Connect with us

Emisiuni

The Four – Cei 4, Carla’s Dreams: ”Sper să fie taxați, dar taxați dur!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Alexandra Crișan, Vlad Musta, Dragoș Udilă și Francesca Ilie și-au păstrat locurile după ediția a șasea a emisiunii , sâmbătă seara, la Antena 1, însă jurații au criticat pe alocuri alegerile făcute de aceștia. 

Cea de-a șasea ediție a adus o premieră pentru Alexandra Crișan, Vlad Musta, Dragoș Udilă și Francesca Ilie: Juriul a ales pentru aceștia ”Muzica românească” drept temă de interpretare la duelul purtat între ei. Cheloo, Feli, Antonia și Carla’s Dreams au decis însă că Dragoș Udilă a fost cel care a meritat să câștige un avantaj major: să poată refuza primul duel la care ar fi provocat și să trimită un alt coleg în luptă.

Astfel, intrarea în scenă a primului challenger l-a găsit pe Dragoș Udilă puțin mai relaxat decât de obicei. Dana Markitan, fostă jurnalistă și reprezentată a Republicii Moldova la Eurovision, a venit cu atitudinea potrivită în fața lui Cheloo, Feli, Antonia și Carla’s Dreams, însă, de pare că nu și cu melodia. ”Ești o prezență plăcută, zâmbești frumos, dar atât”, i-a spus Cheloo, care le-a promis Celor 4 că le va rezerva doar dueluri puternice, pentru a nu le face ”treaba” mai ușoară, astfel că Dana a primit trei voturi negative.

Raluca Diana – Raldia – a venit cu o atitudine care o scoate din mulțime și cu doza de nebunie de care ea crede că e nevoie pentru a câștiga ”The Four – Cei 4”. ”E un concurs pentru artiști înfometați, mi se pare interesant că poți veni și, indiferent de ce stil ești, poți să mergi după oricare dintre Cei 4”, spune Raldia, care în trecut a cântat alături de Inna în fața unui public de 100.000 de oameni. Alegerea sa muzicală a fost la fel de apreciată de jurați ca și imaginea sa, astfel că nu a primit doar cele patru voturi ale lor, ci și aprecierile. ”Niciodată nu m-am ridicat în picioare până acum la un concurent, ești tare, bravo, bravo!”, a exclamat Feli. Raldia a avut astfel ocazia să îl provoace la duel pe Vlad, care însă nu a părut deranjat. ”Challengerii mereu mă vizează, poate pentru că sunt mai mic par și mai lipsit de experiență”, a spus acesta.

Cea de-a doua melodie aleasă de Raldia i-a făcut însă pe jurați să regrete decizia de a o lăsa pe aceasta să intre la duel, iar publicul a ales în majoritate covârșitoare ca Vlad să rămână pe scaunul ocupat de el. ”La final, mi-am dat seama că ea e doar debusolată în încercarea de a face ceva”, a mărturisit Cheloo.

Următorul challenger, Rafael Wehlner, cunoscut mai bine drept Ralflo, este de origine francez, dar a ajuns în România în urmă cu 7 ani când a avut o colaborare cu Keo, apoi a lansat ”Mi-e sete de tine” alături de Kamara, iar astfel a rămas în țara noastră și încearcă să își facă un nume în muzică. ”Ai ales o melodie mai bătrână decât a găsit Alexandra, mi-a adus aminte cum alergam o fetiță în clasa a V-a să îi declar iubirea! Mi-ai sabotat starea!”, i-a spus Cheloo la finalul prestației sale.

Cu toate acestea, Ralflo a primit șansa de a intra la duel. Udilă a fost prima sa alegere, chiar dacă aceștia prieteni, dar și colegi la Naționala de Fotbal a Artiștilor, dar pentru că Dragoș avea deja avantajul serii, acestuia i-a revenit șansa de a-i alege lui Rafael un oponent de duel. În cele din urmă, Francesca a fost cea care s-a ridicat pentru a-și apăra scaunul. Decizia a fost însă criticată de jurați, care au considerat că Dragoș și Alexandra, ambii prieteni cu Ralflo, au conspirat: ”Mie îmi pare că atunci când trei artiști atât de mari iau această decizie, aruncând-o sub tren pe o fetiță de 19 ani… sper să fie taxați, dar taxați dur”, s-a revoltat Carla’s Dreams.

De partea cealaltă însă, Cheloo a considerat că lui Ralflo îi lipsește o direcție în muzica pe care o alege. Publicul a fost însă cel care a decis rezultatul votului: Francesca și-a apărat scaunul și l-a blocat pentru tot restul serii!

Angelo Terigan, un rapper din Reșița, povestește că este cunoscut mai mult în zona Banatului, unde are concerte și a reușit să își facă piesele cunoscute pe You Tube. ”Vreau să impresionez toți jurații, dar părerea lui Cheloo e cea mai importantă pentru mine”, a mărturisit Angelo, care a ales o melodie proprie. Cu toate acestea, tocmai idolul său a fost cel care după ce a intrat în detalii, i-a demontat piesă cu piesă numărul lui Angelo. ”Instrumentalul este sub-mediocru, iar ceea ce faci tu este banal. Toată țara strigă că sunt demodat, dar eu cunosc această tehnică dacă doresc să o pun în practică. Tu cunoști matematica rapului?”, a declarat Cheloo, iar Angelo a plecat acasă cu doar doi de ”DA”.

Georgiana Agarici, ultimul challenger al serii, crede că marele său atu este emoția pe care o transmite prin muzică, iar cei patru jurați au fost complet de acord. ”Nu a fost un cântat extraordinar, a fost decent spre bine, dar foarte mulți artiști de succes au o voce mai proastă, au însă succes pentru că un artist nu este doar voce”, i-a spus Carla’s Dreams.

În cele din urmă, Georgiana a primit cele patru voturi ale juraților, însă însoțite de un avertisment: ”Ce îmi place că ea crede că i-am făcut un mare bine! E ca și cum eu cresc un piton în casă și din când în când am nevoie de șoricei albi pentru el”, i-a spus Cheloo.

Georgiana a dat dovadă de mult curaj și a provocat-o chiar pe Alexandra la duel, însă i-a dat astfel șansa acesteia de a pune în scenă un adevărat spectacol. ”Georgiana, nu ai dat dovadă de multă sensibilitate, dar tu ai o voce frumoasă”, i-a spus Carla’s Dreams, în timp ce toți cei patru jurați au felicitat-o pe Alexandra pentru prestația sa. ”Ai cântat fără cusur!”, i-a spus Feli acesteia, care a câștigat detașat duelul.

”Pentru tine, duelul acesta este un cadou deosebit pe care ți l-am oferit cu drag. Am vrut să îți oferim starea de la ”The Four – Cei 4”, i-a spus Cheloo Georgianei la final.

Bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă și sâmbăta viitoare, de la ora 22.00, când noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să obțină unul dintre locurile ocupate de cei patru artiști aflați pe scaune, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.

Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își pierde locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, iar patru dintre ei, care au obținut cele mai multe voturi, pot fi întorși direct în semifinală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

Lupta pentru a rămâne unul dintre ”Cei 4” vine însă și cu o mulțime de avantaje, iar cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Un concurent urcă pe scena iUmor după ce jurații i-au interzis: ”Cheloo se răzbună acum pentru toți anii”

Published

on

 

Pipino de România este concurentul care și-a dorit din toată inima ocazia de a urca din nou pe scena iUmor, chiar dacă în trecut jurații i-au interzis acest lucru. În această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, acesta își ia inima în dinți!

Prezentatorii Șerban Copoț și Dan Badea au făcut eforturi de a-l ține departe, temându-se de reacția pe care ar putea-o avea Delia, Cheloo și Mihai Bendeac, însă în cele din urmă s-au văzut nevoiți să încerce, văzând că Pipino nu renunță.

