Connect with us

Studiu

Studiu Bold by Lowe Group: Copiii din România petrec peste 5 ore pe zi pe rețelele sociale

Published

on

Reclame

Aproximativ 85% dintre copiii din România cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani și cu acces la internet intră zilnic online, aceștia petrecând, în medie, peste cinci ore pe zi pe rețelele sociale, arată un studiu realizat de iSense Solutions în exclusivitate pentru Lowe Group România.

Studiul este al treilea din seria Bold by Lowe Group și analizează comportamentul copiilor din trei categorii de vârstă – 5-7, 8-12 și 13-16 ani – în mediul digital. Datele arată că vârsta medie la care copiii primesc device-uri este de 8,5 ani pentru tabletă, 9 ani pentru computer, 10 ani pentru smartphone și 11 ani pentru alte dispozitive smart. Însă, chiar și înainte să aibă un device personal, cei mici au acces la dispozitivele părinților.

 

„Tehnologia adusă în brațele copiilor de la o vârstă atât de fragedă produce schimbări de comportament atât în rândul generației tinere, cât și al mecanicilor decizionale din familie. 71% dintre părinți au declarat că își întreabă copiii ce produse să cumpere și 51% îi consideră pe cei mici foarte persuasivi, iar asta vine din creșterea încrederii în percepția lor, creștere datorată accesului la informație pe care aceștia îl au utilizând device-uri moderne. Miza noastră este una importantă: să înțelegem factorii care influențează noile modele comportamentale și să identificăm indiciile care ne pot ghida în pregătirea pe termen lung a unor strategii de comunicare potrivite și actuale pentru cei care vor deveni următorii noștri consumatori”, spune Adela Preda, Digital Creative Strategist, Profero.

 

Device-ul pe care copiii îl folosesc cel mai des este, deloc surprinzător, smartphone-ul, pe care aceștia petrec, în medie, 160 de minute pe zi, chiar 208 minute în cazul adolescenților de 13-16 ani. În același timp, se remarcă o preferință pentru tabletă în categoria de vârstă 5-7 ani.
Cei mici intră pe internet în special de acasă și obișnuiesc să urmărească videoclipuri muzicale, clipuri amuzante și de desene animate sau să stea pe rețelele sociale. Aceștia au, în medie, 14 aplicații instalate pe smartphone, cele mai folosite fiind cele de navigare pe internet, rețele sociale, jocuri și chat/messenger. Copiii mai mici preferă să se joace pe smartphone, în timp ce adolescenții socializează. Astfel, copiii au conturi pe mai multe rețele sociale, cele mai populare fiind Facebook (utilizată de 43% dintre aceștia și pe care petrec, în medie, 121 de minute pe zi), Whatsapp (11% / 72 minute), Instagram (2% / 67 minute) și Snapchat (1% / 62 minute).

 

„Dacă nu comunici în social media, este ca și cum ai lăsa vitrina magazinului goală. Majoritatea respondenților ne confirmă faptul că, deși tendința este să blameze reclamele, sunt totuși fani declarați de branduri. Astfel, îi putem convinge prin conținut de calitate, nu prin cantitate și îi putem targeta prin crearea de pagini care să ii atragă prin postări din zona lor de interes”, adaugă Traian Năstase, Managing Partner iSense Solutions.

 

traian-nastase-managing-partner-isense-solutions

Peste jumătate dintre copii și-au făcut cont pe Facebook asistați de un părinte, ceea ce arată o preocupare a părinților față de activitatea socială din mediul digital a copiilor lor.

Pe Facebook, copiii dau, cel mai des, like la postările prietenilor și vorbesc pe chat, însă se remarcă o înclinație a adolescenților (peste 57%) să dea like la paginile brandurilor și ale vedetelor. În ceea ce privește publicitatea în mediul digital, adolescenții de 14-16 ani văd reclamele în special la începutul clipurilor video de pe YouTube, pe Facebook, pe site-uri și în interiorul unor aplicații sau jocuri. Dau click să afle mai multe în special pe Facebook (28%) și pe bloguri și doresc să cumpere produsul după ce au văzut reclama în interiorul unor jocuri sau pe Facebook.


Studiul a fost realizat de compania iSense Solutions în exclusivitate pentru Grupul Lowe și cuprinde atât metode calitative, cât și cantitative. Astfel, au fost realizate 4 focus grupuri cu copii cu vârsta între 8-12 ani, respectiv 13-16 de ani, iar studiul cantitativ a fost realizat pe adolescenţi cu vârsta între 14-16 ani și părinți cu copii cu vârsta între 5-16 ani. Datele au fost culese online prin intermediul Panelului ResearchRomania.ro și sunt reprezentative pentru mediul urban. Rezultatele au un grad de eroare de +/-6%.

 

Foto Credit: Lowe Group România

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Special TV5 ore ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show6 ore ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni7 ore ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden7 ore ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Showo zi ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar4 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV5 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?6 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Show6 zile ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBAL6 zile ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Reality Show6 zile ago

După 3 ani, s-au împăcat la Survivor România All Stars! Gimnasta Ana Porgras și controversatul Zanni s-au luat în brațe în show-ul de la PRO TV

Facebook

Advertisement

IN Trending