Connect with us

Seriale

Vasile își demonstrează talentul la călărie în seara aceasta, în Las Fierbinți. Serialul a fost lider absolut de audiență

Published

on

Foto Credit: PRO TV
Reclame

Primarul și-a adus susținători de nădejde la întâlnirea cu prefectul și cu invitatul special chinez, totul pentru a primi promovarea pe care o visează, așa cum s-a întâmplat și cu alți colegi de-ai lui.

Las Fierbinți a condus aseară topul preferințelor telespectatorilor și a înregistrat 11.1 puncte de rating și 32.4% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce poziția secundă a avut 4.4 puncte de rating și 12.9% share.

La nivel național, peste 1.7 milioane de români au urmărit serialul, iar în minutul de maximă audiență, de la 20:58, peste 2 milioane de români au fost cu ochii pe aventurile fierbințenilor.

Discuția în mandarină atinge un subiect sensibil, banii, iar negocierile cu prefectul ating sume pe care chinezul, din păcate, le înțelege. Așa cum se întâmplă cu întreaga situație pe care Vasile a înscenat-o, din dorința de a impresiona. Însă mai are o șansă: să demonstreze că are noțiuni de călărie. Cum nu există niciun cal prin preajmă, Robi joacă rolul lipițanului.

Giani și Ardiles încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat cu planul lor, de ce nu a funcționat, și decid să-i spună adevărul lui Brânzoi: „Vrei să-ți zic un secret? În spatele la manevră e nevastă-ta. E supărată pe tine că atunci când ați fost la stațiune nu i-ai dat bani să-și cumpere o rochiță și a trebuit să meargă cu alea vechi. Vrea să te facă de bani. Eu cu Ardiles am jucat teatru, dar Rață te-a jucat bine de tot. Ești cu dușmanul lângă tine”.

Firicel e supărat pe curierul care îi livrează mobila Dalidei și vrea să-l alunge din zonă, să nu mai provoace zâmbete, dar primește în schimb complimente și o invitație. „Veniți des pe la Slobozia? Mă gândeam că poate aveți treabă pe la Slobozia. Dacă veniți și rămâneți peste noapte vreodată… eu zic așa, poate vi se strică microbuzul sau mașina, cine știe? Puteți să rămâneți la mine, că eu stau singur. Și nu mai dați nici banii la hotel. Nu vi se pare că viața e prea scurtă? La un moment dat îmbătrânim și o să ne pară rău că nu am încercat tot felul de chestii. De prima oară când te-am văzut, am zis să încerc”, îi spune curierul lui Firicel.

Cum se încheie întreaga poveste și cum face Dalida totuși să-l cucerească, vedem în seara aceasta, în Las Fierbinți.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentaro zi ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending