Connect with us

EVENTS

Susține filmul românesc! Mergi să vezi „O poveste de dragoste, Lindenfeld”

Published

on

Reclame

Actorii Victoria Cociaş şi Victor Rebengiuc interpretează rolurile principale în cel mai recent lungmetraj al regizorului Radu Gabrea (Dincolo de nisipuri, Noro, Cocoşul decapitat, Călătoria lui Gruber, Mănuşi roşii), O poveste de dragoste, Lindenfeld. Filmul a avut premiera în cinematografe pe 20 iunie.

Victoria Cociaş joacă rolul personajului Helga la senectute (adolescenta Helga fiind interpretată de actriţa debutantă Ioana Bugarin), singurul locuitor al unui sat din Banat odinioară populat, în zilele noastre abandonat şi uitat de lume.

Victor Rebengiuc este Ulrich (Ully) Winkler, preşedintele unei mari companii din Germania, care vede la televizor un reportaj despre un fost sat săsesc din Banat. Acesta este Lindenfeld, în care Ully se născuse şi trăise până în 1945.

În prezentul acţiunii, la şase decenii după ce a fugit în Germania şi a început să facă avere, străduindu-se să-şi şteargă din memorie legăturile sale cu România, Ully este puternic marcat de imaginile văzute, aşa că decide împreună cu Boris, vechiul său servitor şi prieten credincios, să plece în secret la Lindenfeld. Acolo o regăseşte pe Helga, iubita sa din cruda tinereţe (interpretată la maturitate de Victoria Cociaş).

Actriţa Victoria Cociaş spune că, după ce a citit scenariul, primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă să vadă satul Lindenfeld. Ajunsă cu greu acolo – după două ore de urcat cu tractorul din cel mai apropiat sat, Buchin – doamna Cociaş a descoperit că povestea din scenariul este încă adevărată: satul Lindefeld are un singur locuitor.

“Era o bătrînă cu o ţinută extraordinară, foarte dreaptă. Mergea pe uliţele acelea în sus şi în jos, pe lîngă case, şi discuta cu tractoristul nostru. Se întrebau de familie… <<ce-ţi fac copiii, ce-ţi fac nepoţii?>>. Dar mergând în pas vioi, ca o tânără. Mi s-a părut un stil de viaţă foarte interesant, să trăieşti în vârf de munte, într-un sat părăsit. Femeia aceea m-a inspirat.”

Imediat după prima vizionare a peliculei, actriţa ne-a declarat: “Tot filmul ăsta, pentru că l-am văzut acum, mi-a lăsat o stare de nostalgie și de emoție, n-aș putea spune de ce. Eu am jucat, am interpretat personajul acesta, femeia aceea, dar din scenariu, ea a trăit niște lucruri îngrozitoare, ca să ajungă la senectute fiind o persoană atât de senină. Deci, trebuie să fi fost un caracter tare puternic și cu o putere de a iubi extraordinar de mare, care nu a fost epuizată. Pentru că a trecut prin orori. Şi se pare că oamenii care au cele mai dramatice experiențe sunt cei pe care îi vedem la vârste avansate, senini și frumoși, niște bătrâni frumoși.”

O poveste de dragoste, Lindenfeld – sinopsis

În Frankfurt-ul anului 2005, Ulrich (Ully) Winkler, preşedintele unei mari companii (personaj principal interpretat de Victor Rebengiuc, aflat la prima colaborare cu Radu Gabrea), vede la televizor un reportaj despre un fost sat săsesc din Banat. Acesta este Lindenfeld, în care Ully se născuse şi trăise până în 1945.

În prezentul acţiunii, la şase decenii după ce a fugit în Germania şi a început să facă avere, străduindu-se să-şi şteargă din memorie legăturile sale cu România, Ully este puternic marcat de imaginile văzute, aşa că decide împreună cu Boris, vechiul său servitor şi prieten credincios, să plece în secret la Lindenfeld. Acolo o regăseşte pe Helga, iubita sa din cruda tinereţe (interpretată la maturitate de Victoria Cociaş).

Ceea ce urmează este o poveste dulce-amară, plină de nostalgie, candoare și momente tragicomice.

Distribuție: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaş, Mircea Diaconu, cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru.

Scenariul este semnat de Adrian Lustig (Funeralii fericite, Puzzle, Minte-mă frumos, Ultimul corupt din România, Poker, Nunta mută) și pornește de la romanul “Lindenfeld” (Polirom, 2005), al scriitorului Ioan. T. Morar, “repovestit” de scriitorii Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu.

Povestea are loc în satul Lindenfeld (în Munţii Semenic, lângă Caransebeş), o aşezare de şvabi, deportaţi de regimul comunist în Siberia, sat care acum mai are un singur locuitor.

Imaginea filmului îi aparține tânărului operator George Dăscălescu, iar montajul, doamnei Melania Oproiu. Filmul este produs de Radu Gabrea şi Orion Film.

Filmul este distribuit în cinematografe de Ecran Cinema Management.

Mihai Știrbu este Senior Editor și îi poți scrie la contact(a)radardemedia.ro

Victoria Cocias si Victor Rebengiuc

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending