Spread the love

Peste 5,9 milioane de români, adică 61,6%, folosesc internetul zilnic, iar tendinţa este de creştere continuă, se arată în cel mai recent Studiu de Audienţă şi Trafic de Internet (SATI), realizat de Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT), infomrmeaza Mediafax

Cifrele sunt corespunzătoare perioadei de măsurare cuprinse între 1 decembrie 2013 şi 28 februarie 2014 şi au fost transmise membrilor BRAT pe 14 mai.

În ceea ce priveşte scopul utilizării zilnice a internetului, datele furnizate de BRAT conturează o scădere a interesului românilor pentru ştiri, precum şi pentru informaţiile de tip auto şi sport, însă semnalează o creştere a interesului pentru zona de jocuri online şi de divertisment.

Un factor care a contribuit la această tendinţă este şi faptul că măsurarea a inclus şi perioada sărbătorilor de iarnă.

Referitor la intenţia de achiziţionare de bunuri şi servicii pentru perioada măsurată, se remarcă scăderea intenţiei de achiziţionare de telefoane mobile şi de servicii de telefonie mobilă, precum şi scăderea intenţiei de achiziţionare de servicii de cablu-TV, asigurări şi credit.

În schimb, studiul relevă o creştere a intenţiei de achiziţionare de servicii turistice. Se poate estima că şi această evoluţie este tot o consecinţă a perioadei de referinţă a studiului.internet

În cadrul studiului au fost publicate rezultate de audienţă pentru 154 de site-uri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.