vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSUn cuplu tată-fiu în premieră la ,,Te pui cu blondele"

    Un cuplu tată-fiu în premieră la ,,Te pui cu blondele”

    Săptămâna aceasta, „Te pui cu blondele” testează puterea eredităţii. Un om de afaceri inteligent, cu o carieră de succes şi-a adus fiul de numai 11 ani în competiţia cu armata de blonde a lui Negru. Cei doi vor forma o echipă puternică şi dispusă să le dovedească superbelor domnişoare că împreună sunt imbatabili. Cum aşchia nu sare departe de trunchi, micuţul Michael e determinat să facă dovada faptului că a moştenit inteligenţa tatălui său. Mai mult, chiar dacă este încă foarte tânăr, Michael se poate lăuda cu un bagaj considerabil de cunoştinţe generale.

    Eric şi Michael Behar vin miercuri, 13 octombrie, de la 20.30 la „Te pui cu blondele”. Cei doi sunt evrei de origine, tatăl fiind om de afaceri, iar micuţul Michael, elev în clasa a VI-a.

    Nu este prima dată în acest sezon când doi membrii ai aceleaşi familii vin la „Te pui cu blondele” şi nici când un copil arată ce înseamnă să faci performanţă. În ediţiile trecute, doi gemeni ingineri în domeniul aerospaţial au venit să-şi măsoare forţele cu blondele lui Negru, iar 3 olimpici internaţionali de doar 12 ani au reuşit să plece acasă cu 15.300 Ron, câştigând lupta cu cele 50 de blonde. Este însă o premieră a emisiunii faptul că un tată a venit însoţit de fiul său în această competiţie de cultură generală. Pentru o astfel de echipă, blondele vor trebui să se unească la rândul lor şi să se concentreze cât pot de bine pentru a reuşi să dovedească din nou faptul că relaţia dintre inteligenţă şi culoarea părului este un simplu mit.

    Lucian Zavoianu -Reporter

    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

    Lucian Zavoianu -Reporterhttps://www.radardemedia.ro
    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente