Analize Audiente TV
Vasile a câștigat la șah, Bobiță a luat banii în urma pariurilor. Las Fierbinți a fost lider absolut de audiență!

Chiar dacă știau sau nu șah, telespectatorii s-au bucurat la maximum de meciul încrâncenat dintre Vasile și Brânzoi care a făcut ca pariurile să ajungă la cote înalte și râsetele și mai departe.
Aseară, de la 20:30, toți cei de acasă s-au uitat la ultimul episod al acestei săptămâni din cel mai iubit serial de comedie, Las Fierbinți și abia așteaptă să fie iar marți pentru o nouă porție de amuzament.
În timp ce mulți dintre săteni se aflau la barul lui Bobiță și așteptau să vadă cine va fi victorios la șah, Giani, Aspirina și Gianina aveau și ei parte de câteva aventuri. După ce un bunic și nepotul i-au cerut lui Giani bani pentru o minge spartă, o altă vecină a venit să-l tragă la răspundere că i-a promis că o ia de nevastă și nu a mai căutat-o. ”Punctul meu forte e vrăjeala”, a admis el, în ciuda faptului că Aspirina a fost cea care l-a scăpat din ambele situații dificile.
În paralel, Celentano a pornit într-o adevărată misiune de recuperare când și-a auzit bormașina cumpărată în urmă cu ceva timp și pe care o dăduse furată. Alături de Robi, acesta a căutat prin sat, ba chiar i-a venit ideea de a face o carte și un film după această aventură. Surpriza mare a fost când bormașina era chiar la soacra lui, în curtea sa.
Finalul serii a adus și un așteptat deznodământ: cu ajutor prin telefon de la Ardiles și Bobiță, Vasile a câștigat la șah, iar Bobiță s-a umplut de bani din pariuri. Fericire mare pentru ei la bar, însă și planuri pentru viitoare activități asemănătoare.
Și de această dată, episodul din Las Fierbinți a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:29 – 21:28. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 9.9 puncte de rating și 27.6% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 6.6 puncte de audiență și 18.5% share. De-a lungul difuzării, peste 1.6 milioane de români au trăit comedia la cele mai înalte cote, iar în minutul de aur, la ora 20:45, peste 1.8 milioane de telespectatori erau în fața televizoarelor.
Noul sezon Las Fierbinți este disponibil online și pe VOYO, unde fiecare episod poate fi urmărit în avans cu 7 zile.
- Motorola lansează noua aplicație Moto Secure pentru o securitate sporită a datelor
- Minio Studio a consolidat comunicarea despre Snackologie în 2022 alături de TUC, Oreo, Milka și Philadelphia
- Disney+ lansează un nou poster şi video pentru sezonul 3 The Mandalorian
- Romanian Software (colorful.hr) ofer solutii software pentru digitalizarea IMM-urilor prin Planul National de Redresare si Rezilenta (PNRR) cu granturi de pana la 100.000 euro
- Bruja și Pufeh au părăsit cursa de pe Drumul aurului. În ediția America Express de aseară, care a fost lider de audiență
-
Grila de programeo săptămână ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
ADVERTORIALE5 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV5 zile ago
Program TV azi 28 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
Reality Show3 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV3 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 20-26 ianuarie 2023
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
Premiera America Express, lider detașat de audiență. Cea mai bună lansare din cele 5 sezoane ale reality show-ului