Connect with us

Premieră TV

TVR 1 va difuza in premiera documentarul – trilogia Wild Carpathia

Published

on

Reclame

Sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 17.55, TVR 1, TVR HD şi TVR+ difuzează prima parte a trilogiei Wild Carpathia, ce prezintă frumuseţile munţilor din zona Transilvaniei .

Seria Wild Carpathia este o trilogie aparte de filme documentare despre minunile naturii din munţii şi pădurile României. Prezentatorul şi poetul Charlie Ottley, care semnează şi scenariul seriei, îşi conduce telespectatorii prin ţara noastră şi le dezvăluie satele tradiţionale, mănăstirile, cultura autentică. De la splendidele rezervaţii naturale din Transilvania şi până la Delta Dunării, realizatorii au descoperit zone întinse al căror peisaj a rămas neschimbat de mii de ani. Seria poate fi urmărită sâmbăta, timp de trei săptămâni, de la 17.55, la TVR 1, TVR HD şi online, pe tvrplus.ro.

De-a lungul celor trei episoade, facem cunoştinţă cu o gamă largă de personaje, de la ciobani, ecologişti, meşteşugari şi până la alteţe regale, cu toţii implicaţi în păstrarea şi conservarea ultimelor zone sălbatice din Europa. Seria surprinde fragilitatea unor ecosisteme unice, habitat al lupilor, râşilor şi al celei mai numeroase populaţii de urşi din Europa şi arată de ce merită să fie conservate pentru generaţiile viitoare.

„A fost o experienţă incredibilă să călătorim în România şi să avem ocazia de a prezenta această ţară incredibilă, cu speranţa că zonele sălbatice ale Carpaţilor vor fi protejate – cu modalităţile de turism potrivite“, declară producătorul emisiunii, Alisdair Grant.

Wild CarpathiaTransilvania (WILD CARPATHIA – Transylvania, Marea Britanie, 2011), este prima parte a seriei, pe care telespectatorii TVR 1, TVR HD şi cei care urmăresc programul TVR online, pe TVR+, o pot vedea pe 13 septembrie, de la ora 17.55. Este unul dintre cele mai frumoase filme despre România, prezentând frumuseţea Munţilor Carpaţi din ţara noastră, în încercarea de a le arăta străinilor extrema diversitate a faunei şi florei, dar şi  pentru a ne ajuta să ne dăm seama de ce „comoară nepreţuită” dispunem şi pe care suntem datori să o conservăm pentru generaţiile viitoare.

Charlie Ottley afirmă că A.S.R. Prinţul de Wales, moştenitorul coroanei britanice – care şi apare preţ de câteva minute în acest prim episod al trilogiei – este îndrăgostit de România de peste 15 ani şi încearcă să facă tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a promova în întreaga lume zonele rurale autentice româneşti.

Filmările au avut loc pe parcursul a două săptămâni, în luna mai a anului 2010, în zone precum Munţii Retezat, Munţii Zarandului, Munţii Apuseni, Negreasa şi pe Valea Zălanului. Pentru cele aproape 50 de minute ale acestui prim episod s-au adunat peste douăsprezece ore de filmări, atât de la sol, cât şi din elicopter.

Pădurile seculare ale Transilvaniei adăpostesc lupi, urşi şi râşi – animale pe cale de dispariţie. Zona este puţin cunoscută în restul lumii, această porţiune din Carpaţi fiind ultima regiune sălbatică nedegradată din Europa. Filmul oferă o perspectivă unică asupra frumuseţii şi culturii originare a Transilvaniei, explorând istoria sa bogată, de la ruinele mistice ale anticei civilizaţii dacice, până la oraşele şi satele sale medievale, multe dintre acestea supravieţuind până în zilele noastre.

Partea a doua a filmului, Wild Carpathia – De la munţi la mare (WILD CARPATHIA – From the Mountains to the Sea, Marea Britanie, 2013) prezintă frumuseţile din zona de sud a Munţilor Carpaţi, începând de la Porţile de Fier şi vechea staţiune romană Băile Herculane, până la Delta Dunării. Iar în ultima parte a trilogiei, Wild Carpathia – Veşnic sălbatici (WILD CARPATHIA – Wild Forever, Marea Britanie, 2013) călătorim prin nordul ţării, din Maramureş, unde suntem martorii unor festivaluri tradiţionale şi nunţi, până la bisericile pictate din Bucovina. Ideea care a stat la baza scenariilor ultimelor două episoade a fost dezvoltată de The European Nature Trust (Fondul European pentru Natură), organizaţie înfiinţată în anul 2001 de Paul Lister, ce are ca scop conservarea şi refacerea ultimelor areale de sălbăticie şi a habitatelor degradate din Europa.

Seria Wild Carpathia poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

Wild Carpatia Printul Charles (1) Wild Carpatia Printul Charles (3) Wild Carpatia Printul Charles (4) Wild Carpatia Printul Charles (5) Wild Carpatia Printul Charles (6)

Foto Credit: Travel Channel

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending