Emisiuni
Surpriză la aniversarea de 5 ani a matinalilor Observator, Olivia Păunescu și Valentin Butnaru

Valentin Butnaru și Olivia Păunescu împlinesc cinci ani de când formează echipa matinală a Observatorului de la Antena 1, iar alăturarea de bun augur a celor doi a fost sărbătorită în această dimineață chiar pe platoul de știri.
La finalul jurnalului, cei doi au fost luați prin surprindere de către colegi și au primit un tort personalizat, care marchează cinci ani de când echipa matinalilor Observator le urează ,,Bună dimineața!” telespectatorilor.
Olivia și Valentin sunt prieteni foarte buni și în spatele camerelor de filmat și recunosc că după tot acest timp au ajuns să se înțeleagă din priviri: ,,Noi ne simțim ca doi frați, ne înțelegem foarte bine, ne susținem și ne ajutăm. Cred că este foarte important ca într-o relație să existe aceste ingrediente.”, a mărturisit frumoasa prezentatoare. La rândul său, Valentin, recunoaște că această relație specială s-a construit în timp și se bucură că în fiecare dimineața își bea cafeaua cu cea care îi este sprijin în momentul live-ului: ,,Este exact ca într-o căsnicie, cu multe suișuri și coborâșuri. Îi spun mereu Oliviei că este singura femeie cu care am avut cea mai lungă ,,relație”, cu ghilimelele de rigoare! Ceea ce se vede pe sticlă este un efort de echipă- în spatele camerelor sunt niște oameni dedicați, extraordinar de răbdători, muncitori, prietenoși, voioși, profesioniști desăvârșiti.”, a declarat acesta.
Sunt împreună pe micile ecrane, se completează și se consideră cei mai buni colegi de echipă, iar fiecare dintre ei are pasiuni frumoase, pe care le fructifică atunci când nu se află la pupitrul de știri. Entuziasmul pentru modă al Oliviei are un nume, Orlette, un atelier de haine propriu în care își creează inclusiv ținutele cu care o vedeți în fiecare dimineață. La rândul său, Valentin își împarte programul între antrenamentele la squash, IMA- unde este trainer și filmările pentru emisiunea ,,The Wall- Marele Zid”- unde are rolul de prezentator.
De 5 ani cei doi oferă telespectatorilor informații de calitate, împărtășesc povești care merită ascultate și transmit energie pozitivă de la prima oră a dimineții.
La mulți ani echipei carismatice de matinali ai Observatorului! La mulți ani Olivia și Valentin, la cât mai mulți ani împreună pe micile ecrane!
-
Reality Show3 săptămâni ago
S-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Robert Moscalu, dezvăluiri după eliminarea Andreei Moromete de la Survivor România 2023: “Am vorbit cu ea și m-a șocat”
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Cătălin Măruță, acuzat de fanii Survivior România! Mesajul care agită spiritele după plecare Andreei Moromote!
-
ENTERTAINMENTo săptămână ago
Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Răzvan Danciu EX-Survivor rupe tăcerea! Erau sau nu reale scandalurile din Dominicană: „Asta a trebuit să vadă omul, dar noi nu ne certam așa”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Survivor 2023, 16 mai. Ce a declarat Andrei Krișan după ce a pierdut jocul cu Dan Ursa
-
Reality Show7 zile ago
ACUM LIVE – DAN URSA câștigă MAREA FINALĂ SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedeteo săptămână ago
Dan Pavel prezentatorul SURVIVOR ROMÂNIA a fost părăsit de soție
-
Vedete2 săptămâni ago
Cine va câștiga Survivor, în viziunea lui Jorge. ”Știe deja” cine va ajunge în finala de la PRO TV: ”E un caracter foarte frumos și am rezonat cel mai bine!”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Un fost concurent de la Survivor România așteaptă un copil
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
”O să fie în finala Survivor 2023 și are chiar toate șansele să câștige”. Ce a dezvăluit Majda Aboulumosha
-
Reality Show2 săptămâni ago
VIDEO Cea mai dureroasă eliminare de la Survivor. Toată lumea a izbucnit în lacrimi: „Mă doare și simt că ceva încă rămâne aici”