Departe de un refuz, Pipino a primit din partea lui Cheloo posibilitatea de a prezenta toate numerele pe care le-a construit, spre disperarea lui Mihai Bendeac. ”Cheloo se răzbună acum pentru toți anii”, a spus acesta. Dacă va reuși Pipino să obțină nu doar bunăvoința juraților, ci și voturile acestora, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție iUmor.

În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații iUmor Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o ”carte verde”, care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Concurenții au pus punctul pe talent în cea de-a șaptea ediție a sezonului #9suprem Românii au talent!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Show-ul Românii au talent a încântat vineri seară telespectatorii cu bucuria, strălucirea și entuziasmul concurenților care au intrat pe scenă hotărâți să-și prezinte cât mai bine cu putință reprezentațiile pregătite pentru această ediție. Jurații au aplaudat talentul, s-au lăsat purtați pe aripile distracției și li s-au alăturat unor participanți în pași de dans. Au învățat mișcări noi și au fost uimiți de aptitudinile unor concurenți care nu au renunțat la dorințele lor, care au făcut spectacol și au reușit să cucerească inimile românilor.

Cea de-a șaptea ediție a sezonului 9 Românii au talent a fost lider de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul a înregistrat 15.3 puncte de rating și 45.3% share, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, ANTENA 1, care a obţinut 4.5 puncte de rating și 13.3% share.

Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 3 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 21:17, peste 3.6 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.

Concurenții au făcut aseară spectacol pe scena talentului cu momente de popping, dans sportiv, stand up comedy, step, canto, acrobație, bachata, magie, salsa, breakdance, jonglerie cu pizza, dans contemporan și pole dance și au primit ropote de aplauze din partea celor prezenți în sală. A fost o atmosferă extraordinară, iar cei care au reușit să impresioneze juriul au primit și laudele acestora, dar și 3 sau 4 DA.

Dan’s discovery, Fulvio Balboni, Victor Vacarciuc, grupul Bimbam, Alexandru Ghițescu, Duo thunder, Cristian Fota și Raluca Burlacu, Gyula Suketes, Cristian Nistor, Alin Luțu, Simona Petric, Trio Braica, Viorel Stănescu, Noris Lobonțiu, George Toader, Măriuca Iordache și Emili Moskalenko au fost cei care au trecut cu brio aseară de jurizare.

Sezonul #9suprem continuă vinerea viitoare, de la 20:30, cu o nouă ediție fantastică!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Tudor Giurgiu, la Digi24: Mi-am imaginat că va fi o bombă, dar nu mi-am imaginat această avalanșă!

Published

on

Foto Credit: DIGI
 

Regizorul Tudor Giurgiu este invitat duminică, 24 martie 2019, de la ora 13:30, la emisiunea În fața ta. Tudor Giurgiu vorbeşte despre efectul pozitiv pe care l-a avut controversatul moment în care pe scena din Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti a urcat trupa lui Dan Bursuc.

În clipa în care am gândit acest moment, mi-am imaginat că va fi o bombă, dar nu mi-am imaginat că va urma aşa o avalanșă. Sigur, iau și partea bună, am citit părerile multora care spuneau vreau să vad filmul ăla cu manele, unii mă întrebau unde să-l vadă pe net. Tot acest scandal generat a dus la curiozitatea unora de a vedea un film și ăsta mi se pare un lucru bun, spune Tudor Giurgiu.

În interviul integral, care va fi difuzat la Digi24, duminică, 24 martie 2019, de la ora 13:30, Tudor Giurgiu explică de ce Gala Premiilor Gopo este mai mult decât un eveniment al elitelor.

Vă reamintim, marți, 19 martie 2019, Sala Mare a Teatrului Național București a găzduit cea de-a treisprezecea ediție a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul a inclus prezentarea unor scurte filme care parodiau producțiile aflate în cursa pentru trofeele Gopo, precum și a două momente de live-performance, care, de asemenea, aveau drept scop satirizarea atmosferei și a contextului social din filmele nominalizate.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending