A-Z NEWS
Stelian Tănase: Nu avem nevoie de 7 canale la SRTv, dar se face un lobby extraordinar pentru TVR 3
Stelian Tănase, preşedintele-director general al SRTv, a declarat, miercuri, la Parlament că Televiziunea Română nu are nevoie de şapte canale şi că a propus menţinerea doar a trei televiziuni, în conformitate cu Legea 41, însă se face un lobby extraordinar pentru unele staţii, precum TVR 3, noteaza Mediafax.
„Nu avem nevoie de şapte canale şi, dacă revenim la lege, ele trebuie să fie trei canale: 1, 2, internaţional. Şi staţiile teritoriale. Aşa spune legea. Eu am vrut să revin la lege. Colegii mei s-au opus, pentru că ştiţi bine ce lobby extraordinar se face de pildă pentru TVR 3”, le-a spus Stelian Tănase deputaţilor din Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, miercuri, în timpul audierii sale.
Şi deputatul UDMR Marton Arpad a spus că Legea numărul 41/ 1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Televiziune ar trebui aplicată aşa cum este. „Ar trebui să fie aplicată acea lege proastă exact în textul literei legii”, a spus Marton Arpad.
Pe de altă parte, pe 17 iunie, Stelian Tănase declara pentru agenţia MEDIAFAX că TVR News, TVR 3, TVR HD şi TVR Moldova sunt în afara Legii 41 de funcţionare şi organizare a SRTv, sugerând că este posibilă închiderea lor, însă nu a fost luată o decizie în acest sens.
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
AUDIENȚE TVo zi ago
Andra: ”Butonul auriu poate să aducă atâta bucurie”. Românii au talent a fost lider absolut de audiență!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
Seriale4 zile ago
Un personaj misterios vine să tulbure povestea Lia – Soţia soţului meu
-
ADVERTORIALEo săptămână ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 30 ianuarie – 05 februarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
EVENTS2 săptămâni ago
Antalya Star Awards Gala
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 2 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
AUDIENŢE TV: America Express, din nou lider de piață!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 27-02 ianuarie 2023