Connect with us

Emisiuni

SuperNeatza se vede din platou nou, în format 360°, cu rubrici şi colegi noi

Published

on

Reclame

            În sezonul în care vor aniversa 13 ani de matinal la Antena 1, Răzvan şi Dani vin cu o mulţime de surprize pentru telespectatori. După o perioadă în care au continuat atmosfera de vacanţă cu transmisiuni live din alte două locaţii, echipa matinalului a revenit în platou, într-un studio spectaculos, în format 360°, cu rubrici şi colegi noi.

 

„Ne cerem scuze dacă am mai greşit, dar am fost plecaţi de multe zile de acasă. Am încercat să facem ceea ce n-au făcut alţii, mai ales într-un an atât de greu. Iată că acum am revenit în platoul de la Neatza, un platou cum nu aţi mai văzut niciodată la un matinal în România!”, a declarat Dani, iar Răzvan a completat: „Le mulţumim colegilor noştri care au muncit toată vara ca acest platou să fie la înălţime!”.

Toamna aceasta, echipa Neatza propune o serie de rubrici noi, experimente sociale, interviuri şi live-uri ieşite din comun, lifestyle, modă românească, film şi teatru românesc, dar şi multe altele. Tot din acest sezon, Florin Ristei s-a alăturat echipei matinalului. „Ne dorim să identificăm cei mai buni vectori de imagine din domeniile lor şi să aflăm esenţialul de la cei mai buni. Cu noua formulă de prezentatori, dar şi invitaţii zilei, ne propunem să îi aducem telespectatorului o nouă percepţie asupra subiectelor de actualitate!”, a declarat Elena Păun, producătoarea matinalului.

Pe lângă rubrici deja consacrate, precum cele de make-up, hairstyle, travel, parenting sau healty, Neatza vine cu o rubrică nouă de educaţie financiară, alături de Adrian Măniuţiu, jurnalist şi consultant economic, o serie de experimente spectaculoase, alături de Profesorii trăsniţi, o rubrică de numerologie, cu Corina Stratulat, dar şi o rubrică ce aduce noutăţi din zona de decoraţiuni interioare şi nu numai. Ponturi de vacanţă, idei de gătit, recomandări de petrecut timpul liber, sport, noutăţi din lumea filmului cu Cătălin Anchidin, stil de succes cu Ellida Toma, dar şi provocarea „Neatza te face vedetă!”, toate acestea vor putea fi urmărite de către telespectatori în fiecare săptămână în cadrul SuperNeatza cu Răzvan şi Dani, de luni până vineri, de la 08:00, la Antena 1.

 

 

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar16 ore ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV7 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?7 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending