Connect with us

Grila de programe

Toamna aceasta, cea mai bogată recoltă de filme este la Film Now

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

            În luna octombrie, Film Now are o recoltă bogată: filme pentru toate gusturile! În premieră pe micul ecran, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 20:00, este difuzată a treia și ultima parte din saga vikingilor prieteni ai dragonilor. Dream Works Animation îți aduce o poveste despre maturizare și despre puterea de a renunța la cineva drag, odată cu cea de-a treia parte din saga dragonilor.

 

            Cum să-ți dresezi dragonul 3 (HOW TO TRAIN YOUR DRAGON: THE HIDDEN WORLD) s-a bucurat de un enorm succes de critică și de casă, depășind în încasări o jumătate de milion de dolari. Sughiț este acum șef și conducător al Insulei Tontului, alături de Astrid. Iar dragonul său, Știrbul (o Furie a Nopții), descoperă că nu este ultimul din specia sa atunci când întâlnește o femelă, o Furie a Luminii. Însă mica lor așezare se află în fața celei mai mari amenințări pe care a cunoscut-o vreodată, iar Sughiț și Știrbul trebuie să părăsească insula și să pornească într-o aventură spre o lume a legendelor. Pe măsură ce li se dezvăluie adevăratul destin, dragonul și călărețul vor lupta împreună, până la capătul Pământului.

 

Duminică, 4 octombrie, de la ora 20:00, continuăm în forță cu super-filmul de acțiune MEG: Confruntare în adâncuri (THE MEG), cu Jason Statham și Li Bingbing în rolurile principale. Submarinul unei echipe de cercetători este atacat de un Megalodon, o uriaşă creatură preistorică, despre care toată lumea presupunea că nu mai există. Mai exact, toți în afară de Jonas Taylor (Jason Statham), un scafandru profesionist, expert în salvări. Jonas e recrutat să conducă misiunea de salvare a cercetătorilor blocați în adâncuri. Nimeni nu știe însă că el a mai întâlnit Megalodonul într-o misiune mai veche. Acum, împreună cu Suyin (Li Bingbing), trebuie să-şi înfrunte frica și să-și rişte viaţa pentru a salva situaţia.

 

Tot în premieră, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 20:00, Film Now îți aduce o comedie spumoasă: Șefa a intrat la apă (LITTLE). Jordan Sanders (Regina Hall) este președinta unei companii IT, o femeie de afaceri de succes, dar care se poartă mizerabil cu angajații săi. Exact înaintea unei prezentări de care depinde viitorul firmei, ea se trezește… mică. E captivă în corpul unei fete de 13 ani și, la această vârstă, nu poate avea control deplin nici măcar asupra propriei vieți. Singura care cunoaște secretul este April, asistenta personală pe care obișnuia să o chinuie de dimineață până seara. A sosit momentul ca Șefa să se maturizeze corect. Versiunea pre-adolescentă a lui Jordan este interpretată de Marsai Martin.

 

Pe 24 octombrie, seara de sâmbătă este rezervată supereroilor: de la ora 20:00 ai Omul-Păianjen: În lumea păianjenului (SPIDER-MAN: INTO THE SPIDER-VERSE). Miles Morales e adolescent, trăiește în Brooklyn și nu pare să se adapteze în noua şcoală. Preferă să petreacă timp cu prietenii săi din vecini sau să-l viziteze pe unchiul Aaron. Viaţa lui Miles devine şi mai complicată atunci când este muşcat de un păianjen radioactiv, care-l face să dobândească abilităţi şi trăsături supranaturale. Practic, să devină Spider-Man. Iar când geniul malefic al oraşului reuşeşte să deschidă un portal către alte universuri, în lumea lui Miles apar și alte versiuni ale lui Spider-Man (inclusiv cea a lui Peter Parker, o Spider-Gwen, un Spider-Ham şi Peni Parker).

Ajutat de toți aceștia, Miles învaţă să accepte provocările şi responsabilităţile unui adevărat super-erou. Inspirat de personajele din cartea de benzi desenate a scriitorului Brian Michael Bendis şi a artistului plastic Sara Pichelli, din 2011, filmul surprinde posibilităţile nelimitate pe care le are universul Spider-Man, în care oricine poate fi erou. Spider-Man: Into The Spider-Verse a înregistrat încasări de aproape 400 de milioane de dolari.

 

Și pentru că octombrie e luna Halloween, pe Film Now ai un regal de filme de groază. În premieră pe micul ecran, miercuri, 28 octombrie, la 22:05 ai programat Noi (US): după ce a schimbat regulile genului horror cu debutul său, Fugi!,  Jordan Peele, câștigător de Oscar, revine cu o altă poveste de coșmar. Adelaide (Lupita Nyong’o) se întoarce la casa de vacanță în care și-a petrecut copilăria, împreună cu soțul și cu cei doi copii ai lor. O traumă din copilărie iese însă la suprafață și devine tot mai periculoasă, pe fondul mai multor coincidențe ciudate. Femeia e tot mai sigură că familiei sale i se va întâmpla ceva groaznic. Iar groaza nu întârzie să apară, sub forma în care se aștepta cel mai puțin.

 

Iar seara de Halloween este rezervată pe Film Now horror-ului psihologic al momentului: Scapă, dacă poţi! (ESCAPE ROOM) este povestea a şase oameni diferiți, care nu se cunosc între ei, dar care participă la o competiție de tipul „escape room” pentru a câștiga zece mii de dolari. Ei se vor descoperi însă în situaţii imposibil de controlat şi vor fi obligați să-şi pună mintea la contribuţie nu doar pentru a le depăşi, ci și pentru a rămâne în viață. Filmul este programat sâmbătă, pe 31 octombrie, de la ora 21:50.

 

 

 

 

Comentarii

comments

Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

MENIU

pentru sufletul tau

SHOW MAGAZINE

IN Trending