EVENTS
Surprize la Romanian Fashion Week : trei zile, 40 de show-uri de modă, zeci de designeri, cel mai spectaculos catwalk din țară

Organizatorii secțiunii design din cadrul Romanian Creative Week (RCW), cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, care se va desfășura la Iași în perioada 20 – 30 mai 2022, au anunțat, în premieră, o parte dintre surprizele pregătite pentru ediția din acest an.
Festivalul de design vestimentar va avea două secțiuni, Romanian Fashion Week (RFW), dedicat prezentării colecțiilor a zeci de designeri consacrați, dar și tineri, precum și RE:CUT, o expoziție inedită de fashion.
Considerat evenimentul de modă cu cel mai mare impact la nivel național, dar și o rampă de lansare a tinerelor talente, Romanian Fashion Week pune accentul, anul acesta, pe responsabilitate, inovare, circularitate și pe grija pentru viitor în designul vestimentar. RFW va încânta publicul cu cea mai bună selecție de 23 de designeri consacrați, dar și 24 de tineri designeri, care vor fi prezenți în cele trei zile de show-uri, pe cel mai spectaculos catwalk construit până acum în țară.
Nu mai puțin de 14 dintre cei 24 de designeri emergenți care vor fi prezenți anul acesta la Iași sunt câștigătorii celui mai mare concurs de design lansat de Innovative Future Platform (IFP), parte a Romanian Fashion Week. Evenimentul dedicat modei va găzdui, totodată, colecțiile pregătite de secțiile de design vestimentar ale patru mari universități din țară: Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Universitatea Națională de Arte București și Universitatea de Vest din Timișoara.
Aflat la cea de-a XIV-a ediție, Romanian Fashion Week, considerat evenimentul cu cel mai puternic impact în lumea modei la nivel național, conține două secțiuni: Romanian Designers și Innovative Future Platform (IFP).
Romanian Designers este secțiunea dedicată celor care și-au transformat pasiunea într-un brand de succes pe piața românească și/sau pe cea internațională. La fiecare ediție, inclusiv la cea din acest an, sunt invitați să participe în această secțiune doar cei care și-au demonstrat atât continuitatea în lumea modei, cât și dorința de a evolua. Curatorul Romanian Designer este stilistul Ovidiu Buta.
La evenimentul din acest an, Romanian Designers îi va aduce împreună la Iași pe: Smaranda Almășan, Venera Arapu, BOL – Fashion of Nature, Borbala, Inga Brăgaru, Lucian Broscățean, Crina Bulprich, Sandra Chira, Octavia Chiru, Ioana Ciolacu, Chic Utility, Mihaela Glăvan, Tudor Halațiu, Atelier Hamza, Jolidon, Cristina Lazar, Laura Lazăr, Monom, Murmur, Sabina Pop, Irina Schrotter, Show off, Andrea Tincu.
IF Platform, secțiunea de fashion îndreptată spre tinerele talente, dar și spre creațiile de echipă provenite de la cele patru universități participante, este coordonată de designerii Lucian Broscățean și Ioana Ciolacu.
Prin intermediul show-urilor de modă, această parte a festivalului va încerca să ofere răspunsuri relevante la trei dintre întrebările de actualitate din lumea modei: Ce înseamnă un viitor inovativ al modei românești, în contextele actuale? Cum se pot crea produse vestimentare responsabile și relevante pentru moda începutului de secol 21? Cât de importantă este povestea din spatele unei colecții?
Designerii invitați să își prezinte colecțiile pe caltwalk-ul de la Iași, în cadrul IFP, sunt: selecția curatorială – Abuburuzan, Axente, Andreea Castrase, Fashion Unplugged, KAN, Alexandru Manuel Pop, Prosper Center, Raluc, PIF Stephano, Scapadona, Wanderer; câștigătorii Call for Projects pentru Design – Atelier Resolved, Bogdan Benea, Mădălina Buzaș, Alesia Cîdă, Cycled Error, Teodora Dolga, Bianca Ilonca, Ivaz Couture, Alexandra Lăcătușu, Lenca, Victoria Scripnic, Selected Bags, Son Mezon, &Timeless; echipele de design ale celor patru universităţi participante.
RE:CUT, expoziția-surpriză din cadrul festivalului de fashion, va fi organizată la Palatul Culturii din Iași, avându-l drept curator pe Ovidiu Buta. Expoziția de modă va sintetiza, într-o singură instalație, unul dintre cele mai puternice concepte ale perioadei: UPCYCLING. Este vorba despre reutilizarea creativă a unor colecții și modele vechi, transformate în ținute care descriu perfect moda acestui an.
-
Reality Show2 săptămâni ago
S-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1
-
Vedete3 săptămâni ago
Comentariul lui Cristi Mitrea despre Andreea Moromete de la Survivor 2023: „Cred că este foarte falsă și exagerată”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Robert Moscalu, dezvăluiri după eliminarea Andreei Moromete de la Survivor România 2023: “Am vorbit cu ea și m-a șocat”
-
Grila de programeo săptămână ago
Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”
-
ENTERTAINMENT6 zile ago
Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Răzvan Danciu EX-Survivor rupe tăcerea! Erau sau nu reale scandalurile din Dominicană: „Asta a trebuit să vadă omul, dar noi nu ne certam așa”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Cătălin Măruță, acuzat de fanii Survivior România! Mesajul care agită spiritele după plecare Andreei Moromote!
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Survivor 2023, 16 mai. Ce a declarat Andrei Krișan după ce a pierdut jocul cu Dan Ursa
-
Reality Show6 zile ago
ACUM LIVE – DAN URSA câștigă MAREA FINALĂ SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedete7 zile ago
Dan Pavel prezentatorul SURVIVOR ROMÂNIA a fost părăsit de soție
-
Reality Show3 săptămâni ago
Cea mai scandaloasă concurentp de la SURVIVIOR ROMÂNIA a fost eliminată. ” Am la mine simbolul imunității ascunse”
-
Vedete2 săptămâni ago
Cine va câștiga Survivor, în viziunea lui Jorge. ”Știe deja” cine va ajunge în finala de la PRO TV: ”E un caracter foarte frumos și am rezonat cel mai bine!”
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Un fost concurent de la Survivor România așteaptă un copil