Connect with us

Evenimente

Trăiește experiența HOTEL TRANSYLVANIA în premieră la ParkLake

Published

on

 

În perioada 1 – 9 iunie, ParkLake Shopping Center aduce, în premieră în România, o experiență amuzantă și memorabilă pentru toată familia. Expoziția interactivă și educativă HOTEL TRANSYLVANIA urmărește să îi bucure atât pe copii, cât și pe părinții acestora prin jocuri și activități tematice, constituind astfel un prilej deosebit pentru aceștia de a petrece timp de calitate împreună și de a construi amintiri alături de personajele preferate.

 

Luna iunie este luna copiilor, iar la ParkLake Shopping Center, aceasta începe cu distracție, emoție și valori sănătoase despre familie și prietenie. Cei mici sunt așteptați, împreună cu părinții, să se bucure de nouă zile de aventuri monstruos de amuzante alături de personajele din HOTEL TRANSYLVANIA. Dracula, fiica sa Mavis și cei mai buni prieteni ai acestora – Frank și Murray – invită publicul să pătrundă într-un decor pe cât de înfricoșător, pe atât de amuzant.

În perioada 1 – 9 iunie, zilnic între orele 12:00 – 20:00, îndrăgitele personaje își întâmpină oaspeții cu un tur de forță chiar în interiorul HOTELULUI TRANSYLVANIA. Cei mici vor putea să își demonstreze curajul în tunelurile pregătite pentru ei, să evadeze din acestea și să dovedească faptul că merită să fie acceptați ca oaspeți ai Hotelului.

Ateliere creative și interactive, aventuri, surprize, distracție și un photo corner tematic fac parte din rețeta de succes pentru ospitalitate ca la carte a lui Dracula. Din experiența unică fac parte decoruri deosebite, puzzle-uri îndrăznețe, efecte speciale cu lumini și sunete, jocuri cu factor surpriză, coduri ascunse, chei, obstacole și uși secrete. Toate acestea așteaptă să fie descoperite și experimentate de către cei mai curajoși copii, iar traseul de forță nu se poate încheia altfel decât cu recunoașterea meritelor micilor participanți. În plus, binecunoscutele personaje din HOTEL TRANSYLVANIA își vor face apariția și pentru ședințe foto, astfel încât oaspeții lor să aibă dovada că într-adevăr și-au întâlnit „monștrii” favoriți.

Anul acesta, copilăria se celebrează la ParkLake cu nouă zile de distracție nemaiîntâlnită și aventuri monstruos de amuzante în HOTEL TRANSYLVANIA. Evenimentul are loc în zona Main Square, la parterul centrului comercial, iar intrarea este liberă.

Mai multe detalii despre evenimentele ParkLake, dar și programul complet găsiți pe www.parklake.ro și pe pagina de Facebook ParkLake Shopping Center.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

Inima Transilvaniei va bate în ritmuri retro la Castelul Mikó – diMANSIONS

Published

on

 

Punct cu punct, fiecare detaliu de la diMANSIONS Hit Music Festival ajunge la locul său și astfel, cu emoții și entuziasm ne pregătim să dăm startul celei mai mari petreceri retro din inima Transilvaniei, din 14  – 16 iunie. 

Provocarea cea mai mare, cortul Kayam cu o capacitate de 10.000 de persoane a fost ridicat, punctele TOP UP by Banca Transilvania sunt instalate, voluntarii sunt instruiți, unii dintre cei mai mari artiști ai lumii se pregătesc să plece către România (printre care Thomas Anders – Modern Talking, Inner Circle, The Dire Straits Experience, Dr. Alban, Turbo B (ex SNAP!), Lou Bega), iar programul este definitivat.

Schimbări importante în program

Iar pentru ca toate lucrurile să meargă ca unse, este important să le aducem în vedere participanților care așteaptă cu nerăbdare seara de vineri, că au intervenit schimbări în program.

Din motive ce depășesc puterea de control a organizatorilor, ora de începere a concertului gentlemanului muzicii, Thomas Anders (Modern Talking), capul de afiș al festivalului, a fost reprogramat vineri pentru ora 20:45. Spectacolul său va fi urmat de cel al trupei de petrecere olandeze Hermes House Band, împreună cu faimosul interpret al piesei „Mambo No.5”, Lou Bega.

 

Transportul asigurat, programul autobuzelor la diMANSIONS finalizat

Iubitorii muzicii anilor 80-90 și 2000 care își doresc să ajungă la festival în oricare dintre cele 3 zile, însă nu au la îndemână un transport, se pot orienta către unul dintre autobuzele diMANSIONS care circulă pe rutele Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Brașov și Miercurea Ciuc (cu oprire în Băile Tușnad). Orarul acestora poate fi consultat aici, urmând ca orarul pentru ruta Miercurea Ciuc să fie adăugat până la sfârșitul zilei. Deși programul autobuzelor este stabilit în funcție de programul concertelor (ultimul terminându-se la ora 02:00), organizatorii informează publicul că aceste curse vor putea fi suplimentate dacă va fi nevoie.

