Trei surori pasionate de gastronomie, la “Academia lui Horia”

0
714
Reclame

Gătitul este pasiunea comună a trei surori din Mangalia, care au venit la Bucureşti pentru preselecţiile “Academiei lui Horia”.

Liliana Ciubotaru a fost desemnată de surorile ei, Simona şi Mirela, drept cea mai aptă pentru a reprezenta familia la “Academia lui Horia”.

“Sora mea, Simona, a aflat de această preselecţie şi a făcut demersurile necesare. A considerat că datorită prestaţiilor mele culinare, merit să particip la emisiune. Am fost de acord, am completat formularul, am primit un telefon şi aşa am ajuns aici! Mirela este un critic al meu, deşi, dacă organizaţi un concurs «aşa nu! », eu o voi înscrie pe ea!”, spune Liliana.

Acasă, surorile sunt o adevărată echipă culinară. “De sărbători şi cu alte ocazii speciale, facem pregătirile împreună. Surorile mele îmi «repartizează» dulciurile, care sunt specialitatea mea. Deci lucrăm împreună şi este ok. Cu siguranţă pot lucra şi cu o vedetă în bucătărie.”, a spus Liliana înainte de a intra la interviu.

Dacă Liliana va fi selectată, veţi vedea la “Academia lui Horia”!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.