Connect with us

LIFE STYLE

TĂTUȚU` se întoarce! Filmările pentru un nou serial vor începe în curând 

Published

on

Reclame

Timp de 2 ani, în cele patru sezoane, Clanul a creat un fenomen și a devenit cel mai bun serial de dramă din România. Scenariul, actorii, efectele speciale și felul în care a fost produs fiecare episod au dus povestea în casele a milioane de telespectatori care au ajuns să îndrăgească proiectul! Însă, cine știe, de fapt, cum a început totul…?!

În urmă cu aproximativ 20 de ani, viața lui Bebe Udrea era printre mafioți. Cunoscut drept „Măcelaru”, Bebe a avut un scop clar: să ajungă în vârful propriului clan! Cum a construit totul, care este povestea din spatele unora dintre cele mai îndrăgite personaje și care a fost parcursul lor încă de la început, vom vedea, în curând, într-un nou serial: TĂTUȚU`.

„Clanul a fost una dintre cele mai bune producții de drama fiction din ultimii ani, din România, iar asta s-a dovedit nu doar prin audiențele pe care le-a făcut în fiecare sezon, ci și prin dorința celor de acasă de a urmări serialul, în avans, pe VOYO. Mulți oameni și-au făcut abonament doar ca să vadă Clanul, iar acest lucru ne-a determinat să continuăm. Astfel, le vom aduce fanilor, și nu numai, o nouă producție – TĂTUȚU` – care va avea în prim-plan unele dintre cele mai îndrăgite personaje din Clanul, dar și actori noi. Suntem convinși că este o veste pe care cei de acasă o așteptau și ne bucurăm că putem să creăm un nou fenomen”, a declarat Antonii Mangov, Programming Director.

Actorul George Mihăiță a reușit să construiască un personaj care a impresionat o țară întreagă, iar acum va continua povestea cu… începutul: „Trăiești 2 ani într-un vis sublim… CLANUL… te trezești și te-așteaptă altul… TĂTUȚU`… Noul serial înseamnă pentru mine reîntâlnirea cu o echipă fabuloasă… Mi-e dor de toți, mi-e dor de cei de acasă. Un scenariu peste măsură (Lia Bugnar, Anghel Damian). Venim în curând cu noul serial… TĂTUȚU”, a spus George Mihăiță.

Nu ratați, în curând, povestea noului serial: TĂTUȚU`!

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending