Premieră TV
TVR 1 şi TVR HD transmit meciul România-Franţa de pe National Arena (vezi programul detaliat)
TVR 1 şi TVR HD transmit primul mare meci din această toamnă al echipei naţionale, meciul România – Franţa, din preliminariile Campionatului European 2012, pe 6 septembrie, de la 21.30. Meciul marchează şi inaugurarea celui mai nou şi spectaculos stadion din România – National Arena.
Vezi fotografii si video de la Meciul Romania – Franta pe National Arena
„Nu mai puţin de 20 de camere de filmare vor transmite pentru telespectatori atât partida de pe National Arena, cât şi celelalte câteva programe pe care noi le-am pregătit pentru telespectatori – câteva studiouri de la noul stadion, precum şi ediţia specială Replay de luni seară. Un elicopter va survola National Arena înaintea meciului, iar telespectatorii vor putea urmări imagini de pe stadion, precum şi atmosfera înainte de meci de sus, cu ajutorul camerei instalate în acel elicopter”, declară Marian Olaianos, realizatorul emisiunii Replay de la TVR 1 şi unul dintre cei doi comentatori ai partidei România – Franţa.
TVR va realiza un making of al evenimentului de la National Arena în full HD, care va fi difuzat într-o viitoare ediţie a emisiunii Replay de la TVR 1.
Cronologic, ediţiile speciale şi emisiunile dedicate evenimentului sportiv de pe National Arena se vor desfăşura astfel la TVR:
Luni, 5 august, ora 22.00
Replay special – transmisiune directă de la National Arena
Marian Olaianos şi Marius Mitran prezintă în această seară o ediţie specială a emisiunii Replay în transmisiune directă de la National Arena. Este, de fapt, prima ediţie din noul sezon al celei mai îndrăgite emisiuni dedicate iubitorilor sportului rege, fotbalul.
Telespectatorii vor putea urmări cele mai importante momente de la construcţia Stadionului Naţional 23 august în anul 1953, dar şi cum arată recent inaugurata National Arena. De asemenea, Marian Olaianos şi Marius Mitran au pregătite imagini de la primul meci de fotbal jucat pe Stadionul Naţional, precum şi de la marile victorii ale echipei naţionale în anii ‘50, ‘60, ‘70, ’80. Tot luni seară, la Replay, pot fi vizionate şi imagini din ultimul meci jucat pe Stadionul Naţional înainte de începerea lucrărilor de renovare şi modernizare a acestuia – partida dintre România şi Albania din anul 2007.
„Nu am ocolit nici partidele dezastru susţinute de echipa naţională pe Stadionul 23 august… Vrem ca telespecatorii să-şi aducă aminte de momentele frumoase, pline de glorie, dar şi de momentele în care am fost umiliţi… Aşa se scrie istoria… ”, este de părere Marian Olaianos, realizatorul şi prezentatorul emisiunii Replay de la TVR 1.
Marţi, 6 august, ora 11.25, 17.00
Studio National Arena
În transmisiune directă de la National Arena, Marian Olaianos şi Marius Mitran propun două ediţii în care îi invită pe telespectatori să urmărească pe de o parte istoricul partidelor România-Franţa, pregătirile pentru meci (dimineaţă), cât şi atmosfera de stadion dinainte de meci, sosirea echipelor la vestiare, precum şi un filmuleţ despre cum ne comportăm la stadion şi ce reguli minime trebuie respectate de cei prezenţi pe stadion (ora 17.00).
Lui Cosmin Cernat şi lui Marius Mitran le revine încălzirea telespectatorilor înaintea primului mare eveniment sportiv de pe National Arena la Studio fotbal, începând cu ora 21.00. Rezultatul partidei, ca şi impresii despre noua locaţie destinată evenimentelor sportive vor fi dezbătute la Studio fotbal, începând cu ora 23.40.
Comentariul partidei România – Franţa, transmisă în simulcast de TVR HD cu TVR 1, va fi asigurat de Marian Olaianos şi Emil Hossu Longin.
-
Grila de programe6 zile ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
ADVERTORIALE2 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale2 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Special TV3 săptămâni ago
PRO TV difuzează mâine interviul eveniment. Prințul Harry: Lumini și umbre ”
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023