Connect with us

Premieră TV

Un nou sezon al sitcomului Trăsniții începe la Prima TV

Avatar

Published

on

Din 9 martie, Trăsniții te așteaptă la Prima TV cu sezonul 33, de luni până joi, de la ora 19.00. Noi aventuri și momente pline de comedie îi așteaptă pe telespectatori în serialul în care Pupăză (Grig Chiroiu) ajunge președinte iar ironiile la adresa clasei politice din România vor fi frecvent întâlnite în noul sezon Trăsniții.

Primarul Pupăză este ales președintele României cu 73% din voturi iar sloganul demagogic – “Președintele Poporului” – este aplicat imediat, în cele mai diverse situații din serial. Pupăză află destul de repede că a fost pus președinte de păpușarii statului paralel, trei afaceriști ce formează Tripla Alianță: un mogul de presă aservită, un fost șef al serviciilor și un miliardar controversat, fost șef de clan interlop. Imediat după ce câștigă alegerile toată gașca trăsnită îl lingușește pe Pupăză din dorința de a primi funcții în aparatul prezidențial. Ema (Livia Taloi) și Varvara (Marina Andrei) își dispută postul de șefă de cabinet. Când Ema deja se vede în această postură și crede că și-a aranjat postul, apare Dalia Stuparu zisă și Albinuța (Aniela Petreanu), veșnica șefă de cabinet a președinților României. Descoperim că ea va fi șefa de cabinet și în cazul lui Pupăză. Drept consolare, Ema va primi postul de purtătoare de cuvânt iar Varvara pe cel de producător al vlogului Președintelui. Polițiștii câștigă dispozitivul de pază al reședinței prezidențiale datorită Grațielei, care descoperă că a fost colegă de școală cu Albinuța.

Ușor, ușor, toți trăsniții își vor face loc în administrație. Astfel, Mârlanu Ferdinand Întâiul (Toni Ionescu) va fi consilier pentru relația cu Românii din afara Granițelor, Teo Diliman (Raluca Guslicov) se va ocupa de departamentul de comunicare cu autoritățile și societatea civilă, dar și de cel de sănătate psihică a nației, iar Hassan Ali Bleg (Alin Brancu) va fi consultant al Departamentului Securității Naționale pe probleme de combatere a antiterorismului și Orient Mijlociu.

Serialul care a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv sitcom din lume, Trăsniții, va reveni la Prima TV cu o nouă abordare, o satiră tăioasă la adresa clasei politice din România și a intereselor meschine ale acesteia. Gașca trăsnită așteaptă telespectatorii în fața televizoarelor, din 9 martie, la Prima TV de la ora 19.00 pentru a savura hazul de necaz făcut de trăsniți pe seama a ceea ce se întâmplă în actualitatea românească. Comedia bate viața…politică!

 

Fiți alături de personajele trăsnite preferate din 9 martie, de luni până joi, de la ora 19.00, la Prima TV! (vezi aici video)

Comentarii

Premieră TV

În primul episod din noul sezon Viața Bate Vlogul, aflăm povești neștiute din viețile vloggerilor!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Primul episod din noul sezon Viața Bate Vlogul este deja pe protvplus.ro și aduce povești nespuse până acum! Deși au canale de YouTube, sunt activi zilnic pe Facebook, TikTok și Instagram, cei 13 invitați din serial vor spune povești reale, impresionante, dure, inspiraționale, povești de viață care au scopul de a deschide ochii, de a crea o comunitate puternică și de a le arăta celor care trec prin experiențe asemănătoare că nu sunt singuri.

 

Serialul își propune să inspire, să le arate tuturor celor care urmăresc că fiecare situație care poate părea imposibilă are o rezolvare și e important să fii deschis, pentru că din povestea ta se pot inspira și-și pot găsi alții motivația. Și în acest sezon, poveștile vor fi dure și poate neobișnuite pentru societatea românească: despre schimbări de sex, cum se simte o femeie captivă într-un corp de bărbat și, mai ales, care au fost reacțiile celor din jur la vestea operației de schimbare de sex, despre tendințe suicidale, despre presiunea de a susține familia, despre pasul dintre a fi milionar și a ajunge, peste noapte, la sapă de lemn.

 

În primul episod, îi vom cunoaște pe cei 13 vloggeri + Tessy (cățelul cu peste 7.000 de urmăritori pe Instagram) și vom afla, pe scurt, poveștile lor. Pe parcurs, vom putea urmări poveștile tuturor în episoade dedicate, în care-și vor pune sufletul pe tavă: Emil Rengle, Alvarez, Cristian Dascălu, Cristina Almășan, Alex Daragiu, Daria Jane, Diana C, Cristi și Vlad Munteanu, Gabriela Sweet Paprika, Maximilian Ioan, Emanuel Cirstea și Pain.

 

Vloggerii și-au dat întâlnire în Viața Bate Vlogul pentru a da speranță zecilor de mii de tineri care se confruntă cu probleme asemănătoare. Pentru a deschide ochii și sufletele sau, după caz, pentru a da o mână de ajutor părinților care nu știu sau nu înțeleg prin ce trec copiii lor.

 

Serialul Viața Bate Vlogul este realizat și produs de Protvplus.ro, în colaborare cu Global Records.

Primul episod poate fi urmărit aici.

