Connect with us

ACTUAL

Trenurile Soarelui 2024, alternativă către mare.
Ce orașe din țară vor fi

Trenurile Soarelui au pornit spre litoral. Din weekend, 30 de curse pleacă zilnic din toată ţara spre staţiuni şi Delta Dunării. Din Bucureşti, călătorii fac două ore până la Constanţa, mai puţin decât ar face cu maşina pe Autostrada Soarelui.

Published

on

Reclame

Trenurile Soarelui 2024. CFR Călători a dat startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui”. Turiștii au la dispoziție 30 de trenuri care asigură zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării până la data de 7/8 septembrie 2024.

Cum vor circula Trenurile Soarelui 2024
Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retu



Astfel, timp de trei luni, 30 de trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 14 trenuri (7 dus/7 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.

36 de trenuri (18 dus/18 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur: 15 perechi din București Nord (din care 9 perechi trec și prin București Băneasa), 2 perechi numai din București Băneasa și 1 pereche din București Obor.

Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 15 iunie 2024, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului.

De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre Capitală sau Constanța.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
AUDIENȚE TV3 zile ago

Spania a câștigat EURO 2024, în direct la PRO TV! Peste 2.9 milioane de telespectatori au urmărit finala care a fost lider absolut de audiență

AUDIENȚE TV5 zile ago

Anglia a învins Olanda și va juca finala EURO 2024 contra Spaniei, duminică, în direct la PRO TV și pe VOYO!

Reality Show5 zile ago

Premieră la Insula Iubirii în cel de-al optulea sezon al reality show-ului de la Antena 1: partenerii au fost despărţiţi fără să apuce să îşi ia rămas bun

Premieră TV5 zile ago

PREMIERĂ Noul sezon Atletico Textila revine la PRO TV ”Liga 2, pregătește-te de noi”

Reality Show5 zile ago

Delia şi Liviu câştigătorii celui de-al nouălea sezon Mireasa şi ai premiului în valoare de 40.000 de Euro

Emisiuni6 zile ago

Cristina Bâtlan, o femeie de afaceri de succes, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminica aceasta

Serialeo săptămână ago

Valentin Teodosiu, rol important în noul serial TĂTUȚU`! „Personajul meu este cel mai de temut al vremii”

Reality Showo săptămână ago

Declaraţie şocantă la Insula Iubirii: „Ne-am despărţit de 37 de ori!”

Cinemao săptămână ago

Festivalul „Saptamana Comediei”, la final. Teatrul de Comedie pleaca acasa cu 3 premii.

Emisiuni2 săptămâni ago

Serghei Mizil vine duminica aceasta la “40 de întrebări cu Denise Rifai”

Analize Audiente TV2 săptămâni ago

4.9 milioane de inimi au bătut la unison în fața televizoarelor pentru Generația de suflet a Naționalei! PRO TV lider absolut de audiență cu cifre record

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending