A-Z NEWS
Twitter este înaintea Facebook şi Google în domeniul publicităţii pe dispozitive mobile
Twitter este înaintea Facebook şi Google în domeniul publicităţii pe dispozitive mobile precum smartphone-uri şi tablete, unde va obţine în acest an peste jumătate din venituri, potrivit datelor EMarketer.
Facebook a obţinut în trimestrul al doilea 41% din venituri din publicitate mobilă, iar Google, operatorul celui mai folosit motor de căutare la nivel mondial, mai puţin de un sfert din venituri, transmite Bloomberg.
Twitter reprezintă doar o mică parte din piaţa publicităţii pe dispozitive mobile, estimată în acest an la 16,7 miliarde de dolari, dar are avantajul că s-a concentrat din timp pe acest domeniu. Acest fapt ar putea reduce temerile investitorilor legate de intenţia companiei de a face o ofertă publică iniţială, având în vedere că prezenţa insuficientă pe segmentul dispozitivelor mobile a afectat alte companii de Internet.
Facebook şi Google, care s-au concentrat iniţial pe publicitatea online accesată de pe computerele personale, şi-au regândit recent afacerile odată cu orientarea utilizatorilor către smartphone-uri şi tablete.
Twitter a anunţat săptămâna trecută că a depus în condiţii de confidenţialitate, la comisia pentru valori mobiliare din Statele Unite (SEC), documentaţia pentru listarea la bursă, una dintre cele mai anticipate din ultimii ani. Compania a fost evaluată la aproximativ 10 miliarde de dolari în cele mai recente operaţiuni de finanţare derulate pe piaţa privată, scrie Mediafax.
- PREMIILE RADAR DE MEDIA5 zile ago
VOTEAZĂ-ȚI FAVORIȚII. PREMIILE RADAR DE MEDIA, EDIȚIA A-XV-A 2024 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!o
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- TuVotezio săptămână ago
SONDAJ NAȚIONAL – Care este cel mai frumos oraș din România
- Social3 săptămâni ago
ANIVERSARE: Publicația RADAR DE MEDIA împlinește 15 ani de când s-a lansat!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 30 septembrie – 06 octombrie 2024
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO CINEMA săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- Seriale5 zile ago
Dezvăluiri șocante în episodul din această seară al serialului „Inimă rebelă” de la Kanal D care a captivat inimile tuturor telespectatorilor de la primul episod !
- Digital2 săptămâni ago
PROMOȚIE UNICĂ DE PE PIAȚĂ LA ADVERTORILE SEO – Tu alegi prețul pentru cantitatea dorită
- Platforma Online TV3 săptămâni ago
De ce să urmărești noul serial Marvel „Agatha – De la bun început” pe Disney+
- Emisiuni2 săptămâni ago
Un actor a câștigat primul mare premiu de 50.000 de lei la „The Floor”
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
MasterChef România, lider absolut de audiență! În această seară, un concurent primește șorțul de aur
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRIMA TV săptămâna 30 septembrie– 06 octombrie 2024
- Grila de programeo săptămână ago
Noutățile lunii Octombrie 2024 la Disney Channel și Disney Jr.
- Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE TV Cristian Ușurelu a primit aseară șorțul de aur! MasterChef România a fost, din nou, lider incontestabil de audiență!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ACASA TV săptămâna 23 – 29 septembrie 2024
- Seriale6 zile ago
Viața pe muchie de cuțit, astăzi în „Inimă rebelă”, serialul difuzat, la Kanal D