Comentarii

Continue Reading

Premieră TV

Reality show-ul matrimonial Mireasa va avea premiera sâmbãtã, la Antena 1

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Cel mai iubit reality show matrimonial din România, Mireasa, va avea premiera sâmbãtã, 21 martie, de la ora 17:00. Diana Dumitrescu le dã întâlnire telespectatorilor sâmbãtã, într-o ediţie de galã a emisiunii, în care aceştia îi vor cunoaște pe cei care au avut curajul sã accepte această provocare, și vor afla toate noutãţile pe care show-ul le aduce. În fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 14:00, publicul le va putea fi alãturi concurenţilor în casa Mireasa, urmând ca sâmbãta, de la ora 17:00, sã decidã soarta fetelor din concurs într-o ediţie de galã a emisiunii.

„Mai sunt doar câteva zile pânã la marea premierã a show-ului şi vreau sã vã spun cã sunt foarte nerãbdãtoare sã începem. Este un proiect foarte important pentru mine, mã aflu pentru prima oarã în postura de host al unui show live, zilnic şi cred cã oricine ar fi în locul meu ar avea emoţii. Abia aştept sã cunoaştem împreunã concurenţii acestui sezon, sã vã prezint casa în care aceştia vor locui, dar şi celelalte surprize pe care echipa Mireasa le-a pregãtit telespectatorilor”, a declarat Diana Dumitrescu.

Premiera reality show-ului matrimonial vine cu o mulţime de surprize pentru publicul spectator. La Mireasa, fiecare bãiat va intra în casã însoţit de cea mai apropiatã persoanã din viaţa lui. Însoţitorul poate fi atât un membru al familiei, cât şi cel mai bun prieten, cel mai important criteriu fiind ca persoana sã îi fie foarte apropiatã, de încredere şi sã îi reprezinte interesele. Însoţitorii vor avea un rol important pe parcursul competiţiei, fiind cei care vor decide, alãturi de public, care va avea ultimul cuvânt, soarta fetelor în concurs.

Tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani, dornici sã îşi gãseascã sufletul pereche, sã lupte pentru a-l cuceri şi sã câştige marele premiu – 40.000 de Euro şi nunta la cheie, în faţa unei ţãri întregi s-au înscris în competiţie din toate colţurile ţãrii, ba chiar şi din strãinãtate. Pe lângã marele premiu, vor exista şi mize sãptãmânale şi alte câştiguri-surprizã pentru care aceştia vor avea ocazia sã se întreacã.

O altã noutate absolutã este spaţiul în care concurenţii vor locui. Dacã pânã acum existau douã locuinţe, casa fetelor şi casa bãieţilor, în noul sezon care urmeazã sã înceapã concurenţii vor locui în aceeaşi casã, o locuinţã nouã, spaţioasã, modernã, care va avea şi un spaţiu destinat marilor surprize. Despre ce este vorba, telespectatorii vor afla în prima ediţie a reality show-ului matrimonial de la Antena 1, difuzatã sâmbãtã, 21 martie, de la ora 17:00.

 

Comentarii

Continue Reading

Premieră TV

PRO TV anunță un nou sezon al serialului Viața Bate Vlogul!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

În urma succesului înregistrat în rândul adolescenților, dar și al părinților, serialul Viața Bate Vlogul revine cu un nou sezon. Începând cu 25 martie, în fiecare miercuri de la ora 11:00 pe protvplus.ro, Emil Rengle împreună cu 13 vloggeri urmăriți de sute de mii de oameni vor demonstra că a fi vlogger de succes nu înseamnă, în mod automat, că ai fost, ești sau vei fi ferit de griji!

 

Alvarez, Cristian Dascălu, Cristina Almășan, Alex Daragiu, Daria Jane, Diana C, Frații Munteanu, Gabriela Sweet Paprika, Maximilian Ioan și Pain sunt cei 13 vloggeri care își vor împărtăși povestea, temerile și experiențele în noul sezon al serialului! Dacă în primul sezon Robert Ionescu a fost invitatul “non vlogger”, protvplus.ro vine cu o nouă provocare: Emanuel Cirstea.

 

Emil Rengle a declarat: “În primul sezon am făcut un pariu: hai să vedem cât de puternici suntem împreună și cât de mult putem crește un tânăr aspirant la statutul de vlogger. Ne-a cam ieșit, ținând cont că astăzi, oriunde te uiți – de la reclame la emisiuni, îl vezi pe Robert Ionescu – vlogger-ul de succes. În Viața Bate Vlogul – noul sezon o luăm de la capăt: pe lângă unii dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, l-am invitat și pe Emanuel, unul dintre fanii serialului nostru care ne-au scris să împărtășească viețile lor. Și, chiar dacă nu este încă vlogger, vă asigur că Emanuel are o poveste extrem de interesantă.

 

Liviu Teodorescu a compus imnul pentru noul sezon Viața Bate Vlogul!

Protvplus.ro și Global Records lansează astăzi piesa și videoclipul noului sezon al serialului exclusiv digital Viața Bate Vlogul! Serialul are, începând de astăzi, propriul imn! Piesa a fost compusă de Liviu Teodorescu și este cântată chiar de Emil Rengle și Alvarez, Cristian Dascălu, Cristina Almășan, Alex Daragiu, Daria Jane, Diana C, Frații Munteanu, Gabriela Sweet Paprika, Maximilian Ioan și Pain.

 

Piesa și videoclipul pot fi urmărite aici: https://protvplus.ro/emisiuni/viata-bate-vlogul/episodul/21621-viata-bate-vlogul-sezonul-2-emil-rengle-si-cei-13-vloggeri-lanseaza-videoclipul-piesei-viata-bate-vlogul.

Serialul Viața Bate Vlogul este realizat și produs de Protvplus.ro, în colaborare cu Global Records.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0