EVENTS
Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș va urca pe scena Teatrului de Vară „Constantin Tănase” din Herăstrău

Spre încântarea fanilor din București, celebrul Taraf al Rutenilor și Carmen Chindriș va urca pe scena Teatrului de Vară „Constantin Tănase” din Herăstrău, marți, 21 septembrie, de la ora 20:00 pentru un concert de proporții.
Timp de aproximativ două ore, cele mai îndrăgite melodii din repertoriul artiștilor, precum ,,Ziua în care tu m-ai sărutat”, care a depășit 29 de milioane de vizualizări pe YouTube, „Floare rară” „Suc” sau ”Două perechi” vor răsuna în concertul de la Teatrul De Vară din Herăstrău și vor crea atmosfera unei seri de neuitat.
Taraful Rutenilor s-a remarcat cu un stil aparte de a cânta, stil cu care a adunat zeci de milioane de aprecieri atât în mediul online cât și … offline.
Membrii tarafului fac echipă excelentă cu solista trupei, Carmen Chindriș, absolventă a Academiei de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca– Facultatea de Interpretare Muzicală, secția Canto.
Carmen știe să cânte și la chitară, iar în trecut a fost solistă într-un ansamblu de muzică populară. Iubește straiele populare și le poartă cu mândrie la evenimentele la care participă. Este una dintre puținele soliste de la noi care poate cânta în 11 limbi străine, repertoriul ei cuprinzând melodii în engleză, franceză, italiană, spaniolă, sârbă, limba rromani, portugheză, greacă, rusă, maghiară și chiar și în limba japoneză.
Taraful Rutenilor a luat naștere în urmă cu patru ani, la inițiativa lui Livius Lauruc, managerul trupei, îndemnat de dorința de a produce muzică de calitate. Și a dovedit că poate, chiar în plină pandemie, când a lansat melodii de succes. Taraful este compus din 8 instrumentiști, atât din România cât și din Republica Moldova.
Faptul că aceștia provin din zone și culturi diferite reprezintă un atuu, deoarece pot interpreta cu ușurință genuri muzicale variate. În același timp, prin interpretările inedite, în stilul propriu, reușesc să câștige simpatia publicului și să se mențină în topul preferințelor actuale ale românilor.
„Vă invităm să petrecem împreună o seară incendiară, cu muzică 100% live, unde dansul și voia bună ocupă cel mai important loc. Veniți să vă amintiți de ziua în care EL sau EA v-a sărutat, v-a scos la suc sau ați plecat la mare împreună! Ne vedem pe 21 septembrie!”, este mesajul transmis de artiști.
Biletele rămase disponibile mai pot fi achiziționate de pe Ticketnet.ro, Iabilet.ro, Bilet.ro și Eventim.ro, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc. Ținând cont de măsurile de siguranță impuse de pandemia virusului COVID-19, spectatorii vor trebui să respecte regulile următoare:
- La acest eveniment va fi permisă participarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, a persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu, mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și a persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital, etc.).
- Participarea este permisă și spectatorilor nevaccinați pe baza unui test negativ ce va putea fi făcut la intrarea în sala de spectacol. Testele rapide vor putea fi efectuate, contra cost (26 lei), de personalul autorizat.
- Conform ORDINULUI nr. 3.245/1.805/2020 completat la 20.05.2021, minorii în vârstă de până la 12 ani sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale de orice fel.
- Nu va fi permis accesul cu: sticle, mâncare sau băuturi de orice fel, artificii, arme, obiecte periculoase, etc. Pe durata evenimentului, organizatorii nu vor stoca și nu vor păzi obiectele prezentate în această listă.
- Accesul în spațiul de eveniment va fi permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singura dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata spectacolului.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”
-
ENTERTAINMENTo săptămână ago
Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”
-
Reality Show2 săptămâni ago
Survivor 2023, 16 mai. Ce a declarat Andrei Krișan după ce a pierdut jocul cu Dan Ursa
-
Reality Showo săptămână ago
ACUM LIVE – DAN URSA câștigă MAREA FINALĂ SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedete2 săptămâni ago
Dan Pavel prezentatorul SURVIVOR ROMÂNIA a fost părăsit de soție
-
Vedete2 săptămâni ago
Cine va câștiga Survivor, în viziunea lui Jorge. ”Știe deja” cine va ajunge în finala de la PRO TV: ”E un caracter foarte frumos și am rezonat cel mai bine!”
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Un fost concurent de la Survivor România așteaptă un copil
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
”O să fie în finala Survivor 2023 și are chiar toate șansele să câștige”. Ce a dezvăluit Majda Aboulumosha
-
Reality Show2 săptămâni ago
VIDEO Cea mai dureroasă eliminare de la Survivor. Toată lumea a izbucnit în lacrimi: „Mă doare și simt că ceva încă rămâne aici”
-
Mondeno săptămână ago
VIDEO O concurentă de la SURVIVIOR a rămas fără sutien pe traseu
-
Monden3 zile ago
Ce mesaj ia trimisi Ștefania Stănilă „Domnului Dan” după ce s-a terminat SURVIVIOR
-
Monden4 zile ago
O cunoscuta vedeta de la noi a întrat în direct, în stare avansată de ebrietate. Ce a urmat apoi de pune pe gânduri
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
”Și-a arătat adevărata față”. Concurentul care i-a scos din sărite pe unii dintre fanii Survivor 2023