Diana Bianca a fost mereu o prezență caldă, dar puternică în spațiul media. Și, chiar dacă de o vreme nu mai este în lumina reflectoarelor, a rămas în inimile celor care au apreciat-o pentru autenticitate și echilibru. Acum, într-o perioadă profund personală, marcată de pierderea tatălui său, Diana acceptă să vorbească deschis despre schimbările din viața ei, despre liniștea regăsită, despre sens și despre cum, uneori, viața te învață să încetinești tocmai ca să nu pierzi ce contează cu adevărat.
Ce te-a determinat să renunți la televiziune și să te îndrepți către mediul antreprenorial?
„Eu am venit, practic, tot din mediul antreprenorial, iar pe tot parcursul meu în televiziune nu am renunțat niciodată la afacerile pe care le desfășuram. Așadar, nu a fost decât o continuare și, în final, o revenire cu toată atenția mea pe aria de business.”
Cum s-a schimbat viața ta de când nu mai ești în lumina reflectoarelor?
„Aș spune că am câștigat mai multă liniște, mai multă tihnă. Lumea mondenă a Bucureștiului este una agitată și, de multe ori, plină de intrigi și false prietenii. Eu am înțeles greu acest lucru și cu mult consum emoțional. Este, poate, un defect al meu să cred în oameni și, de foarte multe ori, sfârșesc prin a fi dezamăgită.
Chiar și așa, voi crede mereu, pentru că asta sunt eu și nu voi nega niciodată structura mea sufletească doar pentru a mă potrivi cu superficialitatea și falsitatea unor conjuncturi sau ale unor oameni.
Am câștigat timp petrecut cu familia mea – timp care este cel mai prețios și, de multe ori, suntem atât de prinși în goana după bani, carieră, scopuri diverse, încât uităm. Ignorăm total faptul că oamenii dragi nu vor fi mereu cu noi, iar timpul petrecut cu ei este limitat și extrem de valoros.
Și am mai câștigat ceva: prin faptul că mi-am concentrat atenția profesională doar pe un domeniu, am realizat mai multe, am gândit noi strategii și noi planuri.”
Care sunt cele mai mari provocări în business față de cele din televiziune?
„Provocări avem cu toții, la fiecare pas. Indiferent de natura lor, ne ocupă timp, vin cu un plus de consum emoțional și de stres.
În business, evident că sunt chestiuni legate de gradul de realizare a planului de afaceri conceput, de buna manageriere a resurselor umane, a celor financiare… Aș spune că în România, în acest moment, nu e deloc ușor să fii antreprenor, dar asta e altă poveste 🙂
În televiziune, provocările erau de altă natură, dar existau și acolo: relaționări cu oamenii, proiectele aflate în desfășurare…
Dar ce să facem? Până la urmă, provocările sunt cele care ne duc înainte.”
Cum te-a ajutat experiența din televiziune în noile tale proiecte?
„Practic, există o similitudine evidentă: gândești un proiect, fie că e de televiziune sau business, îi aloci resurse, îl etapizezi și îl realizezi.
Evident că a fost un ajutor experiența anterioară, pentru că orice proiect realizat, în televiziune sau altundeva, te schimbă ca om, te educă, te îmbunătățește.”
Există lecții importante pe care le-ai învățat în această perioadă de tranziție?
„La mine, atât intrarea în lumea televiziunii, cât și ieșirea, au fost întâmplări. Nu am pregătit sau anticipat niciuna.
‘Intrarea’ a început cu o serie de reportaje care mă aveau ca subiect pe mine, iar după, mi s-a oferit posibilitatea de a trece de cealaltă parte a microfonului.
‘Ieșirea’ a fost din nou conjuncturală – era perioada post-pandemie, când am vrut să îmi reclădesc business-ul, adaptat noului context, și am zis să întrerup o perioadă proiectele TV, pentru a mă dedica total celuilalt domeniu.
Doar că acest pas a venit la pachet cu o liniște pe care nu o mai simțisem de mult. A venit cu timp pentru ai mei, cu zile petrecute cu părinții – zile pe care înainte nu le mai găseam, prinsă în atâtea direcții. A venit, cumva, cu ceea ce conta.
Și atunci am realizat ce multe pierdusem, alergând, în timp ce anii treceau pe lângă mine, părinții îmi îmbătrâneau și am realizat că pierdeam exact ceea ce conta cel mai mult.”
Care sunt lucrurile din televiziune pe care te bucuri că le-ai lăsat în urmă și ce îți lipsește cel mai mult?
„Lucrurile de care m-am ‘eliberat’ le-am cam povestit.
Și totuși, îmi lipsesc, în multe zile, obiceiurile mele din televiziune, agitația evenimentelor mondene, emoția directului, oamenii frumoși pe care îi intervievam…
Și cel mai mult îmi lipsește, sincer, să fac lucrul care m-a motivat, de fapt, să intru în televiziune – dorința de a aduce lucruri frumoase în fața telespectatorilor, dorința de a-i motiva, de a le arăta partea frumoasă a vieții, emoțiile pozitive, de a-i convinge că pot reuși!”
Te gândești la o revenire în fața publicului?
„Sincer, da. Cu lecțiile învățate, de data aceasta, cu înțelegerea priorităților din viața mea.
Indiferent de situație, eu rămân o idealistă. Încă sper să schimb lumea, să o vindec, să aduc puțină alinare pe unde trec.
Niciodată nu am crezut că scopul meu ar fi banii. Sunt, cel mult, un mijloc de a mă ajuta să fac ceea ce este visul meu cel mai profund: acela de a lăsa lumea puțin mai frumoasă decât am găsit-o. De a face oamenii mai buni, de a le da speranță, încredere, de a le deschide inimile spre iubire și compasiune.
Lumea noastră are nevoie de vindecare, la fel ca fiecare dintre noi.”
Știm că treci printr-o perioadă dificilă din punct de vedere personal. Cum a influențat această pierdere perspectiva ta asupra vieții?
”Recent mi-am pierdut tatăl și, fără exagerare, aceasta este cea mai profundă durere pe care am trăit-o vreodată. Mereu m-am întrebat cum reușesc alții să depășească o astfel de pierdere, cum găsesc resursele necesare pentru a merge înainte. Pentru mine, tata părea nemuritor. Nici măcar nu puteam lua în considerare ideea că va veni o zi în care voi fi nevoită să trăiesc fără el. Abia acum înțeleg cu adevărat suferința celor care și-au pierdut părinții. Simt că am pierdut o parte esențială din mine, iar acest gol nu poate fi umplut niciodată.
Tatăl meu a reprezentat centrul universului meu, adevăratul meu axis mundi. Nu știu cum voi putea să mă simt vreodată din nou completă fără prezența lui. A fost un om excepțional în cel mai autentic sens al cuvântului – cel mai înțelept, erudit și profund om pe care l-am întâlnit vreodată. Era o enciclopedie vie, capabil să discute despre orice subiect, fie că era vorba despre istorie, geografie, filosofie sau spiritualitate, cu o precizie și o profunzime uimitoare. Nu pot înțelege cum un singur om putea aduna în el atâta cunoaștere și înțelepciune. ”
Diana Bianca a ales să trăiască altfel. Cu sens. Cu rădăcini. Cu recunoștință. Și, poate cel mai important, cu o inimă care a înțeles că viața se trăiește cel mai frumos atunci când ești aproape de cei pe care îi iubești.
