A-Z NEWS
Ultimii concurenți intră pe scena Cântă acum cu mine și luptă pentru un loc în marea finală!

Duminica aceasta, de la ora 23:00, ultimii interpreți vor urca pe scena Cântă acum cu mine și vor încerca să dea tot ce au mai bun în fața celui mai divers și exigent juriu. Concurenți din toate colțurile țării vor lupta prin muzică, dans și energie să ocupe ultimele două locuri din marea finală a show-ului Cântă acum cu mine.
O animatoare din Republica Moldova va păși în fața juriului cu emoții în glas, vizibil copleșită de privirile celor 100, dar va cânta o melodie care îi va da peste cap până și pe cei mai aprigi jurați. ”Momentul tău m-a făcut să mă gândesc de ce am ales meseriile astea: actorie, muzică? Dar asta e pentru tine și pentru toți concurenții care visează în cămăruța lor de acasă un moment de genul ăsta, pentru toate clipele în care te-ai visat pe o scenă făcând asta, pentru toate momentele în care ai crezut că nu o să reușești sau îți spui <<cum ar fi să?>>. Ia-ți cinci secunde și gândește-te ce s-a întâmplat, conservă momentul acesta și păstrează-l pentru viitor. La fel o să fac și eu. Ești preferata mea pentru tot, ai un har aparte!”, îi va spune Krem, impresionat de reprezentația fetei. Jazzy Jo va compara glasul ei cu un diamant: ”Ai toate diamantele necesare, care să te acopere cu totul, și pe dinauntru, și pe dinafară.”.
Cine sunt cei doi concurenți care vor intra în marea finală, dar și ce concurent va reuși să ridice toți cei 100 de jurați în picioare, vedem duminică, de la ora 23:00, la Cântă acum cu mine.
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- PREMIILE RADAR DE MEDIA2 zile ago
PREMIILE RADAR DE MEDIA 2022 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 17 – 23 iunie 2022
- Program TVo săptămână ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 24 – 30 iunie 2022
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20-26 Iunie 2022
- ADVERTORIALEo săptămână ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!
- ADVERTORIALE2 săptămâni ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc