau ora de difuzare s-au schimbat, dar prezentatorul niciodată! Gazda, Cătălin Măruță, are aceeași energie cu care ne-a obișnuit din prima zi în care emisiunea s-a lansat la PRO TV.

 

2. În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 15:00, avem câte 2 ore de emisiune live, în care descoperim cele mai tari secrete ale vedetelor și aflăm cele mai noi informații despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

 

3. Cea mai picantă rubrică din emisiunile de divertisment descoperă răspunsurile la cele mai incomode întrebări care le sunt adresate vedetelor! Nimeni nu are secrete… dacă nu vrea să mănânce picant!

 

4. Pentru cei care vor să fie conectați la cele mai importante știri din domeniul medical, Dr. Mihail, prietenul emisiunii este mereu alături de telespectatori cu informații noi și sincere despre cum să ne menținem starea de sănătate!

 

5. Ciucă și Nicolaină sunt pregătiți în fiecare zi pentru cele mai tari provocări! Ei nu spun niciodată nu distracției adevărate și materialelor care îi testează! În plus, Ciucă e mereu pe fază la mesajele celor de acasă și le aduce în atenția colegilor lui.

 

6. Chiar dacă marțea e neagră când Iulia Albu vine în platou și analizează ținutele purtate de vedete, comentariile oferite de ea colorează tot restul zilei!

 

7. Teste între prieteni, soți și soție sau frați / surori ? Le avem pe toate la Măruță! Cei mai curajoși închid ochii, răspund la întrebări și descoperă cât se cunosc de bine… sau de puțin!

 

8. Greta, regizorul de platou al emisiunii, e mereu pe fază la invitați și echipă și se asigură că toate momentele se întâmplă chiar la fix! E imposibil să nu fi cunoscut-o până acum și să nu fi văzut că nimic nu-i scapă.

 

9. Dacă cineva credea că elementele de decor nu pot fi remarcate… cu siguranță s-a înșelat! Happylica este cea mai cunoscută canapea din România. Și chiar dacă invitații au parte de o canapea nouă în studio, Ciucă și Nicolaină au păstrat-o în echipă pe cea care a reușit ani de-a rândul să primească cei mai tari invitați din țară.

 

10. Copiii iau la întrebări adulții! Și ce întrebări! Maria, fetița Danielei Gyorfi, este pregătită să lase vedetele fără răsuflare și să afle mai multe despre viața celor mari!

 

11. Din prima zi de emisiune este în casca lui Cătălin, coordonează echipa și se asigură că găsește mereu cele mai interesante subiecte pentru cei de acasă. Este Alina Tolontan, producătoarea emisiunii, care consideră că fiecare zi este o nouă provocare!

 

12. Când credeau că interviurile lui Măruță îi lasă fără niciun secret, invitații au mai avut o surpriză! Au fost provocați să scoată de la naftalină pozele lor din copilărie… și cu prietenii alături, o serie de elemente de recuzită și echipa emisiunii aproape, s-au apucat de recreat acele imagini!

 

13. Exclusivitățile și distracția nu se opresc niciodată! Iar joi, 22 octombrie, toți ochii sunt pe Măruță în cea mai tare petrecere a toameni, în serbarea care nu poate fi ratată!

 

Dacă încă nu v-ați convins că aveți toate motivele să fiți mai norocoși cu Măruță, nu ratați de luni până vineri, de la ora 15:00 noi ediții live ale emisiunii!

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Facebook

Trending