Connect with us

Emisiuni

TVR 1: Teleenciclopedia, cu generic nou şi documentare în premieră din 2018

Published

on

 

Emisiunea cu ajutorul căreia telespectatorii răsfoiesc, de peste 52 de ani, singurul dicţionar enciclopedic pe micul ecran surprinde cu noutăţi la începutul anului 2018. Documentare realizate de profesioniştii de la reputatele companii ARTE, ORF, AMPERSAND etc. vor putea fi urmărite în premieră pe postul TVR 1, la Teleenciclopedia, începând cu sâmbătă, 13 ianuarie, ora 18.50.

 

Odată cu ediţia 2.562, care va fi difuzată de TVR 1 pe 13 ianuarie, una dintre cele mai longevive emisiuni ale Televiziunii Române, Teleenciclopedia, vine cu noutăţi pentru telespectatori: un nou generic şi documentare de ultimă generaţie, cu grafică 3D şi filmări spectaculoase, producţii achiziţionate de la companii prestigioase. Muzica este cea binecunoscută, iar fontul folosit este identic cu cel folosit pentru primul generic al emisiunii. Ca în fiecare sâmbătă, Teleenciclopedia este transmisă de TVR 1, de la 18.50, şi în reluare a doua zi, duminică, de la ora 07.00.

 

„Sunt imagini superbe, documentare fascinante pe care le-am ales pentru telespectatorii noştri. Filme care nu puteau să vină decât cu un nou pachet grafic, cel vechi fiind neschimbat de peste 15 de ani. Sperăm să surprindem plăcut! Îi invităm pe telespectatori să descifreze, în fiecare sâmbătă seară, o nouă pagină de Teleenciclopedie, în care vor găsi concentrată bogăţia inepuizabilă a naturii şi a creaţiei umane” – Oana Haşegan, producătorul emisiunii Teleenciclopedia.

 

Printre materialele în format HD, care beneficiază de grafică 3D şi filmări spectaculoase cu aparatură specifică de ultimă generaţie, telespectatorii vor putea urmări în premieră documentarele Smart Secrets (Secrete ale marilor pictori) şi Catedrala din Köln, de la ARTE, Dunărea, fluviul-regină, Muzeul de Istorie Naturală al Vienei şi minunata poveste a Cailor din deşertul Namib, de la ORF, o minunată călătorie în lumea jucăriilor – Despre jucării. Şi tot cu Teleenciclopedia vor călători prin pădurile Poloniei, pe urmele bizonilor şi, sub apele calde ale oceanelor, în lumea moluştelor, vor coborî în adâncurile vulcanilor şi vor descoperi hrana viitorului.

 

În seara zilei de sâmbătă, 22 mai 1965, la ora 20.00, telespectatorii au început să răsfoiască filele unui dicţionar enciclopedic pe micul ecran, care îşi datorează apariţia directorului de atunci al Televiziunii Române, Octavian Paler.

 

Primii producători ai emisiunii au fost Dumitru Udrescu şi Adolf Oprescu, cel care a ales şi emblematicul generic sonor: Momentul muzical pentru pian şi orchestră compus de Nicolae Kirculescu, interpretat de Orchestra Radiodifuziunii Române, sub bagheta lui Iosif Conta şi avându-l ca solist pe Dan Grigore, încă student.

 

Ceilalţi producători care şi-au legat, de-a lungul anilor, numele de Teleenciclopedia sunt: Toma Popescu, Ioan Ionel, Cornelia Rădulescu, Gabriela Nuţă, Oana Haşegan. Ei s-au străduit să ofere permanent exigentului public român subiecte variate, într-o formă lingvistică şi vizuală elegantă.

 

Consultanţi ştiinţifici prestigioşi au asigurat mereu corectitudinea informaţiilor: Răzvan Theodorescu, Alexandru Marinescu, Ion Frunzetti, Andrei Pleşu, Octavian Paler, Harald Alexandrescu, între alţii.

Voci de neuitat au însufleţit miile de texte, devenind parte integrantă a „mărcii” Teleenciclopedia: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Irina Petrescu, Sanda Ţăranu, Ruxandra Sireteanu, Lucia Mureşan, Carmen Movileanu, Cristiana Bota, Florian Pittiş, Dinu Ianculescu, Ludovic Antal, Sorin Balaban, Ion Caramitru, Silviu Stănculescu, George Oancea, Traian Stănescu, Mircea Neacşa, Mihai-Gruia Sandu, Petru Mărgineanu.

 

La 51 de ani de la inaugurarea ei, sâmbătă, 24 octombrie 2016, la ora 18.50, TVR 1 a difuzat ediţia cu numărul 2.500 a Teleenciclopediei.

 

Actuala echipă care realizează emisiunea este formată din:

Redactori: Ioana Dimoftcahe, Oana Haşegan, Viviana Roşca

Montaj şi grafică: Dragoş Oproiu

Ilustraţie muzicală: Crina Bolboceanu

Post-procesare sunet: Victor Epure.

 

Foto Credit: TVR

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Chef Cătălin Scărlătescu, despre inspirația sa din bucătărie: „Ea m-a învățat tot ceea ce știu astăzi”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Un nou sezon Chefi la cuțite dedicat familiilor are premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1. 

Pentru Cătălin Scărlătescu, jurat al show-ului, gastronomia este moștenire de familie, mărturisind că cea care l-a inspirat încă din primii ani de viață în ceea ce privește bucătăria este chiar bunica sa, Amalia: Ea m-a învățat tot ceea ce știu astăzi. Tot cu ea am gătit prima mea mâncare de cartofi, atunci când avem vreo opt ani”.

„Bunica mi-a arătat în copilărie ce înseamnă mâncarea cu gust și toate preparatele ei mi-au rămas în suflet. Țin minte că gătea la începutul săptămânii mâncare de cartofi și fasole scăzută, care sâmbăta se transforma în fasole bătută. La desert aveam faimoasa prăjitură cu bulion, preferata mea. Nu avea mult timp sau multe ingrediente la dispoziție, dar reușea să ne pună pe masă rețetele ei de suflet, rețete pe care le-am dus mai departe cu mine până în ziua de azi”, a mărturisit juratul.

Gustul mâncării s-a format în copilărie pentru Cătălin Scărlătescu și chiar dacă acum este pus în lumină prin meseria de chef, cele mai bune preparate sunt pentru faimosul jurat cele care îi aduc aminte de bunătățile pregătite, cu drag, de către bunica sa: “Nu a existat Paște în care să nu pun pe masă rețeta specială de drob a bunicii și ori de câte ori o gătesc, îmi amintesc de mirosul fabulos din bucătăria ei din aproprierea sărbătorilor. Reușea să ne ofere tot ce avea mai bun din ingrediente simple”.

Chefi la cuțite, sezonul special dedicat familiilor, schimbă structura echipelor. Formate din câte patru membri, familiile vor participa ca grup în cel mai iubit show culinar, dornice să demonstreze că au ingredientele necesare pentru a obține cuțitul din partea chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Vedete, foști concurenți talentați, juniori pasionați de gătit sau oameni în vârstă cu experiență în bucătărie, toți își vor încerca norocul în etapa audițiilor. Cele mai talentate familii vor fi alese în taberele celor trei jurați și vor intra în arena culinară Chefi la cuțite, unde au șansa de a demonstra că au sarea și piperul necesare pentru a ajunge în marea finală și a obține premiul de 10.000 de Euro.

Noul sezon Chefi la cuțite dedicat familiilor are premiera pe 30 aprilie, de la 20:00, pe Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

PRO TV: Coiotu’, după un moment la Cântă acum cu mine- ”Ne-ai rupt căpățâna! A fost delir!”

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Duminică seară, la Cântă acum cu mine, alți concurenți vor urca pe scenă și le vor arăta celor mai exigenți jurați că muzica nu are limite, că o voce bună și multă energie sunt elementele care pot ridica în picioare orice public. 

Cei 100 vor cunoaște o elevă pentru care muzica este mai mult decât pasiune: ”Sunt o fire introvertită, iar scena mă ajută să comunic mai bine cu oamenii. Nu știu cum ar fi să trăiesc fără”. Chiar dacă la prima vedere tânăra le-a atras atenția juraților prin emotivitatea ei, aceasta îi va lăsa pe toți muți de uimire atunci când va cânta o piesă plină de energie de la Tina Turner. ”Ai răsturnat situația venind aici cu exuberanța și pofta ta de viață. Ai reușit să ridici în picioare atâția specialiști, atâția experți în muzică.”, îi va spune Loredana, căpitanul celor 100. Pentru Coiotu’, unul dintre jurați, momentul tinerei va prinde forme apocaliptice: ”Ne-ai rupt căpățâna. A fost delir, apocalipsă în Gara de Nord! A fost nebunie!”, va spune acesta.

Încă doi concurenți vor ajunge în finala emisiunii Cântă acum cu mine și vor încerca să câștige marele premi în valoare de 50.000 de euro. Câți jurați se vor ridica în picioare la momentele lor, vedem duminică, de la ora 22:15, la Cântă acum cu mine.

Emisiunea Cântă acum cu mine este disponibilă integral pe protvplus.ro. Conținutul disponibil pe platforma PRO TV Plus poate fi embed-uit folosind linkul de iframe din platformă.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Delia, protagonista unui numãr de magie la iUmor. Cheloo, cãtre magician: „Poţi sã n-o mai aduci înapoi?”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

De-a lungul celor şase sezoane, jurații iUmor au avut parte până acum de mai multe numere de magie, unele bune, altele fenomenale, însã când credeau cã le-au vãzut pe toate, în aceastã searã, de la 20:00, în platoul emisiunii îşi va face apariţia ca invitat special magicianul Johannes.

Johannes va mãrturisi încã de la început cã a avut mai multe idei despre cum sã îşi organizeze momentul la iUmor, însã pânã la urmã a fost nevoit sã ia o decizie: „Mi-am zis sã vin cu un pat de acasã şi cu bãieţii mei şi sã o invit pe Delia, cã pe cine altcineva, sã se aşeze aici frumos, sã se simtã ca la ea acasã!”, va spune acesta, continuând: „M-am gândit sã presez o fiinţã umanã. Sã o presãm literalmente!”, va mai spune el spre bucuria celorlalţi doi juraţi. Cheloo va profita imediat de moment pentru a-l ruga pe magician „Poţi sã n-o mai aduci înapoi?”. Dacã va accepta Delia provocarea şi va intra la joc, dupã ce va afla ce şi-a propus magicianul, telespectatorii pot afla în aceasta seară, de la ora 20.00, la Antena 1, când Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată.

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending