Emisiuni
TVR 2, TVR HD şi TVRplus difuzează, luni, piesa de teatru „Hedda Gabler”
În seria premierelor teatrale de televiziune, TVR 2 a programat spectacolul în două părţi „Hedda Gabler”, de Henrik Ibsen, în 4 şi 11 noiembrie, de la ora 20.10. Acesta poate fi urmărit şi la TVR HD, precum şi online, pe portalul video tvrplus.ro.
Regia artistică a spectacolului este semnată de Dominic Dembinski, iar din distribuţie fac parte: Ilinca Goia, Adrian Titieni, Rodica Popescu Bitănescu, Ana Ioana Macaria, Demeter Andras, Claudiu Bleonț, Ruxandra Sireteanu, Nikita Dembinski, Grigoriţa Rogobete, Laura Vieru, Valentin Popescu.
În 5 august 2013, cu ocazia înregistrărilor acestui spectacol, actriţa Rodica Popescu-Bitănescu a aniversat împlinirea a 75 de ani în studiourile Televiziunii Române. Aşa cum a declarat, actriţa a sărbătorit ziua muncind de dimineaţă până noaptea la filmările pentru „Hedda Gabler”.
Piesa „Hedda Gabler”, de Henrik Ibsen, unul dintre părinţii teatrului modern european, este considerată de majoritatea criticilor ca fiind reprezentativă pentru dramaturgia secolului XlX. Personajul Heddei este unul dintre marile roluri dramatice din teatru, un „Hamlet feminin” cu multiple faţete. Hedda, fiinţă chinuită şi victimă a societăţii în care trăieşte, poate fi descrisă ca o eroină idealistă dar şi ca un personaj negativ manipulator, o femeie monstruoasă, lipsită de scrupule şi bântuită de fantasme criminale.
Hedda Gabler este fiica unui general aristocrat, soţia unui universitar mediocru, fosta iubită a rivalului soţului ei. Este o femeie rea, manipulatoare şi vicleană pentru că reflectă toate viciile lumii din jur – invidie, cinism, laşitate. Măritată cu un om pe care nu îl iubește, Hedda simte că nimic nu o mulțumește, şi are pretenții exagerate de la toţi cei din jurul ei.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- PREMIILE RADAR DE MEDIA3 zile ago
PREMIILE RADAR DE MEDIA 2022 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!
- Program TVo săptămână ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 24 – 30 iunie 2022
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20-26 Iunie 2022
- ADVERTORIALEo săptămână ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!
- ADVERTORIALE2 săptămâni ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc
- RECOMANDARI TV5 zile ago
Program TV azi 27 iunie 2022