Connect with us

ALL MEDIA

Studenții de la Timișoara și-au anunțat prezența la seminarul de practică organizat în cadrul proiectului “Practicanții de azi, profesioniștii de mâine ai televiziunilor”

Avatar

Published

on

În cadrul proiectului “Practicanții de azi, profesioniștii de mâine ai televiziunilor », proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investește în oameni!”, se va organiza cel de-al doilea seminar de practică la Universitatea de Vest din Timișoara în data de 11 decembrie 2012.  

Seminarul organizat are scopul de-ai conştentiza și informa pe studenţi cu referire la viitoarele stagii de practică, progresul acestora, modul și perioada de desfăşurare, impresii de la stagiile de practică de până acum, dar şi alte informaţii necesare studenţiilor care vor veni în stagiile de practică din cadrul proiectului.

Alte seminarii de practică vor avea loc la Universitatea din București – Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în data de 12 decembrie 2012, Universitatea Politehnica din București în data de 13 decembrie 2012 și la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” București în data de 14 decembrie 2012 .

Studenții care au efectuat stagiile de practică în cadrul proiectului: “Practicanții de azi, profesioniștii de mâine ai televiziunilor” au desfășurat activitatea la partenerii de practică din proiect: SRTV – Societatea Română de Televiziune, SRR – Societatea Română de Radiodifuziune, „De Ce News” dar si la SIGMA TV, studio ce aparține de Universitatea POLITEHNICA din București.

Studenții care au desfășurat stagiu de pregătire practică la SIGMA TV și la partenerii au beneficiat de suport logistic precum și de o atentă ghidare și supervizare pe tot parcursul stagiilor de practică din partea coordonatorilor de studenți și a tutorilor specializați în mass media.  De asemenea, studenții au avut la dispoziție ghidurile de practică pentru cele doua domenii tematice de desfășurare a stagiilor de practica: Tehnic şi Științele Comunicării – Creație, realizate în cadrul proiectului „Practicanții de azi, profesioniștii de mâine ai televiziunilor”.

Echipa de promovare și informare a proiectului va prezenta în cadrul seminarului de practică următoarele: informații despre progresul proiectului, evidența studenților care au finlizat stagiul de practică, condițiile de participare la stagiile de practică, dosarul de practică, site-ul proiectului, platforma de comunicare virtuală (Grupul Virtual de Discuții) care este disponibilă pe site-ul proiectului accesând link-ul www.televiziuneameadepractica.pub.ro, dar și alte informații relevante.

Tot în domeniul informării pagina de Facebook a proiectului aduce în prim plan noutățile proiectului, idei și opinii pentru studenții care vor să urmeze o cariera în televiziune.

Studenții absolvenți de la Sigma TV au realizat materiale video care au fost publicate pe site-ul proiectului www.televiziuneameadepractica.pub.ro, acestea reprezentând și finalitatea stagiilor de practică.

Studenții care vor să se inscrie într-un stagiu de practică din cadrul proiectului se pot inregistra pe site-ul proiectului completând un formular.

 

Fondul Social European (FSE) este instrumentul principal prin care Uniunea Europeană finanțează obiectivele strategice ale politicii de ocupare. De peste 50 de ani, FSE investește în programele dedicate creșterii gradului de ocupare în statele membre UE.

Prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU), se urmăresc următoarele obiective specifice:

  • Promovarea educației și formării inițiale și continue de calitate, inclusiv a învățământului superior și cercetării;
  • Promovarea culturii antreprenoriale și creșterea calității și productivității muncii
  • Facilitarea accesului tinerilor pe piața muncii;
  • Dezvoltarea unei piețe a muncii  modernă, flexibilă și inclusivă;
  • Promovarea (re)inserției pe piața muncii a persoanelor inactive, inclusiv în mediul rural;
  • Îmbunătățirea Serviciului Public de Ocupare;
  • Facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la educație și pe piața muncii.

