A-Z NEWS
TVR va sesiza instituţiile abilitate pentru încălcarea drepturilor de autor şi pentru ştirbirea imaginii Serviciului Public de Televiziune
• Antena 3 a difuzat la Sinteza zilei , fără acordul Televiziunii Publice, două fragmente din două ediţii ale emisiunii Dosar România, produsă de TVR 1
Reprezentanţii Televiziunii Române au luat act de încălcarea flagrantă a drepturilor de autor de către postul Antena 3, în urma difuzării unor fragmente trunchiate din emisiunea „Dosar România”, fără acordul SRTv.
Astfel, în data de 31 ianuarie 2022, la ora 21.00, postul Antena 3 a difuzat, în cadrul emisiunii „Sinteza zilei”, două fragmente (remontate conform politicii editoriale a postului Antena 3) din două ediţii ale emisiunii „Dosar România”, produsă de TVR şi realizată de Răzvan Butaru, după cum urmează:
- aproximativ şase minute (în intervalul orar 21.04-21.10) din episodul „Dosar România” – Pacienţii din linia întâi – partea a treia, difuzat de TVR 1 în data de 30.01.2022, ora 18.00;
- aproximativ 13 minute (în intervalul orar 21.20-21.33) din episodul „Dosar România” – Sechestrat printre morţii vii, difuzat de TVR 1 în data de 23.01.2022, ora 18.00.
Totodată, postul de televiziune Antena 3 furnizează aceste fragmente publicului şi prin intermediul serviciilor media audiovizuale la cerere, cu acces condiţionat de plata unui abonament lunar.
În plus faţă de cele enumerate mai sus, moderatorul emisiunii, dl. Mihai Gâdea, a afirmat că realizatorul programului „Dosar România”, Răzvan Butaru, a difuzat cu întârziere ancheta din cauza faptului că a fost cenzurat, afirmaţie falsă şi deosebit de gravă care aduce prejudicii atât imaginii televiziunii publice, cât şi realizatorului SRTv.
Faţă de cele constatate, reprezentanţii SRTv au în vedere sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului, precum şi demararea unei acţiuni civile în instanţă, fără a fi exclusă varianta formulării unei plângeri penale.
Reiterăm faptul că difuzarea de către postul de televiziune Antena 3 a fragmentelor extrase din programul „Dosar România” s-a realizat fără acordul SRTv.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău