Supercupa României. Steaua vs Astra, în direct, la ProTV

0
1421
Reclame
Spread the love

Vineri seară, Steaua, din postura de campioană a României, și Astra, câștigătoarea Cupei României, dispută cu trofeul de pe masă meciul care deschide noul sezon competițional, în Supercupa României, care a ajuns la a 16-a ediție. Meciul este transmis în direct la PRO TV, de la ora 21:00.

Steaua vine cu un antrenor nou – Costel Gâlcă – și un suflu proaspăt. Noul proiect din Ghencea a pornit destul de greu, campionii reușind să câștige un singur meci amical în pregătiri (4-1 cu Oldham Athletic) și obținând un egal din totalul de 5 partide, în care apărarea roș-albaștrilor a încasat nu mai puțin de 13 goluri.

De partea cealaltă, Astra – cu probleme serioase de lot – a jucat numai două meciuri amicale în cantonamentul din Italia. Nu a pierdut, întregistrând două egaluri: 1-1 cu echipa a doua a lui Bayern Munchen și 2-2 cu slovenii de la Gorica.

Ambele formații au câte trei absenți. Ale Stelei par mai importante, fiind lipsită vineri seara de trei titulari: Sânmărtean (suspendat), Gardoş și Popa (accidentaţi). De partea cealaltă, giurgiuvenii nu vor putea conta pe Alibec (suspendat), Măţel (exclus din lot) și Yoda (neprezentat la lot).

Reclame

Recomandam

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.