Connect with us

Documentar

TVR 1 va difuză în fiecare sâmbătă seara seria documentarului “ORA ZERO”

Avatar

Published

on

Foto Credit: TVR

Zero Hour! Ce a fost înainte de a fi? Ora dinaintea momentului – acelui Moment – care a marcat definitiv lumea. Ora dezastrului de la Cernobîl, a dezintegrării navetei spaţiale Columbia, capturării lui Saddam Hussein etc. În fiecare sâmbătă, de la ora 22.00, pe TVR 1, începem numărătoarea la „Ora Zero”!

Timp de 16 săptămâni, vor urmări Ora Zero, un documentar care recompune istoria dinainte de a deveni istorie. Accentul nu cade însă pe eveniment, ci pe momentele individuale care au culminat în acea catastrofă.

Numărătoarea inversă spre destin, minut cu minut, ce reconstituie ora critică dinaintea producerii evenimentelor care au schimbat lumea.

În primul episod, sâmbătă, 24 martie, coproducţia Canada-Marea Britanie (2004-2007) ne propune reconstituirea Dezastrului de la Cernobîl. La ora 01:23:48, în dimineaţa zilei de 26 aprilie 1986, lumea s-a schimbat pentru totdeauna. La Prîpeat, Ucraina, pe atunci în Uniunea Sovietică, a explodat reactorul numărul 4 al centralei atomice de la Cernobîl. Deflagraţia a cauzat cel mai grav accident nuclear din istorie, provocând moartea sau îmbolnăvirea a sute de mii de oameni din Europa.

Dezastrul de la Cernobîl se resimte încă în multe dintre zonele afectate. Copii născuţi cu malformaţii, animale cu forme ciudate, o întreagă localitate fără locuitori după explozia care a îngrozit întreaga lume.

Operaţiunea de curăţare a zonei afectate a durat mai mulţi ani, iar muncitorii care au participat la operaţiune au murit sau au suferit afecţiuni severe în urma iradierii. Ora zero – Dezastrul de la Cernobîl reconstituie, minut cu minut, cu ajutorul relatărilor martorilor, ora dinaintea tragediei, sâmbătă, 24 martie, ora 22.00, la TVR 1.

În următoarele episoade vom vedea Ora zero dinainte dezintegrării navetei spaţiale Columbia, capturarea lui Saddam Hussein, atentatul asupra Papei Ioan Paul al II-lea, masacrul de la Colegiul Columbine, atentatul terorist din Bali, atentatele de la 11 septembrie, masacrul familiei regale nepaleze etc. În fiecare sâmbătă, de la ora 22.00, la TVR 1.

Comentarii

Documentar

Premiera TVR 1: Un istoric si un arhitect, ghizi prin „Romania construita”

Avatar

Published

on

Foto Credit: TVR

Din 7 iunie, pornim în călătorie prin „România construită”. Documentarul, producţie TVR în premieră, prezintă evoluția construcțiilor pe spaţiul teritorial al României de azi. Primul episod – duminică, ora 17.00

 

TVR 1 lansează duminică, 7 iunie, serialul documentar România construită, care urmărește evoluția construcțiilor pe spațiul teritorial al României de azi.

„Am vrut să redau imaginea brută a României de astăzi. Așa este ea după aproape două mii de ani de când se construiește pe acest teritoriu. Nu am căutat „mai binele” sau „mai răul”, ci realitatea așa cum se prezintă, produsă de toți cei care au contribuit la realizarea ei. Am încercat totodată să demonstrăm că tot ceea ce avem bun sau rău își are rădăcinile în istoria noastră și că există mereu o legătură între ceea ce suntem și ceea ce am realizat”, explică Alexandru Munteanu, producătorul şi realizatorul serialului.

 

România construită, serial ale cărui gazde sunt Mihaela Simina, istoric, scriitor și jurnalist, respectiv Toader Popescu, doctor în arhitectură, lector la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, se difuzează la TVR 1 duminica, la ora 17.00.

 

„Am construit întreg serialul cronologic, cu intenţia de a realiza o expunere cât mai riguros științifică a imaginii pe care o are astăzi România construită. Am găsit, așa cum de altfel mă așteptam, un lung șir de contraste, de la diferențele dintre civilizația dacă și cea romană, la occidentalizarea prin turci și ruși”, mărturiseşte realizatorul Alexandru Munteanu.

 

Tot pe principiul contrastelor a ales producătorul și prezentatorii serialului: Toader Popescu este exact opusul Mihaelei Simina. „El este riguros în expunerea sa mereu argumentată, cu detalii tehnice și stilistice, față de Mihaela Simina care, fără a neglija deloc rigoarea, este înclinată mereu către detaliile, poveştile ce întregesc tabloul. Pe parcursul filmărilor, fiecare a preluat din când în când din misiunea celuilalt” (Alexandru Munteanu).

 

Serialul documentar România construită, desfăşurat pe parcursul a 10 episoade, a fost filmat în anii 2018 şi 2019, pornind de la scenariul scris de Alexandru Munteanu, Toader Popescu, Mihaela Simina, comentariul aparţinând ultimilor doi.

„În cifre, am filmat în jur de 60 de zile în deplasare și încă vreo 20 de zile în București. Am făcut în total peste 30.000 km, străbătând țara de la Orșova la Botoșani și de la Satu Mare la Vama Veche” – ne povesteşte realizatorul şi producătorul serialului documentar România construită, pe care telespectatorii îl vor putea vedea la TVR 1 începând cu 7 iunie, duminica, de la ora 17.00.

 

Ce vedem în cele 10 episoade ale serialului documentar România construită

 

Dacă primul episod al serialului documentar – Începutul – se întinde cronologic de la descrierea cetății Sarmizegetusa Regia până la descălecat, al doilea episod – Devenirea – este, din punct de vedere vizual, dedicat aproape în exclusivitate arhitecturii religioase de la noi. Continuăm apoi, în episodul 3 – Între imperii, cu evoluția Țărilor Române, dependentă de cele trei mari imperii care ne înconjurau, şi cu trecerea Principatelor Române de la dominația otomană, presărată cu intervenții rusești, la independență, în episodul 4 – Statul. Episodul 5 – Regatul – este dedicat uneia dintre cele mai înfloritoare perioade ale României, marcată de momente decisive: venirea în țară a lui Carol, independența și ulterior înscăunarea sa ca rege întemeietor de dinastie. Despre importanţa momentului Unirii de la 1 decembrie 1918, care a însemnat, în planul dezvoltării țării, o multitudine de provocări, vom afla în episodul 6 – Iluzia, pentru ca în episodul 7 – Noua ordine – să ne lăsăm conduşi prin noua societate care se clădea în tot răsăritul Europei la finalul celui de Al Doilea Război Mondial. Este schimbarea cea mai violentă, noul regim, fără nicio legătură cu trecutul, legitimându-se prin distrugerea a tot ceea ce clădise cel vechi. Viața socială în era comunistă, tot mai dependentă de stat, este subiectul episodului 8 – La comun. Despre isteria proiectelor-gigant, politica centralistă inclusiv în modul în care sunt construite orașele, modernizate drumurile, vedem mai multe în episodul 9 – Marile proiecte. Iar la final, în episodul 10 – Un nou început – realizatorii ne prezintă societatea românească într-o nouă perioadă, cea de după decembrie 1989.

 

România construită – Episodul 1 – Începutul – TVR 1, duminică, 7 iunie, ora 17.00

 

Acest prim episod ne introduce în tonul în care se va desfășura serialul pe durata celor 10 episoade. Ca perioadă istorică, el se întinde de la descrierea cetății Sarmizegetusa Regia la descălecat. Vedem așadar principalele evenimente ale acestor douăsprezece secole: cucerirea romană, migrațiile, creștinarea, închegarea primelor familii nobiliare românești și descălecatul. Locurile în care echipa filmează sunt diverse, de la cele arhicunoscute precum Sarmizegetusa ori Histria, până la cele mai puțin frecventate, precum urmele podului lui Constantin de la Sucidava ori ruinele primelor biserici maramureșene. Iată, în detaliu, locurile şi poveştile locurilor pe care le vom vedea în primul episod: Sarmizegetusa Regia, Drobeta Turnu Severin, Piatra Craivii, Alba Iulia, Adamclisi, Histria, Sucidava, Densuș, Colț, Bogdan Vodă, Rădăuți.

 

Comentarii

Continue Reading

Documentar

Discovery celebrează Ziua Mondială a Oceanelor cu trei documentare speciale noi

Avatar

Published

on

            Între 6 și 8 iunie, telespectatorii vor fi martorii eforturilor dedicate protejării oceanului planetar și a luptei duse împotriva consumului și poluării cu plastic. Discovery va transmite o serie specială de documentare, pentru a marca Ziua Mondială a Oceanelor (8 iunie). Prin intermediul micilor ecrane, vom face scufundări în cele mai adânci și deosebite puncte ale oceanelor lumii și vom afla detalii neștiute despre importanța conservării acestor ecosisteme valoroase.

 

În perioada anunţată, iubitorii de natură vor putea urmări noi povești captivante despre lumea misterioasă a adâncurilor, dar și eforturile depuse de activiști pentru protejarea apelor și a mediului înconjurător. Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 21:00 urmăriţi în premieră Războiul balenelor: Povestea căpitanului Watson. Protagonistul seriei emblematice, Căpitanul Paul Watson a fondat Sea Shepherd în 1977, contribuind la procesul de eradicare a vânătorii de balene, braconajului, comerțului cu aripioarele de rechin, distrugerea habitatului și presupusele abateri de la legile oceanelor. El navighează prin toată lumea, cu misiunea de a proteja oceanele și viața marină, pentru care este gata să-și riște chiar și viața.

            Duminică, 7 iunie, începând cu ora 21:00, păşiţi pe Planeta Plasticului. Documentarul tratează un subiect cât se poate de actual şi oferă o privire de ansamblu asupra crizei poluării generate de utilizarea plasticului și efectul pe care îl are asupra sănătății planetei și a oamenilor. Telespectatorii pot urmări interviuri cu experți și activiști din prima linie a luptei, dezvăluind consecințele dezastruoase ale cantității uriașe de plastic ce afectează din ce în ce mai mult bunăstarea planetei. Câmpuri pline de gunoi, râuri și mări înfundate cu deșeuri, cerul sufocat cu emisiile dăunătoare provenite din producția și prelucrarea plasticului sunt catastrofele pe care omenirea trebuie să le înfrunte.

Tot duminică, de la ora 23:00, Discovery difuzează documentarul Oceanele și giganții lor. Aici este prezentată povestea oamenilor de știință care au descoperit, prin dovezi video și decodarea unor înregistrări ale sunetelor transmise de balene, cum vânează acestea. Timp de zece ani, cercetătorii au încercat să surprindă imagini cu balenele cașalot, cei mai mari prădători din lume. Aceștia trăiesc în cele mai adânci și întunecate puncte ale oceanelor, fiind aproape imposibil de ajuns la ei.

 

Documentarele pot fi urmărite și în reluare, chiar pe 8 iunie, de Ziua Mondială a Oceanelor. Războiul balenelor: Povestea căpitanului Watson va rula începând cu ora 00:00, urmat de Planeta Plasticului, de la 01:00.

Program redifuzări:

  • Războiul balenelor: Povestea căpitanului Watson – 11 iunie, ora 20:00 și 13 iunie, ora 10:40
  • Planeta Plasticului – 18 iunie, ora 20:00 și 20 iunie, ora 10:40
  • Oceanele și giganții lor– 25 iunie, ora 20:00 și 27 iunie, ora 10:40

Comentarii

Continue Reading

Documentar

Filmarile show-ului show-ului „Bravo, ai stil! Celebrities” vor fi amanate pentru o perioada, in contextul pandemiei!

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Ilinca Vandici: „Toata echipa ramane acasa pana cand timpul isi va relua cursul obisnuit. Ne revedem in curand, la Kanal D!”

Emisiunea „Bravo, ai stil!” isi va amana pentru o perioada filmarile, in contextul pandemiei , urmand ca acestea sa fie reluate atunci cand conditiile o vor permite. Decizia a fost luata din nevoia de a proteja echipa emisiunii, concurentele, colaboratorii acestui show de anvergura.  Anuntul a fost facut si de Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii, imediat dupa editia se aseara „Bravo, ai stil! Celebrities”.

Show-ul nu se va mai regasi in grila statiei, iar de saptamana viitoare, in fiecare miercuri, de la 22:00, telespectatorii vor putea revedea „Imi place dansul”.

Toata echipa <Bravo, ai stil!Celebrities> ramane acasa pana cand timpul isi va relua cursul obisnuit.  Ne revedem in curand, la Kanal D!”, a declarat Ilinca Vandici.

Pe fondul situatiei generate de pandemie, din dorinta protejarii angajatilor si familiilor acestora, a colaboratorilor si invitatilor din emisiuni, precum si din nevoia respectarii recomandarilor autoritatilor pentru prevenirea imbolnavirilor, Kanal D a restrans anumite activitati ale postului, fara a afecta fluxul difuzarilor in grila statiei. Au fost retranse la maximum interactiunile in cadrul companiei, majoritatea angajatilor lucreaza de acasa, iar conditiile de distantare sociala si de igiena sunt respectate cu strictete.

Posibile modificari in grila Kanal D vor fi comunicate, ca si pana acum, prin canalele oficiale ale postului TV si prin materiale trimise presei.

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0