Connect with us

EVENTS

Târgul Internațional GAUDEAMUS, ediția 20, la final

Published

on

Reclame

Ediţia cu numărul 20 a Târgului Internaţional GAUDEAMUS 2013, s-a încheiat duminică, 24 noiembrie.

Evenimentul, care a avut loc în perioada 20 – 24 noiembrie a.c. în Pavilionul Central (A) al Complexului Expoziţional Romexpo, este iniţiat şi organizat anual de de Radio România, instituţie de presă care, la 1 noiembrie 2013, a împlinit 85 de ani de activitate neîntreruptă.
În premieră pentru GAUDEAMUS, în postura de Invitat de onoare s-au aflat în acest an mai multe ţări, reunite sub titulatura „Grupul ţărilor nordice”, format din Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia iar Preşedintele de onoare al ediţiei a fost Excelenţa Sa domnul Anders Bengtcén, Ambasadorul Suediei în România.

Participarea ţărilor nordice la GAUDEAMUS s-a derulat sub sloganul „Cool Nordic Bucureşti”.
Bilanţul statistic al ediţiei se prezintă astfel: suprafaţa târgului a fost de circa 14.000 mp, aproape de capacitatea maximă a Pavilionului Central Romexpo; numărul expozanţilor a fost de aproape 400, reprezentând câteva dintre cele mai importante segmente din domeniul editorial şi educaţional. Programul de manifestări al ediţiei a cuprins peste 600 de evenimente – lansări şi prezentări de carte, dezbateri, conferinţe, momente artistice – organizate în mai multe locaţii special amenajate în incinta pavilionului şi în cadrul standurilor expozanţilor; numărul vizitatorilor a fost de circa 115.000 (faţă de 112.000 la ediţia 2012), un număr record de vizitatori în istoria târgului. Peste 75% dintre aceştia au fost, conform studiului de trafic realizat pe tot parcursul târgului, şi cumpărători de carte, suma medie cheltuită de vizitatori la târgul GAUDEAMUS fiind de 146 de lei.

Duminică, 24 noiembrie, au fost decernate premiile acestei ediţii a târgului, astfel: Trofeele GAUDEAMUS, ai căror câştigători au fost stabiliţi prin Votul Publicului, au fost acordate Editurilor Humanitas (locul 1), RAO (locul 2) şi Polirom (locul 3); Trofeul pentru “Cea mai râvnită carte a târgului”, stabilită tot prin Votul Publicului, a revenit Editurii RAO, pentru volumul „Hobbitul” de J. R. R. Tolkien; Premiul de Excelenţă, în valoare de 10.000 lei, oferit de către Radio România, a fost decernat Editurii Brumar din Timişoara, pentru curajul promovării unor proiecte editoriale de punere în valoare a literaturii române contemporane şi pentru eleganţa rafinată a cărţilor sale; Premiul Educaţia a revenit Academiei de Studii Economice din Bucureşti, la aniversarea a 100 de ani de activitate editorială, în semn de apreciere pentru pentru constanţa şi pentru standardele înalte la care Academia s-a prezentat şi în acest an la Gaudeamus; Premiul pentru traducere Antoaneta Ralian, acordat pentru doi traducători, din limba română într-o limbă străină şi dintr-o limbă străină în limba română a fost acordat la această ediţie doamnei Clara Mitola (pentru traducerea poemelor Marianei Marin în limba italiana, în ediţia bilingvă Zestrea de aur/La dote d’oro, Colecţia Pavesiana, editată de Asociaţia culturală „Amicii lui Pavese”) şi domnului Vasile V. Poenaru pentru traducerea din limba germană a romanului „Turnul” de Uwe Tellkamp, publicat de Editura Curtea Veche.

În cadrul ceremoniei de premiere GAUDEAMUS 20, a fost acordat, pentru prima dată în România, Premiul Goncourt – alegerea publicului român. Gabriela Adameşteanu, preşedintele juriului român, a anunţat câştigătorul prestigiosului premiu: Sorj Chalandon.

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Emisiunio zi ago

Oana Niculescu Mizil, invitată la „40 de întrebări cu Denise Rifai” – duminică, ora 23:00, la Kanal D

Grila de programeo zi ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Ce emisiune nu se mai vedea

Reportajo zi ago

România, te iubesc! revine cu un nou sezon! Rareș Năstase deschide seria edițiilor cu ancheta: „Ursul, țap ispășitor”

FOTBALo zi ago

Meciul Zilei: Kosovo – Romania! Revenirea lui Mircea Lucescu. Unde se vede meciul?

Businesso zi ago

IFA 2024: Samsung prezintă puterea produselor cu funcții AI de a crea o lume conectată pentru toți

Reality Show2 zile ago

Adi Nartea și Cosmin Vîjeu au luat imunitatea în ediția de aseară Asia Express, lider de piață. Diseară: echipele, epuizate de întrecerea cu bivoli, din cursa imunității mici

TV Divertisment Show2 zile ago

B Unique Crew urcă pe scena iUmor cu un număr spectaculos de dans. Juriul iUmor, captivat și înfricoșat, în același timp: ,,Doar o dată pe sezon se întâmplă ceva de genul ăsta!”

AUDIENȚE TV2 zile ago

Asia Express, din nou lider de audiență. Oana Paraschiv și Mihai Găinușă, pe primul loc la cursa imunității mici. Diseară: prima cursă pentru ultima șansă de pe Drumul Zeilor

FOTBAL2 zile ago

Generața de suflet joacă turneul UEFA Nation League, la Prima TV

Premieră TV3 zile ago

Cea ma longeviva emisiune de pamflet dim România, CRONICA CÂRCOTAȘILOR, revine cu nou sezon , la Prima tv

Casting4 zile ago

România, arată-ți talentul! Echipa Românii au talent caută eroii sezonului 15!

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending