Stela Popescu, Mirabela Dauer și Fuego sunt invitații lui Dan Negru miercuri, 18 februarie, de la ora 20.30, la „Te pui cu blondele?”
Va fi o seară specială în care, pe lângă confruntarea pe teme de cultură generală dintre cei trei artiști și cele 50 de blonde, în platoul emisiunii se vor face mărturisiri interesante.
[sam id=”12″ codes=”true”]
Stela Popescu povestește că “a desenat” singură casa de vacanță pe care a construit-o la mare, în stațiunea 2 mai, în anul 1990, dar și că este prima prezentatoare a Festivalurilor de la Mamaia și Brașov. Mirabela Dauer va povesti amănunte incredibile despre Dan Spătaru, pe care l-a considerat fratele ei.
De asemenea, Fuego mărturisește că știe să picteze și că a fost tentat, la un moment dat, să treacă la religia catolică. “Am condus un an și jumătate corul de la biserica catolică de la Piața Muncii și acolo am cunoscut mulți oameni frumoși. În perioada aceea a existat un moment când am vrut să trec la religia catolică…”, a povestit el.
De asemenea, Fuego – pe numele său real Paul Surugiu – va fi provocat de către blonde să facă o poezie despre ele până la finalul emisiunii.
Întrebarea-vedetă va veni în această ediție de la Cristian Țopescu, unul dintre cei mai mari ziariști și comentatori sportivi din România, care le va adresa invitaților și blondelor deopotrivă o întrebare din cariera proprie.
Cum se va încheia spumoasa confruntare pe teme de cultură generală dintre cei trei artiști și cele 50 de blonde, telespecatorii Antenei 1 vor afla miercuri, 18 februarie, de la ora 20.30, numai la “Te pui cu blondele?”
Foto Credit: Antena 1
CITESTE SI:
-
GRILĂ. Ce vedem la Antena 1 după ce PRO TV a lansat Sunt celebru, scoate-mă de aici!
-
Traian Băsescu la TVR 1: „Avocatul Poporului e penibil. CNA ar trebui să pună capăt mesajelor mincinoase de la tv!”
-
Premieră în istoria tv din România. Dan Negru: ”E de neînțeles de ce Pro renunță la publicul fidel de filme americane”