Biletele se pot achiziționa și la fața locului în fiecare zi de festival

Fanii muzicii retro vor mai putea achiziționa bilete și abonamente online de pe iabilet.ro, bilete.ro sau myticket.ro până la sfârșitul acestei zile. De vineri, 14.06, acestea vor putea fi achiziționate exclusiv de pe site-ul festivalului, www.dimansions.ro sau de la locație. Tarifele biletelor și ale abonamentelor vor fi însă mai mari, astfel încât prețul la locație al unui abonament de 3 zile va fi 279 RON, cel al unui abonament VIP pe 3 zile 459 RON, un bilet de o zi va costa 139 RON, în timp ce varianta VIP a acestuia va costa 259 RON. Prețul final al acestor bilete va suporta o mică taxă în plus, percepută de vendorul Eventim.

Plata la diMANSIONS Hit Music Festival se va face exclusiv cu un card special de festival

Din ambiția de a aduce împreună elemente retro cu tehnologii de ultimă generație, organizatorii propun pentru prima ediție a festivalului de hituri diMANSIONS plata exclusiv cu un card special de festival, prin sistemul de plată oferit de Banca Transilvania. Cardul Festipay este un sistem confortabil și simplu, prin care se poate plăti atât pentru mâncare, cât și alte produse achiziționate în cadrul festivalului diMANSIONS.

Cardurile de festival vor putea fi solicitate și încărcate la intrarea în festival, la punctele „TOP UP by Banca Transilvania”. Acestea se emit gratuit și nu au taxe de comision bancar. Suma minimă pentru prima încărcare a cardului este de 30 RON, iar cea maximă este de 500 RON, încărcarea cardului fiind posibilă în orice moment în cadrul festivalului atât cu numerar, cât și cu cardul.

Participanții festivalului vor putea retrage sumele rămase pe card la orice stand „TOP UP by Banca Transilvania” din  festival, până cel târziu luni, 17 iunie, ora 12:00. De asemenea, de subliniat este că aceste carduri vor putea fi utilizate doar la diMANSIONS Hit Music Festival.

Primul festival de muzică din România care introduce comunicarea directă prin WhatsApp

Surprizele nu se opresc aici și vă spunem că un alt element inedit introdus de organizatorii primei ediții diMANSIONS este comunicarea directă cu participanții festivalului, prin intermediul aplicației WhatsApp.

Pentru a avea toate informațiile de ultimă oră la îndemână simplu și rapid, toți participanții sunt încurajați să se aboneze la sistemul de Whatsapp Newsletter urmând acești 2 pași simpli:

  1. Salvează numărul de telefon 0753 699 699 în agenda telefonului tău;
  2. Trimite către acest contact mesajul START pe WhatsApp.

Cei care aleg să se aboneze la acest sistem de informare rapidă trebuie să știe că se pot dezabona în orice moment, trimițând mesajul STOP, iar numărul de telefon va fi eliminat din baza de date diMANSIONS.

 

Activități pentru toate gusturile: Silent Disco

Pe lângă marile concerte de la scena principală Kayam, diMANSIONS va avea parte de o gamă largă de activități de care participanții se vor putea bucura pe toată durata festivalului.

Programul artistic din cadrul evenimentului include și câțiva DJ locali, precum Brny, Dome, Turbo G, Mate și mulți alții, care vor mixa și la scena Silent Disco – unde comunicarea se face prin dans. Aici fiecare participant va primi o pereche de căști pentru a-și selecta canalul de muzică preferat dintre cele puse la dispoziție de DJ.

 

Toate informațiile despre diMANSIONS Hit Music Festival sunt disponibile pe site-ul evenimentului, https://www.dimansions.ro, cât și pe pagina de Facebook a festivalului.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

PRO TV ți-a pregătit 5 invitații duble la Untold! Iata cum le poti castiga!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Vrei mai mult decât vacanță? Dă-i cu vibe de festival și petrece în capitala mondială a magiei. PRO TV are pregătite 5 invitații duble la cel mai important show live al anului: Untold!

Vrei să-i vezi pe Robbie Williams, Armin Van Buuren, Martin Garrix, 3 are legend, Busta Rhymes, Stormzy, Tinie Tempah, Steve Aoki, Don Diablo, Nicky Romero și mulți, mulți alții? Atunci e simplu: intră pe protv.ro și câștigă una dintre cele 5 invitații duble la… 5 ani de Untold!

 

Te poți înscrie în pagina de concurs până pe 26 iunie. Tot ce trebuie să faci e să completezi formularul cu datele tale și să-ți testezi creativitate cu un vers care să completeze următoarele: Multă lume, mulți artiști/ Dă-i cu party, să te miști! …. Te poți înscrie de câte ori vrei și vei afla dacă ai câștigat pe 28 iunie. Regulamentul complet este disponibil pe protv.ro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

TVR, Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Județean Brașov, parteneriat pentru organizarea Festivalului Internațional Cerbul de Aur 2019

Published

on

 

 

  • Doina Gradea, PDG TVR: „Prima jumătate de veac a Festivalului a trecut ca o poveste. Odată cu deschiderea înscrierilor pentru ediția 2019, începem să scriem povestea următorilor 50 de ani”.

 

Miercuri, 12 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Televiziunii Române și ai autorităților locale – Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Județean Brașov – au anunțat semnarea unui acord de parteneriat pentru organizarea ediției din acest an a Festivalului Internațional Cerbul de Aur.

La evenimentul organizat la sediul Primăriei Brașov au participat Doina Gradea, Președinte-Director General TVR, George Scripcaru, Primar al Municipiului Brașov, Adrian-Ioan Veștea, Președinte al Consiliului Județean Brașov și Smaranda Vornicu-Shalit, Directorul Festivalului.

 

Odată cu ediția aniversară din 2018, ne-am propus să readucem continuitate în organizarea Festivalului Cerbul de Aur și să îi păstrăm strălucirea. Iată că  ne ținem de cuvânt, iar acest lucru nu ar fi posibil fără sprijinul Primăriei și al Consiliului Județean. Doresc să le mulțumesc domnului Scripcaru și domnului Veștea pentru deschiderea și sprijinul reînnoit al autorităților locale în organizarea acestui eveniment”, a declarat Doina Gradea, Președinte-Director General TVR.

 

În cadrul conferinţei, au fost subliniate o serie de măsuri pe care organizatorii le vor lua pentru confortul rezidenţilor şi al turiştilor: „Vom face tot posibilul pentru ca festivalul să aducă bucurie în inimile brașovenilor și să nu afecteze activitatea antreprenorilor din Piața Sfatului. În acest sens, am stabilit primele măsuri – vom reduce, în măsura posibilului, perimetrul de desfășurare a evenimentului față de cel ocupat la ediția precedentă, iar spectacolele se vor încheia mai devreme”, a declarat Doina Gradea.

 

,,Mă bucur că reușim să organizăm și în acest an Festivalul Cerbul de Aur, pentru că este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale Braşovului, care are acoperire televizată națională și internațională și este, cu siguranță, unul dintre evenimentele care promovează cel mai mult orașul nostru în străinătate, în foarte multe țări. Este un eveniment cu o tradiție de peste 50 de ani, un eveniment așteptat de brașoveni, dar și de turiști. Sunt convins că, dacă vom reuși să permanentizăm acest festival cu ajutorul partenerilor noștri de la TVR, în câțiva ani, el poate ajunge la nivelul oricărui festival internațional de muzică din Europa”, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.

 

,,Vreau să felicit TVR pentru că organizează Festivalul Cerbul de Aur pentru al doilea an consecutiv. Este un eveniment care ține de identitatea noastră, a brașovenilor, și vă asigurăm de tot sprijinul nostru. Practic, festivalul conturează cea mai amplă campanie de promovare pentru județul Brașov, cea mai importantă destinație turistică din România, punând în valoare toate atracțiile din zonă”, a declarat Adrian-Ioan Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov.

 

,,Vă mulțumim pentru găzduire, trebuie să mărturisesc că ne bucurăm să aducem din nou Cebul de Aur în inima României, la Brașov. Vom profita de acest moment pentru a promova Brașovul și întreaga zonă din centrul țării în producțiile editoriale – ediții speciale, reportaje, postcard-uri și alte proiecte adiacente – pe care TVR le va realiza pe parcursul festivalului”, a declarat Smaranda Vornicu-Shalit, Directorul Festivalului.

 

Prin acest acord, cele trei instituții continuă parteneriatul tradițional care asigură organizarea festivalului în orașul de la poalele Tâmpei.

Ediţia 2019 a Festivalului va avea loc în perioada 22 – 25 august, în Braşov, și va aduce numeroși artiști pe scena din Piața Sfatului. Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finaliști ai concursului internațional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55 de mii de euro.

 

  • TVR a dat startul înscrierilor pentru concursul de interpretare

Joi, 6 iunie, organizatorii au deschis înscrierile pentru Concursul internaţional de interpretare, iar primii concurenți s-au înregistrat deja pe site.

 

Artiştii care doresc să participe la concurs se pot înscrie până în data de 6 iulie a.c., pe portalul oficial al evenimentului, cerbuldeaur.ro, unde este publicat şi Regulamentul Festivalului Concurs.  

Pentru ediția din acest an, echipa TVR a pregătit un format  format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

 

Festivalul se va încheia cu un spectacol folcloric care va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

 

Foto: Andrei Paul/Primăria Municipiului Brașov

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending