vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneSportTenis: Victor Hănescu a urcat pe locul 55 în clasamentul ATP

    Tenis: Victor Hănescu a urcat pe locul 55 în clasamentul ATP

    Tenismanul român Victor Hănescu a urcat trei locuri faţă de săptămâna trecută şi este acum pe poziţia a 55-a în ierarhia mondială a celor mai buni jucători profesionişti (ATP), dată publicităţii luni.

    Adrian Ungur a urcat şi el două trepte şi se află pe 110, în timp ce Marius Copil ocupă locul 136, cel mai bun din cariera sa, după ce a săltat două locuri faţă de săptămâna anterioară. Victor Crivoi, însă, a pierdut o poziţie şi se află pe 237.

    Podiumul este neschimbat, Novak Djokovic fiind lider, urmat de elveţianul Roger Federer şi de scoţianul Andy Murray.

    La dublu, Horia Tecău, finalist la Delray Beach, a urcat două locuri şi este pe 10, aceasta fiind, de fapt, singura schimbare din ”top ten”.

    Clasamentul ATP la simplu:
    1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 13.280 puncte
    2 (2). Roger Federer (Elveţia) 9.535
    3 (3). Andy Murray (Marea Britanie) 8.180
    4 (4). David Ferrer (Spania) 6.665
    5 (5). Rafael Nadal (Spania) 6.105
    6 (6). Tomas Berdych (Cehia) 4.740
    7 (7). Juan Martin Del Potro (Argentina) 4.410
    8 (8). Jo-Wilfried Tsonga (Franţa) 3.660
    9 (9). Janko Tipsarevic (Serbia) 3.125
    10 (10). Richard Gasquet (Franţa) 2.880…
    55 (58). Victor Hănescu 803
    110 (112). Adrian Ungur 482
    136 (138). Marius Copil 392
    237 (236). Victor Crivoi 199 etc.

    Clasamentul ATP la dublu:
    1 (1). Bob Bryan (SUA) 10.700 puncte
    1 (1). Mike Bryan (SUA) 10.700
    3 (3). Marc Lopez (Spania) 7.300
    4 (4). Marcel Granollers (Spania) 6.300
    5 (5). Daniel Nestor (Canada) 6.220
    6 (6). Max Mirnîi (Belarus) 5.750
    7 (7). Robert Lindstedt (Suedia) 5.720
    8 (8). Lenader Paes (India) 5.425
    9 (9). Radek Stepanek (Cehia) 5.245
    10 (12). Horia Tecău 5.220…
    80 (82). Florin Mergea 1.039
    137 (131). Andrei Dăescu 517
    187 (245). Victor Hănescu 370 etc.

    AGERPRES

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente