Connect with us

ALL MEDIA

TVR, gazdă a şedinţei Comitetului Executiv Circom Regional

Published

on

Foto Credit: TVR
 

20 de profesionişti ai unuia dintre cele mai importante foruri media din Europa discută la Bucureşti despre teme de interes pentru televiziunile publice.

Televiziunea Română găzduieşte, vineri, 16 februarie 2018, la invitaţia conducerii TVR, Doina Gradea, Director General Interimar, şedinţa Comitetului Executiv Circom Regional – Asociaţia televiziunilor regionale din Europa.

Aceasta este una dintre întâlnirile anuale importante ale asociaţiei, care reuneşte 376 de staţii de televiziune regionale din 38 de ţări.

La reuniunea de la Bucureşti participă 20 de membri marcanţi ai Comitetului Executiv Circom Regional, manageri ai unor prestigioase televiziuni publice din Europa, cum ar fi BBC – Marea Britanie, NOS – Olanda,  RTBF – Belgia, France Televisions – Franţa, SVT – Suedia, TVE- Spania, NRK- Norvegia, RTS- Serbia, HRT – Croaţia, RAI- Italia.

Temele dezbătute reflectă preocupări importante ale organizaţiei, dar şi aspecte de interes general pentru televiziunile publice, precum formatele de succes, audienţa, poziţionarea televiziunilor regionale în context naţional, programul de training pe anul în curs, organizarea Conferinţei anuale şi competiţia Prix Circom etc.

 

„Este un semnal adresat comunităţii internaţionale de profil că TVR este pregătită să-şi  recapete rolul activ pe plan internaţional, după o îndelungată perioadă, în care lipsurile financiare au grevat puternic activitatea TVR, atât pe plan intern, cât şi extern. Circom Regional aduce beneficii mari Televiziunii Române şi sperăm că după această reuniune, care repoziţionează organizaţia noastră pe piaţa media internaţională, beneficiile pentru TVR Bucureşti, dar mai ales pentru staţiile regionale, să crească. În acelaşi timp, ne dorim să fim mai vizibili pe piaţa media internaţională, cu producţii tv de calitate, pe care vrem să le înscriem în competiţia Prix Circom”, a declarat Elena Spanily, coordonator naţional, membru al Comitetului European al Circom Regional, coordonator cu atribuţii de director Departamentul Relaţii Internaţionale TVR.

 

Evenimentul se bucură de prezenţa unor nume cu prestigiu în peisajul audiovizual european: Preşedintele CIRCOM Regional, Tone Kunst – Norvegia, Secretarul General Fernando Ojea – Spania și Preşedintele Prix CIRCOM, David Lowen din UK.

Televiziunea Română este membru Circom Regional din anul 1993 şi are o bogată activitate în cadrul acestei organizaţii. De-a lungul timpului, TVR a organizat două conferinţe Circom (în 1994, studioul de la Iaşi a găzduit prima conferinţă Circom desfăşurată într-o ţară din Europa de Est).

 

Despre rolul TVR în cadrul Circom:

  • TVR este sponsorul categoriei „Young Onscreen Talent“, pentru tinere talente, premiu creat în memoria Vandei Condurache, producător, manager şi trainer la TVR Iaşi. Astfel, TVR se alătură televiziunilor de seamă din Europa, care oferă premii pentru cele mai bune producţii media (France Televisions, BBC, TVP –Polonia, RTV Slovenia, SVT – Suedia);
  • TVR este co-producător la o serie de proiecte realizate cu membri Circom Regional şi finanţate din fonduri europene. Cea mai importantă co-producţie este cea care a început în anul 2013, Proiectul Citizenship (citizenship.circom.eu). Acest proiect este realizat prin intermediul Studioului TVR Timişoara prin care se oferă accesul la o serie de programe despre drepturile europene;
  • Televiziunea Română a obţinut importante distincţii, premii Prix Circom. TVR s-a înscris anual în această competiţie cu programe realizate de studiourile teritoriale şi cel din Bucureşti, câştigând numeroase distincţii şi menţiuni speciale. În anul 2017,  Violeta Gorgos a obţinut o menţiune specială, cu producţia de la TVR Iaşi „O istorie călătoare”;
  • TVR participă anual la Conferinţa Circom Regional unde sunt prezentate cele mai bune practici şi idei pentru serviciile publice media europene. Televiziunea Română a organizat acestă Adunare Generală în anul 2011 la Timişoara, unde au participat peste 200 de delegaţi străini.
  • De asemenea, TVR participă şi la programele de pregătire profesională organizate de CIRCOM Regional. Acestea sunt cele mai bune traininguri, care se adresează în mare parte managerilor, producătorilor şi jurnaliştilor serviciilor publice media regionale.
  • Televiziunea Română difuzează o serie de programe documentare de calitate

premiate şi puse la dispoziţia membrilor Circom, produse de mari difuzori europeni precum BBC, France Television, RAI etc.

  • TVR este, prin Elena Spanily, membru în Comisia Europeană Circom Regional şi prin Dite Dinesz, producător TVR Timişoara, membru în juriul Prix Circom.

 

Despre Circom Regional:

Este o organizaţie care reuneşte 376 de staţii de televiziune regionale din 38 de ţări şi are drept scop principal realizarea unei legături puternice între televiziunile regionale din întreaga Europă. Asociaţia are misiunea de a coordona reţeaua de televiziuni regionale, de a dezvolta relaţiile cu instituţiile europene (Comisia Europeană, Consiliul Europei şi Parlamentul European), de a creşte numărul programelor destinate schimbului şi de a înlesni realizarea coproducţiilor. CIRCOM Regional este organizaţia care aduce cele mai multe şi mai concrete beneficii SRTV, în special în domeniul pregătirii profesionale.

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ALL MEDIA

S-a lansat oficial un nou site media: newsbucuresti.ro – site de știri pentru Bucuresti si Ilfov

Published

on

 

newsbucuresti.ro, site-ul de știri online dedicat zonelor – Bucureşti şi Ilfov, a fost lansat oficial.

  • Noul proiect media – newsbucuresti.ro, va beneficia de știri și informații furnizate de către agenția de știri naționale – Ecopolitic Media.

 

Noua platformă online – newsbucuresti.ro, are și pagina de socializare dedicată, știrile vor fi distribuite pe pagina de facebook – www.facebook.com/newsbucuresti.ro

Noul site de stiri locale, dedicat zonelor Bucuresti și Ilfov – newsbucuresti.ro, alături de site-ul de știri naţionale ecopolitic.ro, fac parte din trustul de presă Ecopolitic Media.

Pe newsbucuresti.ro vor fi publicate în primul rând, articole de interes pentru cei care stau în zona București-Ilfov, dar și categorii de știri naționale, politice și de interes general.

Iulian Ionescu, CEO Ecopolitic Media: Cea mai importantă regiune a României din punct de vedere politic și economic (Bucuresti-Ilfov) – este obligatoriu să aibă și o platformă de știri dedicată!

”Decizia de a investi în acest nou proiect media – newsbucuresti.ro, am luat-o în urma unei analize de durată.După ce am analizat datele cu privire la piaţa de media din România – care a crescut anul trecut cu 10% comparativ cu 2017, ajungând la 454 milioane de euro, iar pentru 2019 este estimat un avans de 7%, coroborate cu datele legate de faptul că fiecare reşedinţă de judeţ are cel putin un site de știri, atunci am luat decizia ca și regiunea Bucureşti-Ilfov să aibă o platformă online de știri dedicată.

În plus, cea mai importantă regiune a României din punct de vedere politic și economic (Bucuresti-Ilfov) – este obligatoriu să aibă și o platformă de știri dedicată, mai ales dacă ne gândim în perspectiva viitoarei zone metropolitane din jurul Bucureștiului.”, ne-a transmis Iulian Ionescu, CEO Ecopolitic Media și redactor șef al newsbucuresti.ro

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Rezultate financiare Digi Communications NV în primul semestru al anului 2019

Published

on

 

Rezultate financiare pentru semestrul I 2019:
Digi Communications N.V. anunță creșterea cu 25% a EBITDA în primul semestru al anului 2019 față de primul semestru al anului 2018

• 575 milioane EUR venituri consolidate la nivel de Grup, în semestrul I 2019 (+ 18% față de sem. I 2018)
• 15,5 milioane unități generatoare de venit (RGU), toate serviciile (+ 7% la 30 iunie 2019 față de 30 iunie 2018)
• 199 milioane EUR EBITDA ajustată (cumulat pe primele 6 luni ale anului 2019), în creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului 2018
• În România, principalii vectori de creștere, în semestrul I 2019 față de semestrul I 2018 sunt: serviciile de internet fix (+10,6% RGU) și serviciile de televiziune prin cablu (+ 9.5% RGU)
Grupul Digi Communications N.V. a făcut publice miercuri, 14 august, rezultatele financiare pentru semestrul I 2019, anunțând o creștere a veniturilor consolidate cu 89 milioane EUR (18%), în raport cu aceeași perioadă a anului trecut. EBITDA ajustată a fost de 199,4 milioane EUR, în creștere cu 40,4 milioane EUR (25%) față de aceeași perioadă a anului 2018.
România se menține ca piață principală a Grupului, generând 63% din veniturile acestuia, pe locul al doilea fiind Ungaria (cu 19%), urmată de Spania (16%) și Italia (2%). În total, pe cele patru piețe, compania înregistrează 15,5 milioane RGU (unități generatoare de venit), în timp ce, la 30 iunie 2018, compania cumula 14,5 milioane RGU.
În ceea ce privește Ungaria, compania a înregistrat, de asemenea, creșteri în segmentul serviciilor de internet fix (3,7% – RGU iunie 2019 față de iunie 2018) și în cel al serviciilor de televiziune prin cablu (1,8% – RGU iunie 2019 față de iunie 2018).
În Spania și Italia, Digi Communications se adresează atât diasporei românești, cât și clienților locali. În total, cele două piețe contribuie cu 1,9 milioane de unități generatoare de venit, în special pentru serviciile oferite ca operator de rețele virtuale mobile (MVNO).
”În trimestrul 2 al anului 2019 am înregistrat un rezultat notabil în ceea ce privește principalii indicatori financiari. Astfel, cifra de afaceri a Grupului a depășit 294 milioane EUR (creștere de 16% raportat la perioada similară a anului 2018), iar EBITDA-ul a atins 109 milioane EUR (creștere de 33% raportat la perioada similară a anului 2018), rezultate susținute de creșteri operaționale.
În ultimele luni, am făcut pași importanți spre diversificarea ofertelor noastre pe piața maghiară și pe cea spaniolă. Am lansat serviciile de telefonie mobilă în Ungaria, în cursul trimestrului 2 al anului 2019, și am continuat extinderea acoperirii cu servicii de comunicații fixe în Spania. În ceea ce privește România, țin să menționez că este foarte importantă pentru noi lansarea serviciilor 5G la finalul lunii iunie, cu prezență în acest moment în București, Constanta, Iași și Oradea”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications N.V..

EVOLUȚII PE FIECARE PIAȚĂ

În România, Grupul a raportat creșteri pe segmentul serviciilor de cablu și internet fix, cu un progres de 9.5% al abonamentelor la serviciile de cablu tv (3,45 milioane RGU, la 30 iunie 2019, față de 3,15 milioane RGU, la 30 iunie 2018) și, respectiv, de 10,6% la abonamentele pentru serviciile de internet fix (2,64 milioane RGU la 30 iunie 2019 față de 2,38 milioane RGU, pentru perioada similară a anului anterior). În ceea ce privește serviciile de telefonie mobilă, Digi este liderul portabilității cu circa 164.480 numere portate în rețeaua Digi Mobil, în primul semestru al anului. Raportat la aceeași perioadă a anului anterior, rețelele de telefonie fixă și mobilă ale Grupului au atras, prin serviciul de portare, cu 35% mai multe numere fixe și mobile față de aceeași perioadă a anului anterior (179.328 numere portate, în primul semestru al anului 2019, față de 132.602 numere, în aceeași perioadă a anului 2018).*
În Ungaria, veniturile filialei Digi Hungary (inclusiv Invitel)** s-au majorat până la 110 milioane EUR in semestrul I al anului 2019 (in crestere cu 37%, crestere datorata in principal consolidarii IN.V.itel) . Pe segmentul serviciilor de internet fix, Digi este al doilea operator (cu o cotă de piață de peste 24%), în timp ce pe segmentul serviciilor de telefonie fixă deține o cotă de piață de circa 23% ***.
Spania și Italia au înregistrat o creștere importantă, de 42%, a RGU, ajungând de la 1,33 milioane RGU, la 30 iunie 2018, la 1,9 milioane RGU, la 30 iunie 2019. Digi Spania s-a poziționat ca lider al pieței MVNO (operator virtual de servicii de telefonie mobilă), și este cel de-al cincilea operator de telefonie mobilă pe piața iberică. Pe cele două piețe europene mature, Digi se adresează atât diasporei românești, cât și clienților locali.

Despre Grupul Digi
Digi Communications N.V. este compania mamă a operatorului de comunicații electronice, RCS & RDS S.A., liderul pieței de internet, pay-tv și servicii coN.V.ergente, în România, cu operațiuni și în Ungaria, Spania și Italia. Înființată în urmă cu 26 de ani, compania deține aproape în integralitate cea mai modernă (state of the art) și mai extinsă rețea de fibră optică din regiune. Digi aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul comunicațiilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
În România, Grupul Digi este cel mai mare angajator privat din mediul antreprenorial local, cu peste 13.000 de angajați, și contribuie la bugetul de stat și al asigurărilor sociale și de sănătate cu mai mult de 120 milioane EUR anual.
În oferta de conținuturi trans-media a Grupului Digi figurează posturile de televiziune Digi24, Digi Sport, Film Now, Digi World, Digi Animal World, Digi Life, UTV, Music Channel și Hit Music Channel, primul post Ultra HD din România, Digi4K, posturile de radio Pro FM, Digi FM și Chill FM și platformele de comunicare online reunite sub DigiOnline.
Mai multe informații aici.

⃰ Potrivit statisticilor furnizate de portabilitate.ro.
⃰ ⃰ Inclusiv investiția în Invitel, companie din Ungaria, unde Grupul deține pachetul majoritar de acțiuni, de la 30 mai 2018.
⃰ ⃰ ⃰Potrivit NMHH, autoritatea maghiară pentru reglementarea comunicațiilor electronice.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Proiecte

România NEbunului simț – despre etichetă și lipsa ei

Published

on

 

Campania „România NEbunului simț” revine luni, 12 august 2019, în jurnalele Digi24. Lansată cu scopul de a trezi conștiința publică vis-a-vis de comportamentelor sociale neadecvate, campania propune în ediția următoare o discuție despre indisciplina pietonilor în trafic și nepăsarea turiștilor față de locurile în care își petrec vacanța.

Purtările abuzive ale unora dintre semenii noștri, indiferența și lipsa de respect față de natură sunt printre subiectele abordate. Invitații Teodorei Iacob ne dezvăluie explicațiile din spatele acestor proaste obiceiuri și calea cea mai scurtă pentru îndreptarea lor.

Cred că (n.r. traversatul nepermis) ține de mai multe lucruri, de educație, dar și de lipsa unor legi foarte clare. Dacă vorbim de alte țări, lucrurile stau total diferit și inclusiv românii, când pleacă în alte țări, se comportă diferit. Dar în România, ai senzația că lucrurile pot merge și așa și că, orice ar fi, nu ți se poate întâmpla ție. Mi-aduc aminte că eram în Japonia, pe o străduță de trei metri, era roșu, nu venea nicio mașină… Eram cu un grup de români și aș fi trecut, dar nu trecea nimeni, și îți era jenă de oameni să nu le respecți regulile, spune Răzvan Pascu, consultant în turism.


Când mergem pe stradă, cu capul plecat sau cu ochii în telefon, noi transmitem celor din jur o anumită energie și, dacă vrem să schimbăm mediul în care trăim, trebuie să ne schimbăm abordarea personală. Haideți să nu mai mergem cu capul plecat, mergem drept, eventual și zâmbim, pentru că o să îi facem pe alții să se simtă bine. Până la urmă, trebuie să tratăm cu încredere fiecare zi”, propune Andrei Pop, trainer de etichetă în afaceri.

Telespectatorii care susțin demersul Digi24 pot transmite filmulețe și fotografii, în atenția echipei „România NEbunului simț”, pe WhatsApp, la numărul 0771 100 304 sau 0775 542 466, dar și pe pagina de Facebook Digi24 și la adresa de e-mail redacție@digi24.ro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending

%d blogeri au apreciat: