După ani de zile în care a pus munca pe primul plan, cântăreaţa româncă Sylvie a decis să îşi ia o bine-meritată vacanţă, departe de agitaţia din Bucureşti, în locuri pe care cu toţii ne dorim să le vizităm măcar o dată în viaţă!
Artista nu a optat pentru o vacanţă clasică, zbor cu avionul într-un loc cald şi relaxare, ci a ales o croazieră pe Marea Mediterană, îmbarcată pe un vapor de lux, Marinero, dotat cu 13 nivele care ofereau turiştilor toate facilităţile de care aveau nevoie: restaurante, cinematograf, piscine, jacuzzi, săli de spectacole, patinoar, baruri, cluburi, săli de jocuri, cazino-uri, bibliotecă, sală de fitness, săli de sporturi, ba chiar şi o biserică unde se oficiau şi căsătorii. Aşadar, plictiseala a fost, clar, exclusă din program!
După o săptămână de colindat Marea Mediterană şi opriri în unele dintre cele mai frumoase oraşe din lume (Barcelona, Roma, Palma de Mallorca etc.), ultima zi de croazieră i-a dat palpitaţii mari lui Sylvie, dar şi celorlalţi 5000 de pasageri îmbarcaţi pe vas. „Din cauza faptului că marea era foarte agitată, vasul se clătina încontinuu, iar pereţii trosneau groaznic. Nu te puteai deplasa decât ţinându-te de ceva, iar mulţi aveau la ei pungi de hârtie pentru că senzaţia de ameţeală era foarte puternică. Au fost câteva ore de coşmar, mai ales că ni se comunicau diverse instrucţiuni despre cum ar trebui să fim îmbrăcaţi, încălţaţi, cum ar trebui să ne comportăm etc. Vă spun sincer că aveam în minte numai scene din Titanic şi mi-a fost foarte teamă că voi avea parte de acelaşi sfârşit! Din fericire, după ore bune de tensiune maximă, marea s-a calmat, iar noi am ajuns cu bine la destinaţie! Dacă mai aleg vacanţă cu vaporul data viitoare? Hmmm, mă mai gândesc!”