Connect with us

Seriale

Trupele speciale “S.W.A.T” și “SEAL”: dublă premieră la AXN, luni, 16 aprilie!

Published

on

Foto Credit: AXN
 

“S.W.A.T.” și ”SEAL” sunt cele mai noi seriale de acțiune care vor intra în grila AXN, începând din 16 aprilie, în fiecare luni, de la ora 22.00, respectiv 23.00. 

Shemar Moore, cunoscut telespectatorilor din serialul de succes “Minți criminale”, revine în această primăvară la AXN într-o nouă producție, “S.W.A.T”, inspirată de serialul de televiziune și de filmul de lung metraj cu același nume.

Daniel “Hondo” Harrelson (Shemar Moore) este un sergent S.W.A.T. însărcinat să conducă o unitate tactică specializată, care este ultima redută în aplicarea legii în Los Angeles. Prins între loialitatea față de locul în care a crescut și cea față de camarazii săi, “Hondo”, fost soldat al marinei, are toate calitățile pentru a fi un lider excelent și pentru a construi o punte între cele două lumi.

Unitatea de elită a lui Hondo îi include pe David “Deacon” Kay, un ofițer experimentat S.W.A.T. care pune întotdeauna pe primul loc echipa, în ciuda faptului că nu a fost luat în considerare pentru poziția de lider al acesteia, pe Jim Street, un membru nou și promițător al grupului, pe Christina “Chris” Alonso, un ofițer calificat și instructorul echipei canine, și pe Dominique Luca, un șofer dibace, care îi salvează din situațiile cele mai riscante.

Jessica Cortez, căpitanul LA Metro, este cea care urmărește activitatea echipei și cea care își prețuiește munca mai presus de orice, inclusiv de relația ei cu Hondo.

Echipa SWAT condusă de Hondo are o rivală într-o altă unitate din LA condusă de Mumford, un lider agresiv, căruia îi place să facă lucrurile în felul său.

Acești bărbați și femei își riscă viața zilnic, cu mult curaj, pentru a-și proteja comunitatea și a salva vieți.

Din distribuție mai fac parte Stephanie Sigman, Jay Harrington, Alex Russell, Kenny Johnson.

Shawn Ryan (“The Shield”, “Chicago Code”) și Aaron Rahsaan Thomas (“Friday Night Lights”, “CSI: NY”) sunt producătorii executivi ai serialului care a fost extrem de bine primit, atât de fani, cât şi de critici în SUA, la premiera din toamna trecută.

Cea de-a doua premieră a serilor de luni este “SEAL”, o dramă militară care urmărește viețile profesionale și personale ale membrilor unității de elită Navy Seal. De la momentele de antrenament, planificare, dar mai ales la modul de desfășurare a unora dintre cele mai periculoase misiuni, cu o miză uriașă – toate vor fi putea fi urmărite începând din 16 aprilie, pe AXN.

David Boreanaz, cunoscut telespectatorilor din serialul “Cititorii de oase”, este Jason Hayes – liderul dur, dar respectat al echipei Tier One. Viața lui de familie a avut mult de suferit din cauza carierei sale militare. Din echipa lui Hayes mai fac parte Ray, confidentul său, dar și ofițerul cu cea mai mare vechime în echipă, și Sonny, un soldat loial, dar cu un trecut complicat care îl urmărește. În pregătire se află Clay Spenser, un tânăr plin de entuziasm care visează ca la un moment dat să poată face parte din echipa lui Hayes. Ofițerul CIA, Mandy Ellis, cu un rol vital în succesele obținute de echipă, este cea care și-a sacrificat viața personală din dorința de a elimina amenințările și de a proteja lumea de teroriști.

Deși se află mereu sub presiunea că în orice clipă pot fi trimiși în misiuni clandestine peste tot în lume și conștienți de impactul pe care acest lucru îl are asupra propriilor familii, membrii echipei SEAL dau dovadă de patriotism și dedicare, gestionând fiecare situație critică fără frică.

Max Thierot (Bates Motel), Neil Brown Jr. (The Walking Dead), AJ Buckley (Odyssey), Tony Trucks (CSI: NY) și Jessica Pare (Mad Men) fac parte din distribuția serialului, în timp ce Benjamin Cavell (Justified) și Christopher Chulak ( E.R)  sunt producătorii seriei, care a avut premiera în toamna lui 2017, în Statele Unite ale Americii.

În fiecare luni, din 16 aprilie, de la ora 22:00, eroii trupelor speciale “S.W.A.T” și “SEAL” salvează lumea cu stil, la AXN!

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Seriale

Actorii din “Fructul oprit”, întâlnire emoționantă cu fanii serialului

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Zi emoționantă pentru actorii din „Fructul oprit” și fanii lor! O mulțime de admiratori ai serialului au luat parte, sâmbătă, la întâlnirea cu echipa producției, care a avut loc la Circul Metropolitan București.

Emoții, bucurie de nedescris, o amintire de neuitat! Așa a fost pentru mulți dintre fanii producției “Fructul oprit” ziua de sâmbătă (10 noiembrie), în care au avut prilejul să-și întâlnească actorii preferați din serialul pe care Antena 1 îl difuzează în fiecare zi de miercuri de la ora 20.00.

Aceștia s-au prezentat în număr mare la întâlnirea cu echipa “Fructul oprit”, întâlnire care s-a desfășurat în prima zi din week-end, la Circul Metropolitan București (imediat după încheierea spectacolului Reveria), în cadrul căreia au schimbat impresii despre serial și nu numai, au făcut poze împreună, și au primit autografe de la actorii pe care îI îndrăgesc și îi urmăresc în cadrul producției.

Momente copleșitoare pentru cei care și-au întâlnit idolii față în față, unii dintre fani venind din alte zone ale țării special pentru a-i cunoaște pe actorii din „Fructul oprit”.“Le muțumim foarte mult tuturor celor care au venit! Încercăm să dăm autografe, să facem poze cu toată lumea, să nu sărim pe nimeni”, au spus membrii echipei serialului, impresionați de numărul mare de admiratori prezenți.

Cel de-al doilea sezon “Fructul oprit” poate fi urmărit, în fiecare zi de miercuri, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Carmen Tănase: “Întotdeauna când citeam, vedeam ce citesc, d-aia m-am și făcut actriță”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Îi plăcea să citească și obișnuia pe această cale să proiecteze în mintea ei diverse imagini. Îndrăgita actriță Carmen Tănase mărturisește că lectura a jucat un rol esențial în alegerea meseriei care a adus-o în fața publicului.

Are o carieră artistică, ce durează de mai bine de 34 de ani, iar de-a lungul timpului a luat parte la numeroase proiecte, piese de teatru, filme, seriale, dar și producții tv. Carmen Tănase recunoaște că un mare aport în alegerea profesiei sale l-au avut cărțile. Îi plăcea să citească, să vizualizeze imagini, personaje pe parcursul lecturii. “Este o carte pe care am citit-o de multe ori. <<Pânză de păianjen>> (de Cella Serghi) este cartea care mi-a marcat adolescența. Aveam imagini. Întotdeauna când citeam, <<vedeam>> ce citesc, d-aia m-am și făcut actriță. Interpretam în capul meu toate rolurile din roman”, a mărturisit îndrăgita actriță la “CulTOUR”, emisiunea difuzată de Happy Channel, în fiecare zi, de la ora 17.30.

Telespectatorii o pot urmări în “Fructul oprit”, serialul ajuns la al doilea sezon, în cadrul căruia o interpretează pe Roxana Baicu Popovici, un personaj plin de surprize. “Îmi place, foarte mult îmi place pentru că orice actor își dorește să joace un personaj opus personalității lui. Pentru mine e contre emploi. Este ca o descătușare. Îmi face plăcere să trec prin lucrurile prin care trece Roxana, pentru că se poate să înveți din ele. E un personaj ofertant, are umor, are cinism, e ok“, spune Carmen Tănase, pe care publicul o poate vedea, miercurea, de la ora 20.00, în “Fructul oprit”, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Cum se relaxează Cosmina Dobrotă, Katia din “Fructul oprit”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Îndrăgita actriță Cosmina Dobrotă, care o interpretează pe Katia în serialul “Fructul oprit”, este invitata emisiunii “CulTOUR”, care se va difuza astăzi de la 17.30 la Happy Channel. În cadrul ediției, aceasta vorbește și despre activitatea care servește drept terapie pentru ea și reușește s-o relaxeze.

Un interviu complex format din 61 de întrebări de la echipa “CulTOUR” pentru Cosmina Dobrotă, menit ca telespectatorii s-o cunoască mai bine pe actrița care îi dă viață Katiei în serialul “Fructul oprit”. În ediția care se va difuza astăzi de la 17.30 la Happy Channel, aceasta își amintește că actoria s-a regăsit printre alegerile ei încă din perioada copilăriei.“Am avut mai multe etape. Am vrut să mă fac pompier, am vrut și președinte de țară, dar m-am oprit la ultima, la actorie”, recunoaște ea.

Atunci când timpul îi permite, Cosmina îmbină întâlnirile cu prietenele cu vizitele la shopping. ”Shoppingul e terapie. Îmi place să vorbesc cu vânzătoarele, cu unele (la care merg constant) m-am și împrietenit, că de asta spun că e terapie. Mereu vorbesc cu prietenele și zic: “Noi mergem la cumpărături, așa compulsiv, pentru că nu avem timp să ne întâlnim cu prietenii”. Și așa vânzătoarele sunt amabile tot timpul, trebuie să-ți răspundă frumos, găsești niște prieteni de încredere în ele. Pierd mult timp la cumpărături”, povestește, ușor amuzată, îndrăgita actriță.

Telespectatorii pot urmări interviul integral cu Cosmina Dobrotă, astăzi, într-o nouă ediție a emisiunii “CulTOUR”, de la ora 17.30, la Happy Channel.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending