Un concurent cedează psihic și părăsește jungla strigând: ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”

0
699
Reclame

Au acceptat să trăiască sub cerul liber, în mijlocul naturii, departe de casă și să-și testeze limitele în reality show-ul care-i pune față-n față cu cele mai asunse frici ale lor. Unele dintre celebrități au reușit să treacă peste provocările junglei, altele nu. În această seară, de la ora 21:30, într-o nouă ediție ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, un concurent va ajunge în punctul în care nimic nu-l va mai putea motiva să rămână în show și va ceda psihic.

”Nu pot să trăiesc cu astfel de oameni, nu mă pot monta psihic să fac față acestor oameni care sunt toți răi. Am trecut prin prea multe, poate e greșeala mea că sunt prea sincer și spun ce gândesc la primul instinct, poate că sunt prea vulcanic… Este cel mai bine pentru mine. Sunt cu psihicul la pâmânt”, va spune concurentul după ce va rosti ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, frază care-l scoate automat din cel mai intens experiment al momentului. Vestea va cădea ca un fulger peste ceilalți colegi din tabără: ”Cred că a deranjat foarte mult prin felul lui de a fi!”, este una dintre reacțiile vedetelor din cealaltă echipă.

Spre surprinderea tuturor, Cabral și Adela Popescu vor intra în tabară și vor elimina pe loc concurentul care nu-și mai dorește să rămână în jungla din Republica Dominicană. ”Astăzi, un coleg de-al vostru a strigat <<Sunt celebru, scoate-mă de aici!>> și nu a strigat în timpul unei probe imposibile, pe care nu putea să o ducă la capăt. A strigat asta aici, în locul care trebuia să-i fie casă, alături de oamenii care, teoretic, s-ar fi crezut că-i sunt alături”, va spune Cabral.

Cine este celebritatea care cedează presiunii psihice și părăsește show-ul Sunt celebru, scoate-mă de aici!, vedem astăzi, de la ora 21:30, la PRO TV. Emisiunea este disponibilă în avans pe VOYO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.