Connect with us

Documentar

TVR 1 prezintă documentarul “Genii salvate”, realizat de jurnalista Cristina Ţilică

Published

on

 

Povestea a patru tineri care au avut şansa de a primi o educaţie aleasă este spusă de jurnalista TVR Cristina Ţilică într-un documentar ce poate fi urmărit duminică, 29 ianuarie, de la ora 21.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

 

În urmă cu 15 ani, Televiziunea Română a filmat povestea primelor generaţii de elevi şcolarizaţi prin proiectul „Burse pentru elevii din mediul rural”, gestionat de Asociaţia Pro Ruralis din Iaşi. Alexandra Costin, Daniela Curcă, Silviu Stan şi Andrei Gazea erau în 2002 copii de la ţară, veniţi la oraş să înveţe carte. Au fost primii copii norocoşi care au intrat în proiect şi toţi au început astfel o altă etapă din viaţa lor, care le-a deschis noi orizonturi. La fel ca atunci, şi acum, cei patru tineri ne sunt ghizi ai parcursului lor de viaţă, din clasa a V-a până la absolvirea unei facultăţi. Cei patru protagonişti ai reportajului filmat în urmă cu 15 ani povestesc cum au fost salvaţi de la ignoranţă, de unde au pornit, unde au ajuns şi ce au reuşit să facă în toţi aceşti ani. Îi vom cunoaşte duminică, pe 29 ianuarie, în documentarul Genii salvate, semnat de jurnalista TVR Cristina Ţilică şi difuzat la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+, de la ora 21.00.

 

genii-salvate-tvr

Selecţia acestor elevi durează patru-cinci săptămâni în fiecare an. Cei peste 1000 de beneficiari ai burselor au fost selectaţi din peste 8000 de copii recomandaţi de învăţători şi directori din satele şi comunele judeţului Iaşi. Alexandra, Daniela, Silviu şi Andrei au fost aleşi pe baza mai multor tipuri de teste, incluzând teste Raven, baterii de câte 60 de teste, teste de memorie de scurtă durată, de lungă durată sau chiar teste de limba română şi de matematică de nivelul clasei a patra.

 

Televiziunea Română a urmărit destinul celor patru elevi de la ţară care au primit, cu 15 ani în urmă, şansa de a învăţa carte la o şcoală de elită din oraş. Duminică seară, de la ora 21.00, telespectatorii TVR află experienţele pe care le-au trăit aceşti tineri – deveniţi, între timp, adulţi – şi cum li s-a schimbat viaţa, în documentarul Genii salvate, difuzat în premieră la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

 

Foto Credit: TVR

Seria de filme clasice se vede la Happy Channel: Brad Pitt, Anthony Hopkins și Colin Firth, weekend-ul acesta!

EUROVISION 2016: Luminiţa Anghel, Ovi Jacobsen, Adrian Romcescu, Paula Seling şi Andrei Tudor vor juriza Selecţia Naţională 2017

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Documentar

Românul care ia prânzul cu Papa Francisc la Vatican, în documentarul Irinei Păcurariu la TVR 1

Published

on

 

„E otodox, nu catolic, însurat cu o peruancă, are o fetiţă şi un băiat, botezat de Papa Francisc şi este, de 6 ani, chelnerul Papei. Venise la întâlnirea cu mine doar ca să îmi spună că nu doreşte să fie filmat…şi a fost exact opusul”, ne povesteşte Irina Păcurariu despre întâlnirea cu românul care, în fiecare miercuri şi duminică, ia prânzul cu Papa Francisc, atunci când Sfântul Părinte nu e plecat din Vatican.

Duminica asta, Suveranul Pontif va fi departe de Santa Marta, reşedinţa lui pontificală, dar va fi aproape de Adjud, locul de unde românul Petru Tâmpău a plecat când avea doar 16 ani. Cel mai mic dintre cei 5 fii crescuţi de o mamă singură, Petru şi-a căutat în Italia un rost şi a ajuns să îl servească pe „Papa de la Roma”, cum auzea în copilărie că era numit liderul bisericii catolice. Puţină lume ştie cum arată acest om cu alură de baschetbalist, schimbat ireversibil de cei şase ani de când trăieşte în preajma Suveranului Pontif.

 

„După un dialog de o oră, când colegul meu a închis camera, Petru a întrebat dacă vreau să mergem împreună la Santa Marta, casa de oaspeţi unde locuieşte Suveranul Pontif şi m-a plimbat prin toate locurile care desenază traseul zilnic al marelui lider. Am trecut prin încăperea unde cu doar câteva zile în urmă papa sărutase picioale liderilor din Sudan, am fost în capela unde îşi face rugăciunea de dimineaţă. Nu pentru filmare, doar ca să îmi facă un mare dar. Când am intrat în sala de mese de acolo, am simţit nevoia să mă aşez. Deşi eram doar într-una dintre clădirile Vaticanului, aveam senzaţia că sunt parte dintr-o mare taină. Şi am vrut să n-o pierd. Am băut o cafea şi am plecat fericită, în chicotelile unei maici din India care lucra acolo şi care a strigat după mine: Să nu aruncaţi niciodată cămaşa pe care o purtaţi şi să păstraţi bine poza pe care v-aţi făcut-o aici. Din toată sala asta mare, aţi ales să staţi exact pe scaunul unde se aşază papa pentru a-şi bea ceaiul în fiecare dimineaţă!”

 

În exclusivitate, la TVR1, sâmbătă, 1 iunie, 15.30, în documentarul ROMÂNII ŞI PAPA FRANCISC, îi veţi auzi şi vedea pe Petru şi pe alţi români care trăiesc şi muncesc în preajma Suveranului Pontif şi pe care Irina Păcurariu i-a găsit şi intervievat la Vatican. Sunt istorii personale ale unor români care, din diverse perspective, au fost în proximitatea Papei Francisc sau ale căror vieţi sunt influenţate de acţiunile şi binecuvântarea lui.

Claudiu Ungureanu, artist, absolvent al unei Universităţi de Arte din România este singurul român care face restaurare şi realizează mozaicuri în atelierul specializat al Vaticanului. Lucrările lui sunt în Catedrala San Pietro, iar portre ale unora dintre foştii papi îi poartă semnătura.

Tot Irina Păcurariu ne face cunoscută istoria preotului Benoni Ambăruş, originar de lângă Adjud, unul dintre cei mai importanţi prelaţi ai Bisericii Catolice. „Nimic din atitudinea sau felul în care îl arată nu îl recomandă astfel. Un om modest, care merge pe scuter, este însă directorul Caritas Roma, cel care decide zilnic soarta a câteva mii de oameni care au ajuns la limita de jos a sărăciei” (Irina Păcurariu).

Irina a mai stat de vorbă cu ei şi cu familiile lor: Rafael, Theea și Alyssa, copiii care au participat în noaptea de Crăciun la Liturghia Papei Francisc şi au fost binecuvântaţi de către el.

 

În documentarul pe care TVR 1 îl va difuza sâmbătă, 1 iunie, la ora 15.30, Irina Păcurariu a inclus un interviu E. S. Liviu Petru Zăpîrţan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun. Tot atunci aflăm povestea celor două volume enciclopedice, realizate de Părintele Man, cel care a pledat cauza de beatificare a celor şapte episcopi romani greco-catolici martiri care vor fi beatificați la Blaj de către Papa Francisc.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Documentar

TVR 2 va difuza in fiecare weekend documentarul “În inima Africii”

Published

on

Foto Credit: TVR
 

În fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00, noua serie documentară difuzată de TVR 2 ne introduce în lumea plină de pericole şi aventură a doi experimentaţi salvatori de animale sălbatice: Douw Grobler şi J.J. Van Altena.

 

Călătorind în inima continentului african, „În inima Africii” (Wildlife Rescue: Africa – SUA, 2009)” surprinde experiențele medicului veterinar, Douw Grobler şi ale lui J.J. Van Altena, expert în capturarea şi salvarea animalelor sălbatice, care trăiesc din plin fiecare misiune care-i aduce în contact cu bogata faună a celui mai cald continent de pe glob.

În Africa, epicentrul mondial al vieţii sălbatice, trăiesc peste 1.100 de specii de animale. Fie că au de mutat o întreagă familie de lei agresivi, care ameninţă un sat, sau trebuie să salveze rinocerii din mâinile braconierilor, folosind tehnologie de ultima generație, Douw Grobler şi J.J. Van Altena îşi pun în pericol propriile vieţi ca să protejeze animale periculoase, dar şi extrem de preţioase pentru viitorul continentului african.

 

Seria documentară cu 12 episoade, „În inima Africii”, invită telespectatorii TVR 2, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 18.00, să descopere animalele din zone minunate, bogate în faună şi vegetaţie, precum Kruger National Park şi Pilanesberg National Park, destinații de safari de pe continentul african.

„În inima Africii” debutează sâmbătă, 16 martie, iar în primul episod vom afla cum se va sfârşi o poveste cu lei. Douw Grobler şi J.J. Van Altena trebuie să elaboreze un plan complex de relocare a unei turme de lei dintr-o zonă în care oamenii pot fi în pericol.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Documentar

Duminică seară, ediția România, te iubesc! a prezentat lumea consumului de droguri printre copii și adolescenți!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Duminică seară la România, te iubesc!, Rareș Năstase a intrat în halucinanta lume a copiilor și adolescenților consumatori de droguri și a arătat cum sistemul de învățământ și sistemul medical nu fac nimic să oprească un flagel care a ajuns să atingă o generație de la vârste foarte fragede. Într-un raport al Agenției Naționale Antidrog, oficialii au anunțat că vârsta de debut a scăzut la 10-11 ani.

Pe segmentul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, România, te iubesc! a condus topul audiențelor. Ediția de duminică seară a înregistrat 5.5 puncte de audiență și 17.1 % share în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 4 puncte de rating și 12.3 % share.

În această săptămână, într-o anchetă despre CFR, Paul Angelescu ne va arăta cum românii circulă cu trenuri produse în anii 50, iar infrastructura e aproape de colaps. În 2018, drumul de la Timișoara la București durează cu 3 ore mai mult decât în 1996. Duminică, de la ora 18:00, la România, te iubesc! veți vedea cum se cheltuie miliarde de lei, an de an, cine ia contractele, dar și cât de bine execută lucrările.

Tu când ai spus ultima dată România, te iubesc?
Toate reportajele pot fi urmărite pe www.romaniateiubesc.stirileprotv.ro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending