Connect with us

Life Style

Targul de turism al Romaniei 2008

Redactia Radar de Media

Published

on

ROMEXPO si expozantii editiei de toamna a Targului de Turism al Romaniei va invita sa cautati, inca de pe acum, cele mai avantajoase oferte care sa va asigure vacanta ideala. Acest deziderat poate fi implinit intr-un singur mod: nelipsind de la intalnirea cu Targul de Turism al Romaniei, in perioada 23-26 octombrie 2008.
Targul de Turism al Romaniei – editia de toamna se afla la cea de-a XX-a editie si va fi gazduit de Complexul Expozitional ROMEXPO.
Aici isi vor prezenta ofertele 250 expozanti din 19 de tari: Austria, Bulgaria, Egipt, Germania, Grecia, Israel, Italia, Liechtenstein, Marea Britanie, Macedonia, Moldova, Olanda, Republica Ceha, Republica Dominicana, Romania, Slovacia, Spania, Turcia, Ungaria.

“Toti, specialisti sau nu, suntem de acord, in unanimitate, ca turismul reprezinta acea mina de aur a economiei romanesti, domeniul a carui exploatare poate aduce beneficii de necontestat, de la crearea locurilor de munca, pana la atragerea de sume importante. Pentru ca aceasta dorinta sa poata deveni realitate, este nevoie insa ca turistilor sa li se ofere vacante, nu numai in locuri pitoresti, dar si conditii optime de cazare si servicii de cea mai inalta clasa.
Pentru a incerca sa focalizam atentia asupra acestui domeniu, dar si pentru a contribui la promovarea turismului romanesc, ROMEXPO abordeaza tematica turistica de doua ori pe an. Ajuns la editia aniversara, a XX-a, Targul de Turism al Romaniei reuneste elita firmelor de profil, organizatii si asociatii, agentii de turism si tour-operatori, companii aeriene, societati de asigurari si banci, organizatori de congrese si turism de afaceri, edituri, institutii culturale. Toti cei prezenti la ROMEXPO, intre 23 si 26 octombrie isi vor conjuga eforturile pentru a aduce in prim plan cele mai diverse si tentante oferte turistice pentru sezonul alb, dar si pentru petrecerea Craciunului si a Revelionului.
Pavilioanele sunt structurate dupa cum urmeaza: pavilioanele 14 si 15 vor gazdui agentiile de turism si touroperatori, iar pavilioanele 13, 16 – participari oficiale si regionale, participari internationale, autoritati si asociatii profesionale, statiuni turistice, hoteluri, pensiuni. Cu convingerea ca Targul de Turism al Romaniei va reconfirma succesul acestei manifestari, le doresc participantilor afaceri prospere, iar vizitatorilor, concedii de neuitat, oriunde ar alege sa isi petreaca vacantele de iarna!” a declarat Tiberiu Pap – Director ROMEXPO.

“La aceasta editie a Targului, Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale are un spatiu de expunere de peste 550 mp, spatiu in care isi prezinta oferta turistica toate euroregiunile tarii, castigatorii proiectului pilot “Destinatii Europene de Excelenta”, asociatii profesionale si patronale din turism, dar si institutii publice centrale cu rol in implementarea si gestionarea proiectelor finantate prin fonduri structurale in domeniul turismului.
In cele patru zile ale Targului de Turism al Romaniei, in standul MIMMCTPL vor avea loc activitati culturale, artistice si prezentari de mestesuguri traditionale specifice Transilvaniei, Banatului si Olteniei, precum si actiuni de prezentare si promovare realizate de entitatile castigatoare ale proiectului “Destinatii Europene de Excelenta”: Depresiunea Horezu, Tara Fagarasului si Tara Vrancei.
Dorinta noastra este de a mentine Romania pe primul loc in topul destinatiilor de vacanta ale romanilor si de a-i creste importanta ca destinatie turistica pe pietele internationale. Pentru a face asta cu succes, am initiat procedura de construire a unui brand turistic de tara pe care sa fim in masura sa il promovam corespunzator incepand chiar din toamna anului 2009.” a precizat Lucia Morariu, Secretar de stat pentru turism, Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale.

“Iata ca ne intalnim din nou dupa un sezon plin, cu realizari pentru cei mai multi dintre membrii ANAT, agentii de turism, dar si cu ingrijorari produse de criza economica care ameninta si Romania. In astfel de momente, evaluam situatia si ne refacem strategiile. Este probabil ca deciziile de vacanta sa fie facute de acum inainte pe baza altor criterii decat cele utilizate pana acum de romani. Este probabil ca anumite directii de dezvoltare in “travel industry” sa-si dovedeasca caracterul inoportun in astfel de momente. Dar stim cu certitudine ca turistii vor fi permanent in cautarea unor oferte avantajoase si cu atat mai mult se va dovedi necesitatea asistentei de specialitate, consultantei de valoare. Ce va face turistul pentru a-si minimiza costurile? Va incerca sa-si planifice singur vacanta si va apela la Internet? Sau, convins de plus-valoarea adusa de contractarea vacantei prin intermediul unei agentii de turism, va apela la aceasta? Cum am mai aratat, aceste lucruri ne conduc la convingerea ca industria turistica va castiga si isi va fideliza clientii prin profesionalizare si deci, oferirea unor servicii de calitate.
Pentru ANAT, colaborarea cu ROMEXPO in organizarea celor doua editii anuale ale Targului de Turism a devenit o traditie. Ne-am sprijinit unii pe altii pentru ca de la an la an, de la editie la editie, sa facem ca lucrurile sa mearga mai bine, sa crestem prestigiul industriei turistice, sa convingem. Indiferent de schimbarile care intervin in viata noastra, o relatie buna va fi intotdeauna un avantaj pentru ambii parteneri si pentru beneficiarii unei astfel de cooperari. Venim cu incredere la aceasta editie a Targului de Turism, speram ca cele patru zile de manifestari vor aduce multi vizitatori” a precizat Dragos Anastasiu, Presedinte ANAT

In cadrul targului TTR vor avea loc o serie de manifestari conexe, dintre care amintim:
23 OCTOMBRIE 2008
•Seminar cu tema ”Ziua Judetului Neamt”
24 OCTOMBRIE 2008
•”Lansarea revistei de turism 7 Travel : Editor Tourist Activ Media”
• OLYMPOS TOURISTIK- Seminar ;
•BEST REISEN AGENTIE DE TURISM – Seminar”;
• RAI ASIGURARI: – Seminar cu tema ” Lansarea unui nou produs de asigurare pentru sporturi extreme-si prezentarea sistemului on-line de emitere a politelor de asigurare calatorie in strainatate”;
• BJR VACANTE – Seminar
25 OCTOMBRIE 2008
•SIND TOUR OPERATOR – Seminar
Noutati la editia a XX-a a Targului de Turism

Disneyland Paris – la Targul de Turism al Romaniei
Carrrefour Voiaj, Jetix si Disneyland Paris va invita sa luati parte la magia Disney!
Vizitatorii sunt asteptati intre 23 octombrie – 26 octombrie 2008 la Targul de Turism al Romaniei de la Romexpo, pavilionul 14 unde vom putea impartasi impreuna bucuria jocurilor alaturi de Jetix la standul Carrefour Voiaj! Disneyland Paris te asteapta intr-o lume magica!
Partenerul oficial Carrefour Voiaj in Romania, Disneyland Resort Paris este principala destinatie turistica din Europa. Centrul de distractii este dotat cu doua parcuri tematice (Parcul Disneyland si Parcul Walt Disney Studios), cu sapte hoteluri cu o capacitate de aproximativ 5.800 camere, la care se adauga cele 2.400 de camere ale hotelurilor partenere, doua spatii de recreere ce ofera un serviciu complet si un teren de golf cu 27 de gauri.
In luna noiembrie Carrefour Voiaj ofera o promotie speciala pentru clientii care rezerva un sejur de 4 zile, 3 nopti la Disneyland Paris: acestia vor profita de o noapte si o zi gratuita! (pentru intrarile din 7 noiembrie pana in 20 decembrie 2008 si 4 ianuarie pana pe 11 februarie 2009).
Alaturi de Jetix Romania, va invitam sa participati la magia Disney: vedete Disney vor petrece alaturi de tine: High School Musical, Hannah Montana, Phineas si Ferbs, Kim Possible vin in spatiul de joaca special amenajat in cadrul standului Carrefour Voiaj pentru 4 zile de distractii si surprize !

Satul lui Mos Craciun, din Laponia?! – la Targul de Turism al Romaniei
In fiecare dintre noi a ramas ceva din copilul care viseaza la Craciun si-si doreste sa-l intalneasca intr-un cadru de poveste, cu zapada pufoasa, intr-o cabana troienita, cu miros de cozonaci si scortisoara, brad impodobit si o multime de surprize. Asadar, ce alt loc ar fi mai potrivit pentru ca basmul sa devina realitate decat insusi satul lui Mos Craciun, din Laponia?! va invita sa participati la programul din perioada 20-26 decembrie firma Perfect Tour, pav. 14 stand 18. Cateva date din program: Satul lui Mos Craciun si biroul lui sunt situate la Cercul Polar. Mosul e mereu la birou si te asteapta. In sat se poate vizita Biroul Postal, unde poti comanda o scrisoare “originala” de la Mos Craciun care va fi trimisa anul viitor copiilor si prietenilor tai. Cumpara cele mai frumoase cadouri de la Fabrica de Surprize a renului Rudolf. Dupa vizita facuta la biroul lui Mos Craciun, veti face inca o oprire la Pestera lui Mos Craciun si Parcul de distractii. In Parc se pot bucura atat adultii cat si copii pentru ca puteti asista la spectacolul de dans, sa afla despre magia Elfilor sau sa faceti o plimbare in caruselul celor 4 anotimpuri. Masa de pranz este inclusa in cadrul unui restaurant central. In ajun pe 24 Decembrie 2008 se poate experimenta traditionalul spirit al Craciunului in padurea mistica. Padurea ninsa si partia de Craciun ofera multe lucruri de vazut si experimentat pentru oameni de toate varstele.De-a lungul partiei luminate cu lumanari va veti intalni cu spiridusi prietenosi. La focul de tabara veti fi serviti cu o bautura fierbinte si prajituri specifice cu coniac. Partia de sanius este potrivita pentru toate familiile, indiferent de varsta sau numarul de membri. Iar seara sunteti invitati la CINA FESTIVA de Ajun, cand Mos Craciun asculta dorintele copiilor si le inmaneaza daruri.
Oferta pentru timp liber la dispozitie sau participarea la excursiile optionale organizate sunt bogate alegand Safari cu Snowmobilul, Pescuit la copca, safari cu reni sau safari cu husky.

Si cel mai important: pe perioada targului – pachetele turistice beneficiaza de reduceri de pana la 20%!
Concomitent cu Targul de Turism al Romaniei se desfasoara si editia a XVI-a a expozitiei internationale de arhitectura, echipamente, dotari si mobilier pentru hoteluri si restaurante – ROMHOTEL si editia a VIII-a a Expozitiei internationale de produse, articole si echipamente pentru sport si agrement – EXPO SPORT si AGREMENT .

Programul de vizitare al expozitiei este zilnic intre orele 10,00 si 18,00 si in ultima zi intre orele 10,00 si 16,00. Biletul de intrare costa 7 lei. Mai multe informatii pot fi gasite pe site-ul www.targuldeturism.ro

Comentarii

Life Style

Cele mai populare espadrile casual pentru femei, în vara anului 2020

Avatar

Published

on

Descoperă cele mai noi modele de espadrile în tendințele modei din acest an, pentru a ști ce să alegi la ținutele vestimentare!

Dacă vrei să ai o încălțăminte comodă și ușoară, alege espadrilele în această vară! Vei vedea că investiția este minimă, pentru că la această gamă de pantofi prețurile sunt foarte avantajoase. În plus, espadrilele reprezintă o tendință chic, relaxantă și confortabilă, pe care o preferă femeile ce pun accent pe simplitate.

Pentru femeile care pun accent pe glamour și modernitate, există espadrile mai sofisticate, care au accente și detalii strălucitoare și care sunt o adevărată tendință în modă, în acest an. Espadrilele din 2020 sunt moderne și sofisticate, sunt realizate într-o mare varietate de versiuni și modele, care se potrivesc în diferite ocazii. Cert este că acest stil de sandale se poate potrivi și în mediul urban și rural. Este potrivit și pentru a merge la serviciu și în vacanță, are caracteristici foarte bune, care mulțumesc chiar și pe cei mai pretențioși clienți.

Persoanele care nu suportă sandalele flip-flops, pot opta pentru o pereche de espadrile care sunt ușoare, elegante și confortabile. Acestea sunt singurele produse de încălțăminte care nu creează niciun disconfort la picioare, pentru că sunt moi și relaxante la purtat. Dacă se aleg espadrile cu talpa plată, confortul este deja asigurat. Întregul corp se relaxează, puteți merge pe jos ore în șir, fără a obosi la picioare. Espadrilele sunt realizate de obicei din țesătură de bumbac și au talpa flexibilă. Există și modele din piele, care au aspectul unei sandale elegante.

De regulă, talpa la espadrile este groasă, are un stil unic creat de frânghia aplicată. Iubitorii de modă apreciază espadrilele pentru că acestea sunt cele mai vechi modele de încălțăminte fabricate din bumbac rezistent și iută. În comparație cu alte tipuri de pantofi, aceștia sunt cei mai ușori și confortabili.

Există espadrile fără barete, care sunt mai restrictive și care se poartă fără șosete. Lipsa de curele la espadrile este avantajoasă pentru că aceste produse arată mai atractiv. Deși curelele au rolul lor, fixează espadrila de picior, totuși această caracteristică excelentă poate să lipsească. În zilele mai răcoroase, când vrei să porți espadrile cu șosete, prezența curelei te incomodează, nu vine bine la aceste produse.

Espadrilele se poartă și primăvara și vara, au culori diferite, pot fi din ce în ce mai sofisticate, sunt ușor de purtat și au un design plăcut, iar varietatea de modele le face potrivite pentru toate gusturile. Asta se poate observa și din gama de espadrile casual de pe www.depurtat.ro/espadrile-casual.

Cu această încălțăminte de vară se poate merge la plimbare sau la muncă, simțindu-te bine și confortabil. Chiar dacă vei merge mult pe jos, te vei simți ușor și confortabil, ca și cum nu ai avea nimic în picioare. Confortul oferit de espadrile este demn de luat în calcul, mai ales că este creat de talpa groasă și moale. Când mergi cu espadrile te simți mereu comod la picioare.

Dacă alegi espadrile confecționate din materiale de calitate, vei avea parte de mai mult confort și de o stabilitate creată de talpa exterioară, ce poate asigura tracțiunea pe toate tipurile de teren. Talpa este groasă, ortopedică, din sfoară, comodă datorită platformei. Espadrilele au șiret lat în jurul gleznei, sunt realizate din material textil, iar în partea anterioară pot avea anumite decorațiuni, ornamente, ori ștrasuri. Pe părțile laterale prezintă decupaje, care lasă pielea piciorului să respire, în zilele călduroase de vară.

Espadrilele din anul 2020 sunt cele mai comode și interesante produse de încălțăminte pentru femei. Acestea sunt articole de încălțăminte foarte frumoase, care merg perfect la ținutele deosebite de vară. Sunt perfecte și pentru pantalonii de blugi, pe care îi poartă femeile în diferite ocazii. Espadrilele sunt confortabile și elegante, au un farmec aparte creat de talpa lată din sfoară, care asigură respirația piciorului și confortul termic.

Pentru a avea un look modern și feminin alege astfel de produse damă, pentru că sunt super comode și se pot cumpăra foarte ieftin în magazinele online. Espadrilele din acest an arată grozav, sunt flexibile și confortabile, sunt cele mai căutate în vara anului 2020.

Comentarii

Continue Reading

Life Style

Paravanele decorative: utile şi elegante

Avatar

Published

on

             Voi aveţi acasă un paravan ? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci cu siguranţă cunoaşteţi avantajele unei asemenea piese pentru locuinţă. Însă dacă nu v-aţi achiziţionat încă un paravan decorativ, vă invit să descoperiţi cât de utile şi elegante sunt aceste accesorii exotice.

            În trecut, toate familiile nobile din China aveau în casă paravane decorative din lemn masiv, pictate cu multă măiestrie, cu motive specifice culturii. La început, acestea erau fixe, dar de-a lungul timpului au devenit pliabile. Moda paravanelor s-a răspândit rapid în toată Asia, materialul principal a fost înlocuit uneori cu hârtie sau mătase.

Astăzi, paravanele au fost adaptate şi integrate în designul locuinţelor de tip occidental. Dacă ar fi să le clasificăm, acestea sunt fixe, în genul pereţilor despărţitori sau uşilor glisante, respectiv mobile, care pot fi mutate dintr-o încăpere în alta. Fie că renovăm un apartament clasic, fie optăm pentru o locuinţă modernă, cu toţii suntem în căutarea unui spaţiu mare, aerisit, organizat şi compartimentat după nevoile noastre. Paravanele pot fi o soluţie în acest caz.

Dacă de pildă, alegem o garsonieră cu un concept open-space, dar vrem şi intimitate, un paravan decorativ poate separa locul de dormit de restul camerei, fără să apelăm la încă un perete. După cum puteţi observa, paravanele nu au doar scop decorativ. Aceste piese frumoase, delimitează eficient spaţiul, dar şi maschează anumite zone ale camerei unde sunt amplasate. După un paravan pliabil, putem depozita diverse lucruri, păstrând senzaţia de ordine. Dar nu doar atât. Cu ajutorul unui paravan, putem să ne creăm propriul nostru colţ, în spaţiul de locuit. Un loc, de ce nu tematic, unde să ne recreăm, să lucrăm în linişte sau să ne bucurăm de lectura preferată.

Designul paravanelor este foarte variat. Cele mobile sunt compuse din trei, cinci sau mai multe panouri. Materialele care le alcătuiesc rămân lemnul, cum ar fi bambusul, pânza, metalul sau chiar oglinzi ataşate panourilor, pentru o senzaţie şi mai mare de spaţiu. Aşadar, texturile, imprimeurile sau decupajele sunt diverse. Paravanele pot avea inclusiv două feţe, totul pentru un plus de variaţie şi culoare în decorul casei.

Dacă vrem să aducem o parte din frumoasa Asie la noi în casă, atunci trebuie să căutăm un paravan cu elemente orientale, ca peisajele din natură, păsări sau litere chinezeşti. Stilul clasic este la fel de interesant, datorită detaliilor şi transformă dormitorul într-o scenă parcă desprinsă dintr-un film vechi. Perioadă în care doamnele foloseau paravanele asemenea unor cabine, pentru a-şi schimba sofisticatele rochii de epocă. Nu în ultimul rând, paravanele decorative pot fi vesele, moderne, cu personaje din cărţi, filme sau panorame ale oraşelor în care visăm să ajungem.

De unde putem achiziţiona o astfel de piesă decorativă ? Nu trebuie să călătorim pe alt continent pentru a avea propriul nostru paravan, deoarece magazinele de mobilă sau cele cu profil deco au oferte variate, iar online-ul este şi mai plin de idei. Desigur, în funcţie de model şi dimensiune, preţul depăşeşte cu uşurinţă câteva sute de lei, dar utilitatea lor şi frumuseţea incontestabilă, motivează investiţia.

Cele mai costisitoare, dar şi unicate, rămân paravanele lucrate manual, de tip handmade, cu diferite picturi şi broderii care ne amintesc de cele pe care le aveau odinioară nobilii în casele lor. Cu o asemenea piesă, nu avem cum să dăm greş, singura regulă este să o integrăm corespunzător în decor, pentru a ajuta şi simplifica lucrurile din punct de vedere vizual, fără să încarce spaţiul.

Comentarii

Continue Reading

Life Style

Cum să transformăm şederea noastră la domiciliu într-un timp plăcut şi investit cu folos

Avatar

Published

on

            Se spune că „Nicăieri nu-i ca acasă.” Aici ne întoarcem mereu cu drag şi ne regăsim după o zi obositoare sau o călătorie lungă. Doar că recomandarea de a rămâne cât mai mult la domiciliu vine într-o situaţie delicată, ceea ce dă peste cap rutina obişnuită. Trebuie să urmăm recomandările, să ne protejăm, să ne păstrăm calmul şi să ne adaptăm situaţiei.

            Dacă acum „cei patru pereţi” ne cam stresează, sunt câteva lucruri simple care ne vor transforma şederea noastră la domiciliu într-un timp plăcut şi investit cu folos. Indiferent în ce domeniu lucrăm, activităţile recreative ne dezvoltă imaginaţia, ne relaxează şi ne ajută să generăm mai uşor idei creative pentru rezolvarea diferitelor probleme.

 

  1. Şi începem cu o sesiune de… curăţenie. Primăvara este anotimpul noilor începuturi şi este recomandat, în special în această perioadă, să acordăm mai multă atenţie igienizării. Curăţenia merge mână în mână cu organizarea. Un spaţiu curat, aerisit şi bine organizat ne ajută să muncim mai eficient şi să găsim rapid lucrurile de care avem nevoie. Un birou dezordonat de pildă, ne va încurca mai mult şi chiar irita atunci când lucrăm.
  2. Avem nevoie de odihnă activă, dar şi pasivă, de un moment doar al nostru. Dacă nu ştim de unde să începem, nu strică să deschidem o carte bună. Lectura are doar beneficii. Încă de mici ni s-a spus că cititul dezvoltă vocabularul, imaginaţia şi cultura generală. Dispozitivele moderne sunt nelipsite din viaţa noastră, iar biblioteca s-a mutat şi în online, dar contactul cu paginile unei cărţi rămâne o experienţă aparte. Pasiunea pentru cărţi poate deveni şi pentru scris şi nu-i deloc rău să încercăm chiar noi să ne punem gândurile în versuri sau să creăm propria noastră poveste. Indiferent de rezultat, este un bun exerciţiu pentru dezvoltarea creativităţii şi o ocazie să ne autocunoaştem.

 

  1. Aţi vrut mereu să învăţaţi o limbă străină, dar lipsa timpului a fost întotdeauna o scuză ? Acum puteţi să vă concentraţi mai mult pe acest aspect, iar internetul este iarăşi soluţia, dacă nu cumva aveţi deja ghidul limbii şi culturii preferate în bibliotecă. Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională este un atuu, sprijină gândirea şi capacitatea de memorare a cuvintelor.
  2. Din cărţi învăţăm mereu ceva nou şi pentru cei mai practici, dar şi iubitori ai gustului, cărţile de bucate sunt printre preferate. Parcă ne îmbie să ne pregătim în tihnă felurile de mâncare favorite, acele preparate sănătoase făcute în casă sau de ce nu, dulciuri fistichi cu decoruri ca în cofetării. Putem fi creativi şi în bucătărie. De exemplu, să încercăm să decorăm un platou sau un tort. Timpul petrecut în bucătărie poate fi o activitate relaxantă.
  3. Tehnologia ne-a adus informaţia, dar şi divertismentul mai aproape. Mai mult timp acasă înseamnă mai mult timp pentru lucrurile care ne plac, pentru poveşti frumoase. Filmele sunt acele poveşti care ne poartă nu doar imaginar, dar şi vizual în alte lumi. Firul narativ este important, dar nu strică atunci când urmărim o peliculă să fim mai atenţi la detalii, decor, decoraţiuni, costume, etc.

  1. Unde se vede un film bun, se aude şi o muzică bună. Se spune că muzica îmblânzeşte până şi fiarele. Şi cui nu-i place muzica ? Fiecare dintre noi avem câte un gen preferat, pe care îl ascultăm cu plăcere, dar studiile arată că genul clasic are beneficii mai mari asupra creierului şi bineînţeles asupra creativităţii. Muzica înseamnă artă şi terapie. Să încercăm să ascultăm muzică nu doar de trecere a timpului, să acordăm atenţie versurilor şi este o metodă simplă, însă extraordinară de a scăpa de stres.
  2. Până şi florile adoră muzica. Dacă locuim la casă, putem să ne ocupăm mai mult de grădină. În schimb, pentru cei de la bloc, grădinăritul pe balcon, în limita spaţiului disponibil bineînţeles, este o altă alernativă de petrecere a timpului liber. O activitate relaxantă, ne creează o rutină şi ne face mai responsabili pentru că ne îngrijim de o formă de viaţă, care la rândul ei ne oferă oxigen.
  3. Arta este terapie, refugiu, dar şi bucurie. Mai mult timp petrecut acasă înseamnă introspecţie şi cine ştie, poate acum descoperim hobby-uri şi talente noi. Desenul, pictura, brodatul, confecţionarea bijuteriilor sau decoraţiunilor de tip handmade sunt printre cele mai populare acţiuni recreative in-home. Internetul abundă în tutoriale şi tehnici creative prin care putem transforma obiecte banale în adevărate piese de artă, funcţionale şi decorative deopotrivă, totul cu imaginaţie, pasiune şi un strop de măiestrie, la noi acasă.

 

  1. Dacă stăm mai mult la domiciliu, nu trebuie să renunţăm la mişcare. Exerciţiile fizice in-door, care se pot desfăşura în interior, sunt numai bune pentru sănătatea fizică, dar şi mentală, pentru siluetă, ne scapă de stres şi ne limpezesc mintea. Aşadar, să înlocuim cel puţin o perioadă, mersul la sală sau alergările în parc cu ore de sport practicate acasă.
  2. Fie că vrem să ne relaxăm sau să creăm, să lucrăm mai eficient de acasă sau pur şi simplu să depăşim evenimente bulversante, comunicarea este cheia. Important este să rămânem conectaţi la noutăţi, dar mai ales cu familia şi persoanele dragi. Mijloacele moderne de comunicare şi internetul par a fi mai necesare ca oricând şi ne aduc mai aproape, iar o minte creativă reuşeşte să treacă mai uşor peste încercări dificile.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0