Connect with us

Emisiuni

TVR 2 dedica ”Duminica filmului romanesc” actorului Mircea Diaconu

Published

on

Reclame

În această duminică, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” actorului Mircea Diaconu, programând difuzarea a două filme în care acesta a interpretat rolurile principale. Este vorba de: „Mere roşii” (de la ora 14.10) şi „Asfalt tango” (de la ora 20.10).

Aşadar, duminică, de la ora 14.10, este programată drama Mere roşii – producţie din anul 1976, în regia lui Alexandru Tatos.
În rolurile principale joacă: Mircea Diaconu, Florin Zamfirescu, Carmen Galin.

Un tânăr medic chirurg – pasionat consumator de mere roşii – excelent profesionist şi inflexibil în privinţa respectării principiilor morale, se află într-o luptă permanentă cu indiferenţa şi ignoranţa celor din jur, cu obtuzitatea şi carierismul directorului spitalului. Bine intenţionat şi gata de sacrificii personale, el consideră că are pe lume un singur duşman real: moartea, pe care, din păcate, nu reuşeşte întotdeauna s-o înfrângă.

De la ora 20.10 este programat filmul Asfalt tango – al doilea lungmetraj semnat de regizorul Nae Caranfil.
Cu: Mircea Diaconu, Charlotte Rampling, Florin Călinescu

În România imprevizibilă a anilor ’90, 11 fete frumoase pornesc într-o călătorie cu autocarul către mirajul vieţii de artist la Paris. Sunt însoţite de un impresar local dubios, un şofer fără scrupule şi o franţuzoaică cinică, obişnuită cu lumea dură a show-biz-ului. Neprevăzutul apare în persoana soţului uneia dintre fete, care nu poate accepta ideea că a fost părăsit şi porneşte într-o cursă de urmărire, condimentată cu furturi de maşini, atacuri armate şi răpiri.

„Asfalt Tango” a avut premiera mondială la Festivalul Filmului Francofon de la Namur (Belgia) şi a primit trei premii ale Uniunii Cineaştilor din România (UCIN): pentru regie, rol secundar masculin (Constantin Cotimanis şi Florin Călinescu) şi montaj (Mircea Ciocâltei).

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending