Sport
TVR transmite în direct Campionatul Mondial de Atletism, SUA, 2022

Opt atleţi români participă, în perioada 15-24 iulie, la una dintre cele mai importante competiţii sportive din lume.
TVR deţine drepturile TV în România şi Republica Moldova pentru ediţia cu numărul 18 a Mondialului de Atletism.
Competiţiile sportive de anvergură continuă la Televiziunea Română! În perioada 15-24 iulie, suntem cu sufletul în Statele Unite, unde sportivii noştri participă la Campionatul Mondial de Atletism. Cea de-a optsprezecea ediție a Mondialului adună la Eugene, în statul Oregon, 2000 de atleți din peste 200 de țări, printre care şi opt tricolori. TVR este deţinătorul drepturilor TV în România şi Republica Moldova pentru transmiterea competiţiei, iar telespectatorii vor putea urmări la TVR 1, precum şi la TVR Moldova, în direct şi înregistrate, cele mai importante probe, comentate de Monica Bucur şi Dragoş Bocanaciu. De asemenea, din 18 iulie, „Rezumatul zilei” va aduce zilnic la TVR 1, de la ora 17.00, informaţii despre evoluţia sportivilor români şi momentele de vârf ale competiţiei.
Nu mai puţin de 37 dintre cei 42 de deținători ai titlului mondial la individual cucerit în 2019, plus 42 de medaliați cu aurul olimpic la Tokyo vor participa la Mondialul de Atletism de pe Stadionul Hayward din Eugene.
România este reprezentată în competiţie de Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Daniela Stanciu (înălțime), Ana Veronica Rodean (20 km marș), Mihaela Acatrinei (20 km marș), Andrei Rareș Toader (aruncarea greutății), Alexandru Mihăiță Novac (aruncarea suliței), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), respectiv Marius Iulian Cocioran (35 km marș). Dintre aceştia, Bianca Ghelber, Alexandru Novac şi Alin Firfirică au fost finalişti la Jocurile Olimpice din 2021, de la Tokyo.
Competiție considerată, ca amploare, a treia după Jocurile Olimpice și Cupa Mondială de fotbal, Campionatul Mondial de Atletism, organizat pentru prima oară în SUA, ar fi trebuit să aibă loc între 6-15 august 2021. Din cauza pandemiei Covid-19, el a fost amânat pentru anul acesta, cu aproximativ o lună înainte de Europenele în aer liber, programate la Munchen, în august.
Pe 11 martie, Asociația Internațională a Federațiilor de Atletism a anunțat că, în cadrul aceastei ediţii, va fi acordat un nou trofeu de echipă, pe baza punctelor câștigate la probele individuale.
Programul transmisiunilor directe la TVR 1 este următorul:
Duminică, 17 iulie
· ora 4.00 – 100 m, masculin – semifinale
· ora 4.20 – săritura în lungime, masculin – finala
· ora 5.05 – 1500 m, feminin – semifinale
· ora 5.50 – 100 m, masculin – finala
Miercuri, 20 iulie
· ora 4.33 – aruncarea discului, masculin – finala
· ora 4.50 – 200 m, masculin – semifinala
· ora 4.30 – 1500 m, masculin – finala
· ora 4.50 – 400 m, masculin – finala
Vineri, 22 iulie
· ora 3.05 – aruncarea suliței, masculin – calificări
· ora 4.20 – triplusalt, masculin – calificări
· ora 4.35 – aruncarea suliței, masculin – calificări
· ora 4.00 – 800 m, masculin – semifinale
· ora 4.35 – 200 m, feminin – finala
· ora 4.50 – 200 m, feminin – finala
Duminica, 24 iulie
· ora 4.35 – aruncarea suliţei, masculin – finala
· ora 5.30 – ştafetă 4×100 m, feminin – finala
· ora 5.50 – ştafetă 4×100 m, masculin – finala
Luni, 25 iulie
· ora 3.25 – săritura cu prăjina, masculin
· ora 3.50 – săritura în lungime, feminin
· ora 4.05 – 5000 m, masculin
· ora 4.35 – 800 m, feminin
· ora 4.00 – 100 m, feminin
· ora 4.35 – ştafetă 4×400 m, masculin – finala
· ora 4.50 – ştafetă 4×400 m, feminin – finala
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV10 ore ago
Andra: ”Butonul auriu poate să aducă atâta bucurie”. Românii au talent a fost lider absolut de audiență!
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALEo săptămână ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
Seriale3 zile ago
Un personaj misterios vine să tulbure povestea Lia – Soţia soţului meu
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
EVENTS2 săptămâni ago
Antalya Star Awards Gala
-
Analize Audiente TV3 săptămâni ago
Premiera America Express, lider detașat de audiență. Cea mai bună lansare din cele 5 sezoane ale reality show-ului
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 2 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
AUDIENŢE TV: America Express, din nou lider de piață!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 27-02 ianuarie 2023