Connect with us

Campanie TV

TVR continuă să spună „Mulţumesc” în campania #RespectCelorDinLiniaIntai

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

            Criza prin care trecem acum cu toţii a produs schimbări pe care poate nici nu ni le imaginam în urmă cu ceva timp. Lumea a stat în loc pentru o vreme sau cel puţin are o altă dinamică. Dar sunt acei oameni care prin profesia lor, luptă ca să menţină totul în mişcare, pentru ca noi să fim în siguranţă şi sănătoşi, iar bătălia nu este deloc uşoară. Cadrelor medicale, pompierilor şi forţelor de ordine, TVR le spune #Mulţumesc în campania dedicată lor, #RespectCelorDinLiniaIntai.

            De peste o lună de zile, Televiziunea Română derulează o campanie specială dedicată eroilor care luptă direct şi activ cu pandemia. Doctori, asistenţi, infirmiere, poliţişti sau militari, cu toţii fac parte din prima linie a acestei bătălii. În cadrul Telejurnalului de seară, de la ora 20:00, putem asculta poveştile impresionante ale celor care pun datoria mai presus de orice. La finalul ştirilor TVR ne sunt prezentate reportaje din viaţa unor oameni speciali, pentru care fiecare zi de muncă reprezintă un risc, dar care nu se clintesc din misiunea lor.

Urmând exemplul altor oraşe din lume, turnul TVR este prima clădire din ţară care îşi aprinde în fiecare seară luminile în semn de omagiu. Lumini albe şi roşii ca simbol al solidarităţii, proiectarea tricolorului sau animaţii reprezentative vor putea fi urmărite de către toţi românii. O idee frumoasă menită să încurajeze şi alte instituţii în susţinerea celor care dau dovadă de spirit de sacrificiu şi devotament. Şi dacă tot am vorbit despre culori şi grafică, trebuie menţionat că proiectul este realizat în colaborare cu artistul Sergiu Doroftei, absolvent al Universității de Arte din București, cu o experiență de 15 ani în domeniul video. Logo-ul este unul sugestiv, reprezentând două aripi în tonuri roşiatice, asemenea sângelui atât de preţios pentru viaţă, pe un fond albastru deschis, alături de mesajul campaniei.

Campania „Respect celor din linia intâi” este a noastră a tuturor prin mesajele pe care fiecare le poate transmite eroilor acestor zile. Ne puteţi spune povestea eroilor pe care îi cunoaşteţi şi sunt acum la datorie. Scrieţi-ne pe numărul de WhatsApp 0733 508 076 sau pe pagina de Facebook Știrile TVR. Fiecare mesaj, fiecare încurajare, fiecare mulţumesc contează pentru a le arăta respect celor din linia intâi.” scrie Televiziunea Română pe reţeaua de socializare. Mesajele de mulţumire nu au întârziat să vină şi merită să urmăriţi în continuare adevărate poveşti de viaţă ale celor care luptă în fiecare zi pentru o lume mai bună şi mai sănătoasă.

 

Comentarii

comments

Campanie TV

“SĂ CREȘTI MARE!” – Campania de Crăciun a Știrilor Kanal D, în colaborare cu Asociația “Protagoniști în Educație”

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

Începând de astazi, 21 decembrie, Știrile Kanal D începe Campania “SĂ CREȘTI MARE!”, în colaborare cu Asociația “Protagoniști în Educație”. În cadrul principalului buletin informativ al Știrilor Kanal D, ora 19:00, de luni până joi, vom urmări reportaje emoționante realizate în mijlocul unor familii greu încercate, fiecare dintre acestea având mare nevoie de ajutor.

 

 

De Crăciun, Știrile Kanal D, împreună cu Asociația “Protagoniști în Educație” fac din urare o misiune de onoare și oferă copiilor care nu pot privi prea departe, curajul de a-și imagina viitorul pentru că, mai importante decât darurile care te cheamă să copilărești sunt darurile care te ajută să crești! Urmărește Știrile Kanal D, de la ora 19:00, și află cum poți și tu să ajuți un copil vulnerabil să rămână conectat la educație!

 

Asociația „Protagoniști în Educație” a fost înființată în anul 1996 de către voluntari italieni și români, cu sprijinul organizației italiene AVSI. De-a lungul anilor, asociația a implementat programe pentru a promova binele comun, venind în sprijinul celor mai vulnerabile grupuri sociale.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Campanie TV

În anul în care românii au demonstrat că sunt #deneoprit, campania Ajut eu revine la Antena 1

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

              Proiectul ambiţios Ajut eu revine la Antena 1 într-o perioadă în care oamenii au demonstrat că împreună sunt #deneoprit. După ce anul trecut, platforma www.ajuteu.ro a adus oameni cu dorinţe sau nevoi alături de semeni ai lor care le pot îndeplini şi, astfel, mii de visuri au devenit realitate, a venit din nou vremea ca românii să spună “Ajut eu!”.

 

Anul acesta, începând din 29 noiembrie, dată la care Antena 1 aniversează 27 de ani de existenţă pe piaţa media, românii de pretutindeni au din nou posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui. După mii şi mii de dorinţe împlinite cu ajutorul celor generoşi, a venit din nou vremea ca noi visuri să prindă aripi cu ajutorul românilor din toate colţurile lumii, în cadrul galei Ajut eu.

 

Începând din 29 noiembrie, spectacolul este #deneoprit, în trei zile de sărbătoare, la Antena 1. Astfel, la zi aniversară, încă de la primele ore ale dimineţii, în cadrul Observatorului dimineţii și de la ora 10, într-o ediţie de sărbătoare a emisiunii Neatza cu Răzvan şi Dani, telespectatorii vor putea cunoaşte unele dintre cele mai emoţionante dorinţe înscrise pe platforma Ajut Eu şi vor avea ocazia să simtă din nou emoţia binelui făcut. De la ora 14:00, într-o ediţie specială Acces Direct, Mirela Vaida va face cunoscute noi povești impresionante de viață și destine aflate la răscruce de drumuri care au nevoie să întâlnească un român inimos ce va spune: ”Ajut eu!”.

 

Cele mai îndrăgite vedete ale momentului le vor fi alături pe tot parcursul zilei, urmând ca după-amiaza şi seara dorinţele să prindă viaţă într-o gală maraton Ajut eu, un regal de divertisment marca Antena 1, din care nu vor lipsi momentele speciale Chefi la cuţite, Te cunosc de undeva! şi iUmor.

 

Pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, românii vor marca alături de Antena 1 ”Ziua superstiţiilor”. Ediţiile speciale de sărbătoare Observator, Neatza cu Răzvan şi Dani, Mireasa şi Acces Direct vor scoate la iveală toate vedetele care cred în spirite, farmece, deochi sau care se închid în casă într-o zi de 13, în vreme ce seara Chefii vor ascuți cuțitele pentru a crea un adevărat spectacol în farfurii.

 

Sărbătoarea #deneoprit continuă marţi, 1 decembrie, cu o zi specială dedicată roast-ului. Vedetele vor ieşi la joc şi vor aduce în faţa publicului nume sonore din istoria românească de la primele ore ale dimineţii şi până seara, când telespectatorii se vor putea delecta cu un Roast Istoric iUmor. Într-o ediție cu totul specială atât pentru jurați, cât și pentru cei de acasă, Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor fi luați la ”roast” de cei mai mari domnitori, scriitori sau artiști din istoria României.   

 

Sărbătoare #deneoprit, spectacol #deneoprit, emoţie #deneoprit şi români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Campanie TV

ZU TV a lansat campania „Wheels! Streets! Go!”

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

            Începând din această săptămână, ZU TV scoate la rampă sporturile urbane în cadrul campaniei „Wheels! Streets! Go!” şi lansează un concurs cu premii foarte atractive. Campania se adresează practicanţilor de sporturi urbane, de la iubitorii de role, la skateboard, trotinetă sau BMX, iar vârsta minimă de participare este de 10 ani.

 

Pentru a se înscrie, participanţii trebuie să încarce pe pagina de concurs https://wheels-streets-go.myzutv.ro/ un video în care îşi prezintă trick-urile  şi să acumuleze cât mai multe voturi. Cei care votează, intră şi ei în cursa pentru un premiu special. Perioada de desfăşurare, premiile oferite, dar şi întregul regulament al campaniei pot fi consultate aici: https://wheels-streets-go.myzutv.ro/

 

În faza de start a campaniei, pe pagina de concurs pot fi urmărite videoclipuri model cu trick-uri si interviuri realizate cu practicanţi pasionaţi de sporturi urbane cunoscuţi: Marius Constantin – skateboard, Pavel Trifan – role,  Mihalcea Alexandru “AYU” – role, Stanciu David – BMX, Cojocariu Florinel “FLO” – BMX.

Încã de când s-a lansat, ZU TV a adus o nouã dimensiune platformei ZU care cuprinde radio, online, evenimente, oferindu-le românilor o experienţă completă, trăită pe o platformă multimedia 360.

Brandul ZU s-a impus în ultimii ani ca principalul motor de promovare al artiştilor tineri şi a muzicii bune, reuşind să strângă un număr record de public la evenimentele sale şi milioane de fani pe platformele sociale.

 

 

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Campanie TV

Digi lansează campania „Fă-ți curaj! Donează și tu!”

Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

            Deja nu mai este o necunoscută cifra mică a donatorilor de sânge din România. În plus, în această perioadă, mulți oameni au evitat să mai doneze. Grupul Digi, alături de asociația HEM, cu susținerea Digi24, Digi FM și PRO FM, lansează campania „Fă-ți curaj! Donează și tu”. Scopul proiectului este acela de a oferi o picătură de curaj tuturor celor care încă nu s-au decis să facă acest gest nobil și să salveze vieți.

 

Cu doar 50.000 de donatori în plus s-ar putea rezolva problema sângelui în București, orașul către care se îndreaptă majoritatea pacienților din țară pentru intervenții și operații care le-ar putea salva viața. Pandemia a îndepărtat însă oamenii, nu doar unul de celălalt, ci și de Centrele de Transfuzii Sangvine, unde în lunile aprilie și mai 2020 numărul donatorilor s-a înjumătățit față de lunile corespondente din anul 2019.

 

            „Fă-ți curaj! Donează și tu” este apelul pe care Grupul Digi și Asociația HEM îl adresează potențialilor donatori de sânge, în cadrul unei campanii media care debutează la Digi24, Digi FM și Pro FM.                                                                                                                                                                         

            „Campania Digi donează viață, pe care am derulat-o în cadrul grupului nostru anul trecut, ne-a arătat că printre colegii noștri se numără mulți donatori constanți. Rata mare de donatori viabili din rândurile celor înscriși este o dovadă că angajații noștri au grijă de starea lor de sănătate și înțeleg importanța actului donării de sânge. Sperăm ca aceste acțiuni de educare și sensibilizare să îi determine pe cei care nu au avut până acum curajul să doneze să facă acest pas. Este un act de voluntariat prin care ne oferim nouă șansa unei vieți sănătoase, dar și celor aflați la nevoie le insuflăm speranță și încredere că vor învinge suferința fizică”, a declarat Luiza Domnișoru, director Comunicare și CSR.

 

 

Președintele Asociației HEM și #bloodfluencer co-fondator „N-avem SÂNGE?!”, Marian Costache, a explicat care este obiectivul campaniei: „Programul național „N-avem SÂNGE?!”, derulat de Asociatia HEM, și-a propus întotdeauna să adreseze în mod direct frica, principala piedică în calea donării de sânge. Sigur că această frică poate fi rafinată. Poate fi vorba de teama de ac, de halat alb, de miros de spital sau de pierderea de sânge, pur și simplu. De fiecare dată însă, ea funcționează la fel și produce un blocaj. Prin urmare, misiunea noastră ca agregator de comunitate este ca pe de-o parte să-i ajutăm pe cei sănătoși, dar încă temători, să se întâlnească cu acea parte din ei care s-a temut de ac, în copilărie, iar pe de altă parte să-i ajutăm pe adulții din prezent cu un scop mai înalt, pentru care merită să-și depașească și chiar să-și vindece teama ce vine din trecut. Acest scop înalt numit VIAȚA! În acest context, este absolut minunat parteneriatul cu Grupul Digi, ale cărui produse media au comunicat întotdeauna relevanța și echidistanța și ai cărui oameni au stat curajoși în linia întâi, chiar și în această pandemie pe care o traversăm”.

 

Campania invită potențialii donatori să conștientizeze momentele de curaj din cotidian și simultan, să-și lanseze o nouă provocare, salvarea unei vieți. Spoturile radio și TV vor fi difuzate pe posturile Digi în perioada 1 iulie – 15 septembrie 2020. Printre susținătorii campaniei se numără jurnaliștii Digi24, Carla Tănasie, realizatoarea campaniei despre sănătate Pacient în România, Andreea Brașovean, donatoare „de cursă lungă”, Teodora Tompea, Cosmin Prelipceanu, Marius Pancu și Ioana Ciurlea.

 

În FM, vocile care vor spune Fă-ți curaj! Donează și tu” vor fi Sebastian Coțofană și Mădălina Petre (Pro FM), gazdele Dimineții Blană, iar de la Digi FM, Matinalul, format din Bogdan Miu, Beatrice Ghiciov și Bogdan Ciuclaru.

 

            „Fă-ți curaj! Donează și tu” este a doua campanie de stimulare a donării de sânge organizată de Grupul Digi. Anul trecut, 677 de angajați Digi au donat sânge pentru aproximativ 1.800 de pacienți în cadrul campaniei „Digi donează viață”, proiect distins cu mențiune la Romanian CSR Awards 2020.

 

Despre Asociaţia HEM

Asociaţia HEM este un ONG ce are ca singur obiectiv derularea Programului Naţional „N-avem SÂNGE?!” www.n-avemsange.ro . Acest lucru se întâmplă inclusiv prin intermediul unei comunităţi de #bloodfluenceri, de ambasadori ai donării voluntare, la nivel naţional, ce numără în prezent peste 550 de membri

(https://www.facebook.com/groups/151237075453912/).

 

Comentarii

comments

Continue Reading

Campanie TV

1 Iunie: Peste 30 de vedete TVR participă la campania în care Ziua Copiilor

Avatar

Published

on

Foto Credit: TVR

Peste 30 de vedete TVR participă la campania în care Ziua Copiilor durează o lună
Din 30 mai până în 30 iunie, TVR „DĂ RESTART COPILĂRIEI”

Anul acesta, Ziua Internaţională a Copilului are o semnificaţie aparte la TVR. Dacă până acum, de 1 iunie, TVR şi-a deschis larg porţile pentru copiii de toate vârstele cărora le-a oferit petreceri, jocuri, spectacole şi surprize minunate, de această dată, în contextul pandemiei care ne-a schimbat viaţa, Televiziunea publică le reaminteşte adulţilor că acum, după luni de carantină, trebuie să revenim la normal învăţând de la cei mici cum să trecem peste greutăţi cu încredere şi cu speranţă.

Iuliana Tudor, Liana Stanciu, Adelin Petrişor, Marina Almăşan, Iuliana Marciuc, Virgil Ianţu, Irina Păcurariu, Corina Dănilă, Raluca Arvat, Nadine, Ruxandra Gheorghe, Daniel Coman, Costin De;liu, Marius Constantinescu, sunt numai câteva dintre cele peste 30 de vedete care dau startul campaniei TVR „3,2,1…Iunie. Restart copilărie !!!”.

De 1 iunie, TVR le reaminteşte adulţilor că putem reveni la normal învăţând de la cei mici cum să trecem peste greutăţi cu candoare, naturaleţe şi eficienţă. De la ei trebuie să învăţăm lucrurile simple, cu adevărat importante: să zâmbim, să visăm, să sperăm, să prindem încredere şi curaj, să nu ne pierdem speranţa.

Din 30 mai până în 30 iunie, Campania TVR „3,2,1…Iunie. Restart copilărie !!!” ne provoacă pe toţi să redevenim copii şi să arătăm lumii întregi acest lucru. Fiecare poate posta pe pagina de Facebook a TVR scurte înregistrări filmate cu telefonul care să demonstreze că şi adulţii au ce învăţa de la copii, iar la sfârşitul campaniei, cele mai bune/apreciate filmuleţe vor fi premiate  (vezi aici regulamentul de participare).

Primii care au acceptat provocarea de a realiza astfel de înregistrări sunt vedetele TVR care, alături de cei mici sau singuri, au „dat examenul copilăriei”. Filmările lor sunt numai câteva exemple că cei mari pot învăţa lucruri simple de la copiii lor. Înregistrările lor vor fi făcute publice online sau la tv în primele zile ale campaniei, fiecare dintre noi fiind invitat pe parcursul lunii iunie să le urmeze exemplul.

Când se termină copilăria? Niciodată – pentru că ea este o stare care ţine de minte şi de suflet, nu de vârsta biologică. Şi pentru că nu este simplu să redevenim copii şi să găsim acea resursă internă a lor de a trece peste greutăţi cu zâmbetul pe buze – în acest an, la TVR, avem nu doar o zi, ci exact o lună în care putem să învăţăm acest lucru.

Comentarii

comments

Continue Reading

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

SHOW MAGAZINE

IN Trending