Connect with us

Emisiuni

Un concurent vrea să se mute în Panama, cu banii pe care speră să-i câștige la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Aida Strâmbeanu (24 de ani), programator, și Aly Elsiddig (40 de ani), jurist, au posibilitatea să câștige 100.000 de lei, dacă vor ghici vârsta altor oameni, marți, 23 ianuarie, de la ora 20.00, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, show-ul prezentat de Dan Negru, la Antena 1. 

 

Cei doi s-au cunoscut în mediul online și ulterior au ajuns să se împrietenească. Spun despre ei că sunt diferiți din punctul de vedere al personalității, probabil din cauza diferenței de vârstă. Cu toate acestea, ei sunt de părere că se completează foarte bine unul pe celălalt. În acest joc, Aida se bazează pe intuiție, iar Aly consideră că are o experiență de viață destul de bună ca să-l ajute să ghicească vârstele oamenilor. Cu banii câștigati, ea ar vrea să ajungă la Los Angeles, Barcelona și în Egipt, în timp ce el  își dorește să se mute în… Panama.

 

Marți, la “Guess My Age”, în demersul lor de a câștiga cât mai mulți bani, Aida și Aly se vor putea ajuta de șase indicii, Știre, Hit, Star, Film, Sport, Zoom, care le oferă informații despre evenimente petrecute în anii în care s-au născut cei șapte necunoscuți din fața lor. Pentru fiecare an greșit în estimarea vârstei acestora, celor doi concurenți li se va scădea din bani, conform unor trepte de penalizare.

Cât de bine vor intui Aida și Aly vârstele celor șapte persoane care vor veni în fața lor și cu câți bani vor reuși ei să plece acasă, telespectatorii Antenei 1 vor afla marți, 23 ianuarie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Guess My Age – Ghicește vârsta”, prezentată de Dan Negru.

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Reguli noi pentru jurați, în cel de-al șaselea sezon Chefi la cuțite

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Un nou sezon al celei mai iubite emisiuni culinare ce are premiera pe 29 și 30 octombrie, pe Antena 1, începe cu noi reguli de luptă pentru cei trei jurați. Până în acest moment, perioada jurizărilor pe nevăzute era pentru chefi un prilej de a se bucura de o atmosferă relaxată, care se risipea încă din prima confruntare pe echipe, după cum chiar ei au mărturisit.

Cu toate acestea, sezonul cu numărul 6 impune o luptă între chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu încă din perioada de audiții, o luptă a cărei mize poate cântări foarte mult în battle-uri.
Astfel, ca noutate absolutã, în noul sezon al emisiunii cei trei chefi se vor duela în începutul fiecărei zi de audiții, în cele mai delicioase preparate, pentru a primi o serie de avantaje. Cele 12 amulete ce așteaptă să fie adjudecate, le vor fi de folos în confruntările pe echipe, căci atuurile sunt printre cele mai diferite: de la a-și folosi mâinile 5 minute pe parcursul unei probe, la a bloca concurenți din echipele adverse pentru o perioadă determinată de timp.

Mecanismul este unul simplu. Pentru a obține amuletele, jurații vor găti contracronometru în fiecare ediție de jurizări pe nevăzute. Gina Pistol le va dezvălui la începutul probei miza amuletei puse la bătaie în ziua respectivă, ca mai apoi chefii să fie nevoiți să-și lase amprenta culinară pe un preparat, respectând o temă impusă. Ulterior, trioul va trece, la rândul lui, prin emoțiile unui verdict ”la cuțite”, căci de fiecare dată vor fi jurizați de către un chef cu renume în sfera gastronomică.

Așadar, fiecare ediție de jurizări pe nevăzute va începe cu o luptă pe cinste între Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, ce se vor duela pentru a obține un număr cât mai mare de amulete. Aceste avantaje pot fi folosite de fiecare chef în confruntările pe echipe, conform strategiilor, însă nu mai sunt valabile în semifinală și finală. În momentul în care vor ajunge în bucătăria ”Chefi la cuțite” alături de cele trei echipe alese, chefii vor avea posibilitatea de a-și utiliza amuletele în orice moment, pe parcursul unei probe din battle, sau chiar și după ea. Ba chiar mai mult, ei pot utiliza și mai multe avantaje în aceeași confruntare, dacă își doresc acest lucru.

Atmosfera tensionată dintre Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, ce pare să fi dominat fostul sezon, s-a domolit, însă noile reguli din bucătăria ”Chefi la cuțite” par să întețească spiritul de luptă încă de la începutul show-ului. Cum se vor descurca cei trei jurați la gătit, dar și pentru ce avantaje vor lupta aceștia, telespectatorii Antena 1 vor vedea din 29 și 30 octombrie, de la ora 20:00, într-un nou sezon la cuțite al celui mai spectaculos cooking show.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Carla’s Dreams interpreteazã la “X Factor” cântece pe care le cânta la grãdiniţã

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Cea de-a opta ediţie de audiţii “X Factor” le va aduce marţea aceasta, de la 20:00, telespectatorilor Antenei 1 un moment cu totul şi cu totul nemaivãzut. Provocaţi de mãrturisirea unei tinere concurente, care le-a spus cã ea cântã încã de la grãdiniţã, juraţii s-au întrecut în mãrturisiri legate de aceastã perioadã din vieţilor lor.

În momentul în care Delia şi-a amintit imediat de cântecul “Sunt o fatã frumuşicã”, pe care şi concurenta din faţa lor îl ştia de la grãdiniţã, Carla’s Dreams a concluzionat imediat: “Aţi copilãrit în alte grãdiniţe, la noi era despre patriotism, despre moarte!”. Ba mai mult, juratul nu s-a oprit aici şi a şi fredonat douã strofe din cântecul “Când a fost sã moarã Ştefan”, pe care acesta îl cânta la grãdiniţã, spre deliciul tuturor celor prezenţi în salã. “Nu ştiu unde ai fãcut tu grãdiniţa, dar la noi nu se cânta aşa ceva!”, a intervenit imediat şi Ştefan Bãnicã. Întregul moment va putea fi urmãrit marţea aceasta, de la 20:00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Bursucu, in locul lui Giani Kirita in show-ul “Vulturii de noapte”

Published

on

 

Odata cu plecarea lui Giani Kirita in Republica Dominicana, acolo unde isi va exercita sarcinile de antrenor al Echipei Faimosilor de la “Exatlon”, formula prezentatorilor show-ului “Vulturii de noapte” se va schimba; celor doi vulturi, Victor Slav si Catalin Cazacu li se va alatura Bursucu, cel care va prelua “atributiile de vultur” ale lui Giani Kirita.

In editia difuzata aseara a late night show-ului “Vulturii de noapte”, stafeta a fost predata lui Bursucu, odata cu sfaturile fostului fotbalist al clubului Dinamo. Bursucu i-a transmis un mesaj emotionant lui Giani Kirita, incurajandu-l pe acesta, in proiectul “Exatlon”.

“Eu nu iti voi lua locul in emisiune, pentru ca unul este Giani Kirita. Stiu cat de mult ti-ai dorit sa te reintorci in Republica Dominicana, la Exatlon, si iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa fiu aici, cat timp tu vei fi plecat acolo”, i-a transmis Bursucu lui Giani Kirita.

La finalul editiei de aseara, Catalin Cazacu a anuntat o alta surpriza pentru telespectatori; cei care doresc sa ia parte la acest show grandios, sa faca parte din publicul emisiunii, in platou, sunt rugati sa se inscrie la vulturiidenoapte@kanald.ro

Nu ratati cel mai incendiar show al noptii, “Vulturii de noapte”, difuzat in fiecare vineri, de la 23:15, numai la Kanal D!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending