Connect with us

ALL MEDIA

Stelian Tănase, seful TVR: “Sunt supus la presiuni politice enorme din partea cercurilor foarte înalte de la PSD. Mi se cere capul unui realizator”

Published

on

„Aveţi un telefon? Telefonul meu sună până se încinge”, spune Stelian Tănase în primele minute ale interviului Gandul în care vorbeşte despre presiunile politice care se fac asupra sa, în calitate de preşedinte-director general al Televiziunii Române, noteaza Mediafax.

„Nu că le-am simţit, le-am auzit, s-au făcut la mine presiuni insistente vizavi de diferite decizii, pe care ar trebui să le iau, de pildă acuma mi se cere capul lui Sorin Avram (n.r. realizatorul emisiunii de dezbateri politice „Vorbeşte liber!”)”, spune pentru Gândul şeful TVR, care adaugă că imixtiunile vin „din zone foarte înalte, de la PSD”.

„Nu mă descurc, pot să vă spun cu toată onestitatea. Iar acum când ne apropiem de campanie este aproape o isterie, e un fel de balamuc”. În acest moment, vulnerabilităţile televiziunii publice sunt atât de ordin politic, cât şi de natură economică. TVR are datorii istorice de 800 de milioane de lei, dintre care mai mult de jumătate la bugetul de stat, iar şeful postului public spune că a discutat cu premierul Ponta despre o amnistie fiscală pentru TVR şi chiar despre închiderea postului public, pentru ca apoi să poată fi redeschis restructurat. Tănase înclină spre soluţia radicală a închiderii postului public şi susţine că a discutat aceste variante şi cu premierul Victor Ponta iar acesta a fost „sensibil, adică i s-a părut scenariul plauzibil, mai ales că există şi alte exemple, nu inventăm noi roata”. Tănase mai spune că premierul Ponta i-a promis că astfel de măsuri vor fi luate după alegerile prezidenţiale.

Într-un interviu pentru gândul, Stelian Tănase, acuză şi influenţa pe care o exercită asupra TVR premierul Victor Ponta prin purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, membru în Consiliul de Administraţie al televiziunii. „Corneliu Calotă îşi spune punctul de vedere, faţă de mine personal, faţă de alţi directori în faţa consiliului de administraţie de fiecare dată şi punctul lui de vedere prevalează. Este omul cel mai puternic din Consiliul de Administraţie. Pe acel plan, el conduce, de fapt, televiziunea”, spune Stelian Tănase, care susţine că oficialul Guvernului se află acum într-o situaţie de incompatibilitate.

Citeste aici mai mult

Comentarii

comments

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Locuri de muncă în România

Locuri de muncă în România

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending