Connect with us

Campanie TV

Ştirile PRO TV lansează astăzi campania Dependența României. Alcoolismul – Boala din Pahar

Avatar

Published

on

Începând de astăzi, în cadrul Știrilor Pro TV de la ora 17:00, Elena Lasconi, corespondent  Știrile Pro TV, spune o serie de povești cutremurătoare despre fenomenul total incontrolabil al alcoolismul la români. Alcoolismul s-a strecurat în societatea noastră și o sufocă încet, dar sigur.

 

De la copii până la bunici, peste trei milioane de români beau în exces, indiferent de clasa socială din care fac parte sau de nivelul de educație. Suntem pe locul cinci în lume la consumul de alcool pe cap de locuitor, iar statisticile iau în calcul doar băutura comercializată legal. Sunt mari șansele ca producția din gospodărie să depășească aceste cifre. Urmarea? România este prima din Europa la numărul de decese cauzate de consumul de alcool în rândul femeilor și pe locul trei în rândul bărbaților.

 

A fost o campanie covărșitoare. Acum îmi dau seama că, până să mă apuc de documentare și de filmat, aveam idei preconcepute, la fel ca majoritatea românilor, despre cei pe care îi vedeam băuți pe stradă. E tare ușor să pui stampila de „bețiv” și să mergi mai departe… După ce am cunoscut zeci de alcoolici, mulți abstinenți în prezent, mi-am dat seama că oricine, chiar ORICINE poate să cadă în robia asta a alcoolului.  Am înțeles din poveștile lor de viață, din lacrimile lor, dar și ale familiei cât de subțire este granița dintre un băutor „normal” și un dependent. Am vorbit cu preoți, militari în rezervă, manageri, masteranzi , cu oameni simpli de la țară. Toți mi-au spus ceva ce nu îmi iese din cap. Ba chiar, mă sperie de-a dreptul. Niciunul nu își aduce aminte când anume a devenit alcoolic. Am discutat cu specialiști în genetică despre caracterul ereditar al acestei boli. Dar și cu psihologi și psihiatri despre mecanismele pe care le declanșează. Alcoolismul este o boală grea și, chiar dacă în acest moment răsuflați usurați gândindu-vă că sunteți în siguranță pentru că nu aveți alcoolici în familie, există riscul să deveniți o victimă oricând. Organizația Mondială a Sănătății susține că fiecare alcoolic influențează direct sau indirect cel puțin șapte persoane din jurul lui. Dacă luăm în calcul doar cifrele oficiale, asta înseamnă că întreaga Românie este afectată. Vorbim aici nu doar despre familie, prieteni ori colegi de serviciu. Și un necunoscut vă poate influența. Mi-a rămas gândul la povestea unei familii în care nimeni nu bea. Oamenii își plâng și acum nepoata, ucisă de un sofer alcoolic.”, a declarat Elena Lasconi.

 

Din păcate, românii dependenți au șanse mai mari să sfârșească la cimitir decât să fie internați într-un centru de recuperare. Pe întreg teritoriul țării, nu avem nici măcar o astfel de instituție pentru alcoolici sau vreun program la nivel național. Nu sunt directive, nu există specialiști în domeniu. Industria alcoolului este mână cerească pentru evazioniști, care, potrivit estimărilor, păgubesc statul cu sute de milioane de euro anual.

 

„Am vrut să punem și problema lipsei de implicare a statului. Nu există nicio cale prin care acești bolnavi, căci, da, sunt bolnavi, să poată să fie echilibrați. Fizic și, mai ales, psihic. Să fie reintegrați în societate. De aceea, variantele nu sunt deloc roz. Cimitir sau închisoare. În astfel de condiții…cum va arăta viitorul României?”, a completat Elena Lasconi.

 

Dependenții care au șansa să meargă să se trateze în sistem privat, extrem de puțini și ei, șterg cel puțin trei luni din viață. Își pierd, în primul rând, locul de muncă, pentru că nu există cadru legal în astfel de situații. Apoi, așa cum am aflat pe parcursul campaniei, suferă crunt pe plan afectiv.

 

Telespectatorii sunt invitați să descopere povești de viață cutremurătoarele și mărturiile oamenilor ce luptă cu această dependență, la Știrile Pro TV, în cadrul campaniei Dependența României. Alcoolismul – Boala din Pahar.

 

Foto Credit: PRO TV

ANALIZA: Pro TV, record în istoria audiențelor în luna martie pe segmentul publicului comercial!

Comentarii

Campanie TV

1 Iunie: Peste 30 de vedete TVR participă la campania în care Ziua Copiilor

Avatar

Published

on

Foto Credit: TVR

Peste 30 de vedete TVR participă la campania în care Ziua Copiilor durează o lună
Din 30 mai până în 30 iunie, TVR „DĂ RESTART COPILĂRIEI”

Anul acesta, Ziua Internaţională a Copilului are o semnificaţie aparte la TVR. Dacă până acum, de 1 iunie, TVR şi-a deschis larg porţile pentru copiii de toate vârstele cărora le-a oferit petreceri, jocuri, spectacole şi surprize minunate, de această dată, în contextul pandemiei care ne-a schimbat viaţa, Televiziunea publică le reaminteşte adulţilor că acum, după luni de carantină, trebuie să revenim la normal învăţând de la cei mici cum să trecem peste greutăţi cu încredere şi cu speranţă.

Iuliana Tudor, Liana Stanciu, Adelin Petrişor, Marina Almăşan, Iuliana Marciuc, Virgil Ianţu, Irina Păcurariu, Corina Dănilă, Raluca Arvat, Nadine, Ruxandra Gheorghe, Daniel Coman, Costin De;liu, Marius Constantinescu, sunt numai câteva dintre cele peste 30 de vedete care dau startul campaniei TVR „3,2,1…Iunie. Restart copilărie !!!”.

De 1 iunie, TVR le reaminteşte adulţilor că putem reveni la normal învăţând de la cei mici cum să trecem peste greutăţi cu candoare, naturaleţe şi eficienţă. De la ei trebuie să învăţăm lucrurile simple, cu adevărat importante: să zâmbim, să visăm, să sperăm, să prindem încredere şi curaj, să nu ne pierdem speranţa.

Din 30 mai până în 30 iunie, Campania TVR „3,2,1…Iunie. Restart copilărie !!!” ne provoacă pe toţi să redevenim copii şi să arătăm lumii întregi acest lucru. Fiecare poate posta pe pagina de Facebook a TVR scurte înregistrări filmate cu telefonul care să demonstreze că şi adulţii au ce învăţa de la copii, iar la sfârşitul campaniei, cele mai bune/apreciate filmuleţe vor fi premiate  (vezi aici regulamentul de participare).

Primii care au acceptat provocarea de a realiza astfel de înregistrări sunt vedetele TVR care, alături de cei mici sau singuri, au „dat examenul copilăriei”. Filmările lor sunt numai câteva exemple că cei mari pot învăţa lucruri simple de la copiii lor. Înregistrările lor vor fi făcute publice online sau la tv în primele zile ale campaniei, fiecare dintre noi fiind invitat pe parcursul lunii iunie să le urmeze exemplul.

Când se termină copilăria? Niciodată – pentru că ea este o stare care ţine de minte şi de suflet, nu de vârsta biologică. Şi pentru că nu este simplu să redevenim copii şi să găsim acea resursă internă a lor de a trece peste greutăţi cu zâmbetul pe buze – în acest an, la TVR, avem nu doar o zi, ci exact o lună în care putem să învăţăm acest lucru.

Comentarii

Continue Reading

Campanie TV

Desenul copilului tău poate apărea pe 1 iunie la PRO TV!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

În această perioadă, copiii sunt cei mai fericiți pentru că își petrec zilele în familie, studiază acasă, se joacă și recuperează tot timpul pe care nu și l-au petrecut alături de părinți. Copiii sunt o sursă inepuizabilă de motivare și voie bună pentru cei din jur și nu numai, iar acum inocența și modul lor simplu de a gândi ne poate aduce tuturor speranța că #NeFacemBine. De aceea, pe 1 iunie, PRO TV spune Copiii ne fac mari.

 

În inima unui copil încape întregul univers. Iar în ochii lui, oameni mari sunt super eroi! Cine este eroul copilului tău? PRO TV provoacă toți copiii la creativitate, iar desenele lor vor putea fi difuzate la televizor!

 

Tot ce trebuie este ca fiecare copil să facă un desen cu tema “Eroul meu preferat”, iar părinții, bunicii sau prietenii să trimită creațiile până pe 28 mai pe adresa de email copiiinefacmari@protv.ro sau să le posteze pe Instagram cu hashtag #copiiinefacmari și cu tag către pagina @protv_romania.

 

Cele mai creative desene vor fi difuzate la PRO TV luni, 1 iunie, în clipuri speciale și în edițiile speciale ale emisiunilor Vorbește lumea și La Măruță!

 

Copiii ne fac mari!

Comentarii

Continue Reading

Campanie TV

TVR continuă să spună „Mulţumesc” în campania #RespectCelorDinLiniaIntai

Avatar

Published

on

            Criza prin care trecem acum cu toţii a produs schimbări pe care poate nici nu ni le imaginam în urmă cu ceva timp. Lumea a stat în loc pentru o vreme sau cel puţin are o altă dinamică. Dar sunt acei oameni care prin profesia lor, luptă ca să menţină totul în mişcare, pentru ca noi să fim în siguranţă şi sănătoşi, iar bătălia nu este deloc uşoară. Cadrelor medicale, pompierilor şi forţelor de ordine, TVR le spune #Mulţumesc în campania dedicată lor, #RespectCelorDinLiniaIntai.

            De peste o lună de zile, Televiziunea Română derulează o campanie specială dedicată eroilor care luptă direct şi activ cu pandemia. Doctori, asistenţi, infirmiere, poliţişti sau militari, cu toţii fac parte din prima linie a acestei bătălii. În cadrul Telejurnalului de seară, de la ora 20:00, putem asculta poveştile impresionante ale celor care pun datoria mai presus de orice. La finalul ştirilor TVR ne sunt prezentate reportaje din viaţa unor oameni speciali, pentru care fiecare zi de muncă reprezintă un risc, dar care nu se clintesc din misiunea lor.

Urmând exemplul altor oraşe din lume, turnul TVR este prima clădire din ţară care îşi aprinde în fiecare seară luminile în semn de omagiu. Lumini albe şi roşii ca simbol al solidarităţii, proiectarea tricolorului sau animaţii reprezentative vor putea fi urmărite de către toţi românii. O idee frumoasă menită să încurajeze şi alte instituţii în susţinerea celor care dau dovadă de spirit de sacrificiu şi devotament. Şi dacă tot am vorbit despre culori şi grafică, trebuie menţionat că proiectul este realizat în colaborare cu artistul Sergiu Doroftei, absolvent al Universității de Arte din București, cu o experiență de 15 ani în domeniul video. Logo-ul este unul sugestiv, reprezentând două aripi în tonuri roşiatice, asemenea sângelui atât de preţios pentru viaţă, pe un fond albastru deschis, alături de mesajul campaniei.

Campania „Respect celor din linia intâi” este a noastră a tuturor prin mesajele pe care fiecare le poate transmite eroilor acestor zile. Ne puteţi spune povestea eroilor pe care îi cunoaşteţi şi sunt acum la datorie. Scrieţi-ne pe numărul de WhatsApp 0733 508 076 sau pe pagina de Facebook Știrile TVR. Fiecare mesaj, fiecare încurajare, fiecare mulţumesc contează pentru a le arăta respect celor din linia intâi.” scrie Televiziunea Română pe reţeaua de socializare. Mesajele de mulţumire nu au întârziat să vină şi merită să urmăriţi în continuare adevărate poveşti de viaţă ale celor care luptă în fiecare zi pentru o lume mai bună şi mai sănătoasă.

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0