Pentru mai multe detalii despre FSE/POSDRU accesați www.fseromania.ro

“Practicanții de azi, profesioniștii de mâine ai televiziunilor” este un proiect, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, in cadrul axei prioritare 2 „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, Domeniul major de intervenție 1 “Tranziția de la școală la viața activă”.

Proiectul se adresează tuturor studenților și presupune efectuarea stagiilor de practica conform planului de învățământ de la universitatea de care aparțin. Pentru a stimula participarea la stagiile de practică în instituții de media și nu numai, sub îndrumarea coordonatorilor de studenți și a tutorilor specializați, 1000 de studenți vor beneficia de stagii de practica pana la sfârșitul proiectului, luna iulie 2013.

Materialele realizate de către studenți în cadrul stagiilor de practică vor putea fi vizionate atât prin intermediul platformei web a proiectului, cât și prin intermediul postului de televiziune SIGMA TV.

Practica se desfășoară inclusiv în cadrul postului SIGMA TV, post a cărui licență este deținută de Universitatea POLITEHNICA din București și in cadrul căruia după finalizarea proiectului cei mai buni dintre practicanți vor avea posibilitatea de a lucra.

Inițiatorul proiectului este Universitatea POLITEHNICA din București, având drept parteneri, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „IL Caragiale” din București, Universitatea București, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.

Proiectul se derulează pe o perioadă de 3 ani, începând cu luna august 2010.

Scopul acestei conferințe de presă este de a vă informa cu privire la activitățile proiectului și la oportunitățile oferite ca urmare a participării în cadrul proiectului.

 

Alte informații legate de proiect sunt disponibile si la următoarele adrese:

 

www.sigmatv.pub.ro

          Site-ul Sigma TV

www.televiziuneameadepractica.pub.ro

         Site-ul proiectului

Facebook – Sigma TV

Comentarii

Proiecte

Muma Pădurii – povestea a doi tineri antreprenori care vor să planteze 1 milion de copaci cu ajutorul brățărilor

Avatar

Published

on

             A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. Au fost odată doi tineri antreprenori care au decis că este momentul să ia atitudine și să se implice într-una dintre cele mai frumoase misiuni: aceea de a planta 1 milion de copaci în România!

 

Pentru că defrișările iresponsabile trebuie să fie combătute, pentru că, potrivit Greenpeace România, țara noastră pierde 3 ha de păduri pe oră, iar doar 1% din suprafața tăiată și exportată ilegal este descoperită, Filip Baschir și Robert Szkokan au înțeles că o criză a pădurilor este și o criză a dezinformării. Cei doi antreprenori au avut astfel ideea de a deschide un business cu brățări realizate manual, din ață de proveniență românească, iar pentru fiecare brățară vândută să planteze un copac. Așa a luat naștere Muma Pădurii, a cărei poveste e astăzi cât se poate de reală și de actuală și care are o misiune clară, pe lângă componenta sa educativă: să ajungă la 1 milion de copaci plantați, cu ajutorul tuturor!

 

O brățară = un copac plantat

De la această idee simplă, Filip și Robert, ca doi veritabili feciori ai codrului animați de amintirile copilăriei petrecute în mijlocul naturii, au reușit să lanseze un business de poveste. Iar misiunea lor este una ce poate deveni a tuturor, căci pentru fiecare brățară vândută se va planta un copac. Pe 22 octombrie, Muma Pădurii lansează noua colecție de brățări, în culorile toamnei, dar și două modele noi, dintre care unul poate fi purtat atât ca brățară, cât și drept colier. „1 milion de copaci e un target pe care ni l-am impus, iar pentru atingerea lui e nevoie de implicarea copiilor Mumei care cumpără brățările și în felul acesta contribuim cu toții la plantarea copacilor. După ce vom vedea plantat acest milion, de ce să nu privim și mai departe și să ne propunem, poate, să plantăm 20, un copac pentru fiecare român ?! Dar le luăm pe rând”, spune încrezător Filip Baschir, co-fondator Muma Pădurii.

 

Lansat la finele anului trecut, business-ul și povestea sa au fost foarte bine primite, iar în primele două luni a fost deja donată suma necesară plantării a 1.000 de copaci, cu ajutorul celor care au cumpărat brățări și au devenit astfel parte din comunitatea Mumei. Și ca orice personaj de poveste, Filip și Robert au și ei parte de ajutoare în basmul pe care l-au pornit: „În primele două luni am vândut și am donat echivalentul a puțin peste 1.000 de copaci. Feedback-ul din piață ne umple inimile de fericire pentru că oameni tare faini au venit lângă noi. Vom crește o comunitate tare, tare frumoasă! Plantăm cu partenerii noștri de la Tășuleasa Social, ei fac asta de 16 ani deja, o fac bine și nu se lasă. Momentan ei aleg zonele în care se fac plantările, având experiența și expertiza necesare. În timp, ne dorim să plantăm în zonele de care este mai multă nevoie și în care pădurea să ajute comunitatea respectivă”, explică Filip.

 

Muma Pădurii, un business puternic social

Oamenii care au nevoie de reintegrare socială sunt precum copacii tăiați, dar cu rădăcini bune care pot să crească frumos din nou. De la această idee au pornit fondatorii Muma Pădurii atunci când și-au ales făuritorii brățărilor: adulți care au nevoie de reintegrare socială. Ei sunt cei care realizează manual toate modelele de brățări, astfel că o brățară vândută înseamnă un copac plantat, dar și un loc de muncă pentru cineva care are mare nevoie de asta. „Ideea a venit după multe prototipuri de brățări care nu erau ce ne trebuia. Fail după fail. Până când, la un moment dat cineva ne-a dat ideea să căutăm asociații diverse care fac asta. Zis și făcut! Așa am găsit pe Eli și pe Roxana, care împreună au acest minunat proiect numit „Un Loc”. Acești făuritori sunt toți abandonați de mici și, ajunși la vârsta de adult, sunt încă blocați în instituțiile statului. Așadar, ei trebuie scoși de acolo de asociații. Noi ajutăm la faptul ca acești oameni să aibă un job”, mai spune Filip.

 

Povestea Mumei Pădurii poate fi povestea oricui, așa cum mărturisesc Filip Baschir și Robert Szkokan. Cei doi tineri antreprenori își continuă misiunea, iar cei care vor să se alăture acestei comunități de fapte bune, o pot face pe site-ul proiectului: https://www.mumapadurii.com/ .

 

Muma Pădurii

Facebook: https://www.facebook.com/mumapaduriiro

Instagram: https://www.instagram.com/mumapadurii_/

Web: https://www.mumapadurii.com/

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

ALL MEDIA

EduBox, kit de prim-ajutor educațional oferit de Narada

Avatar

Published

on

            Criza sanitară globală resimțită puternic și în România a evidențiat carențele sistemului educațional din țara noastră. În condițiile stării de urgență și amenințării intrării în scenariul roșu, când școli din localități din toată țara vor trece în sistemul online, sute de mii de copii nu au acces la educație.

 

În lipsa tehnologiei și a conectivității, școala online rămâne un deziderat greu accesibil pentru elevii din mediile defavorizate. Educația din România intră în „stare de alertă”, iar necesitatea unui salt la condițiile tehnologice proprii secolului 21 devine evidentă. Astfel, la inițiativa unor lideri din comunitate și cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA, Narada oferă voluntarilor înscriși pe site EduBox, kit-ul de prim-ajutor educaţional atât de necesar în proiectul digitalizării mediului educațional din România.

 

„Într-o lume în care dreptul la educație este recunoscut ca atare, dar accesul la educație nu este garantat, avem nevoie de oameni cu un simț civic puternic să se adune și să pună lucrurile în mișcare. Pentru cei rupți de acces, figurativele uși spre o viață mai bună nu numai că nu se deschid, ci dispar cu totul din peisaj. Cred cu tărie în puterea educației de a crea oportunități, de a informa și de a transforma oameni care la rândul lor pot transforma societatea în care trăim într-o comunitate prosperă. Împreună cu cei de la Narada și partenerii noștri ne-am propus să combatem lipsa accesului la educație și sperăm să creăm o comunitate cât mai mare, gata să sară în ajutorul celor care au nevoie” spune Constantin Rusu, Alumni Fulbright și voluntar Narada.

 

În mod concret, voluntarii care se înscriu pe platform Narada.ro primesc chiar la ușa lor o cutie care conține atât device-urile de recondiționat, cât și kitul complet pentru a realiza acest lucru: stick pentru instalare sistem operare, dezinfectant și o scrisoare pentru copilul căruia îi e destinat device-ul. Voluntarul sau prietenii din anturajul său pot adăuga în EduBox device-urile pe care vor să le doneze, astfel încât efectul inițiativei Narada să fie amplificat.

„Am inițiat EduBox având în minte o problemă imensă cu care se confruntă sute de mii de copii din România: imposibilitatea conectării la școala online. Ne-am unit forțele cu Narada, voluntarii și partenerii lor, am accesat un grant din partea Ambasadei S.U.A. pentru sponsorizarea proiectului și împreună lucrăm pentru a conecta mii de copii ce provin din medii defavorizate la școala online”, spune Ștefan Florea, Alumni Fulbright și voluntar Narada.

 

Narada și-a propus ca, până la finalul acestui an, 10.000 de copii din medii defavorizate să aibă acces la educația digitală. În doar două luni după închiderea școlilor în starea de urgență, Narada a reușit să conecteze la educație prin tehnologie 1.000 de copii din sate și comunități vulnerabile. Până acum, peste 50 de voluntari Narada au ajuns în 8 județe din 18 localități diferite, asigurând device-uri și internet copiilor fără acces la tehnologie, propunându-și ca până la finalul anului, cu ajutorul partenerilor alăturați, numărul celor care vor primi sprijin să fie de zece ori mai mare.

 

Prin implicarea oamenilor care cred în puterea educației ca instrument de a schimba societatea, Narada aduce în România o perspectivă inovatoare și eficientă asupra actului sprijinirii copiilor din medii defavorizate. Funcționând pe modelul „comunități care ajută alte comunități”, Narada se situează la intersecția dintre nevoile profesorilor și elevilor cu acces limitat la educația digitală și lumea celor care au privilegiul timpului sau resurselor financiare și cred că educația poate schimba cu adevărat fața societății.

 

Una dintre implicațiile crizei sanitare parcurse în ultimele luni este evidențierea faptului că și educația are nevoie de măsuri de prim-ajutor. EduBox, kit-ul de prim-ajutor educațional oferit de Narada la inițiativa unor lideri din comunitate și cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA, se înscrie între aceste măsuri mai mult decât necesare în contextul traversat de societatea românească în momentul actual. Și pentru că „puterea stă în comunitate”, Narada îi invită pe toți cei care doresc să ajute să acceseze prima platformă de crowdfunding pentru profesori din România, să se înscrie ca voluntari EduBox pentru ca educația digitală să devină astfel un deziderat împlinit.

NARADA: Aducem educația în secolul 21

Narada este o comunitate formată din antreprenori, manageri, oameni de acțiune al cărei scop este acela de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației. Narada e o organizație născută sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation (rbls.ro) cu scopul de a hrăni inovația în educație la firul ierbii.

 

NARADA conectează proiectele profesorilor din sistemul public cu mediul de business și viceversa. Cu alte cuvinte, #1 încurajează și ajută profesorii să creeze proiecte care inovează în sălile de clasă și/sau rezolvă probleme ale elevilor, #2 aduce în atenția mediului de business proiectele profesorilor și face tot posibilul ca acestea să fie finanțate. #3 În final, supervizează implementarea acestora, măsoară rezultate și multiplică lucrurile care au funcționat. Un singur proiect educațional nu va schimba educația, dar forța a mii de astfel de proiecte, DA.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

ALL MEDIA

House of Talent luptă împotriva bullying-ului

Avatar

Published

on

Deși acest subiect nu este nou, cei zece content creators au decis să iasă în față și să vorbească despre bullying, deoarece în ultimele săptămâni au fost viralizate pe rețelele de socializare două astfel de episoade ce au la bază agresiunea.

După ce în urmă cu trei luni House of Talent a devenit internațional și a lansat în parteneriat cu label-ul Cat Music House of Talent by TRU [The Real You], grupul de influencers vorbește deschis despre fenomenul bullying. Cei zece content creators pornesc o campanie de conștientizare a cauzelor și a efectelor bullying-ului, împărtăşind atât experiențele personale, dar și modalitățile de combatere a acestei probleme foarte des întâlnite.

În ziua în care a creat House of Talent, tânărul antreprenor italian Matteo Altieri a avut în minte un proiect solid, bazat în primul rând pe respect, comunicare și susținere: primul grup de influencers care ar putea să se sprijine reciproc ca o familie, unul puternic, dar divers, în care diferențele dintre aceștia sunt adevărata valoare adăugată. Adina Marina, Cezara Cristescu, Magdyz, Robe (Robert Cristian), Marius Ștefan, Cătălin Ionuț, Roberto (Robert Dragomir), Alexa Mirea, Cezara Grosu și Andra Neacșu sunt cei zece influencers din România care au îmbrăcat celebrul hanorac roșu și alb și s-au alăturat celei mai sociale și frumoase familii din lume. Chiar dacă fiecare zi petrecută alături de membrii crew-ului este plină de distracție și de activități interactive din diferite arii artistice și creative, au decis ca de această dată să abordeze o problemă foarte mare ce ia amploare din ce în ce mai mult.

Fiind un model aspirațional pentru Generația Z și un grup reprezentativ pentru adolescenții de pretutindeni, House of Talent a pregătit un videoclip pe tema bullying-ului pentru a crește gradul de conștientizare, dar și pentru a sprijini victimele acestor agresiuni.

Creatorii de conținut vorbesc despre cum pot fi depășite aceste momente, cât de important este ajutorul în aceste situații și prezintă și un alt tip de bullying. Multe dintre persoanele care se confruntă cu cyberbullying-ul ce are loc pe rețelele de socializare, refuză să vorbească de teamă sau nu conștientizează că sunt victimele unui abuz. Platformele de Social Media pot fi canale sigure de comunicare, pe care cu toții le putem utiliza simțindu-ne în siguranță. Asa că House of Talent pune pe primul plan promovarea valorilor sociale și explică de ce este important să recunoaștem orice formă de bullying și să putem media aceste conflicte.

De-a lungul timpului, crew-ul a reușit să creeze o comunitate foarte apropiată și puternică în toată lumea. Deși inițial House of Talent a pornit ca un proiect destinat Peninsulei, grupul s-a dezvoltat, a publicat două cărți, numeroase piese și videoclipuri, iar peste 15 tineri talentați din arii precum actoria, canto, pictura sau fashion s-au alăturat. În vârstă de doar 20 de ani, Nicola Consales a făcut posibilă extinderea acestui proiect la nivel internațional prin prisma pasiunii sale pentru limbile străine, dar și prin felul unic de a gestiona relațiile externe, iar label-ul Cat Music s-a alăturat acestui proiect prin intermediul hub-ului TRU.

Cei zece content creators ce formează grupul HoT by TRU fac parte din portofoliul TRU [The Real You], hub ce unește creativi din diverse domenii care au ca mediu de lucru online-ul și adaugă la mixul creației factorul tehnic într-un spațiu special amenajat. Cu studiouri video și audio special create, dar și cu un lounge înconjurat de natură, TRU poate fi oaza de inspirație a fiecărui creator de conținut.

Cat Music a început anul 2020 cu noi performanțe: peste 6 mil. de abonați pe YouTube, 50 de canale muzicale în rețeaua Multichannel Cat Music, iar hub-ul TRU adună în fiecare zi noi creativi.

Comentarii

Continue Reading

Facebook

Trending