Piesa „All I Want For Christmas” a împlinit 30 de ani în noiembrie, însă milioane de fani din toată lumea continuă să o fredoneze. Succesul răsunător înregistrat de artista care a compus melodia cu tematică de Crăciun, Mariah Carey, i-a adus în conturi o avere, scrie CANCAN, citat de RADAR DE MEDIA.
Magia sărbătorilor de iarnă nu poate fi completă fără celebra melodie „All I Want For Christmas”. Realizată și cântată de artista americană Mariah Carey, piesa a devenit un simbol al Crăciunului. Dovadă stă continuitatea în timp: generații de ascultători de pe tot mapamondul au fost fascinați de mesajul boem al piesei.
Însă potrivit Finance Monthly, melodia interpretată de Carey, a doborât mai multe recorduri. Este primul cântec de Crăciun care se menține pe prima poziție în topurile americane de când „The Chipmunk Song” a reușit această performanță în 1958.
Succesul piesei s-a văzut în multiplele coloane sonore din filmele în care aceasta a apărut, în reclame și chiar pe platformele de streaming. Partea cea mai interesantă despre această melodie este că Mariah nici măcar nu a vrut să scrie un cântec de Crăciun în urmă cu 30 de ani.
În 1994, Mariah Carey, în vârstă de 24 de ani, se bucura de succesul celui de-al treilea album, intitulat „Music Box”. La acea vreme, Mariah era căsătorită cu Tommy Mottola, președintele Sony Music. Ca orice soț bun și director al unei case de discuri renumite, Mottola s-a gândit la un mod ingenios în care să își promoveze soția, fără să fie acuzat de favoritism.
Atunci când Tommy i-a prezentat ideea unui album de Crăciun, Mariah instant a detestat propunerea. Motivul? Lansarea unui astfel de album făceau doar cei care erau la final de carieră, nu însă și cineva care se află în plină ascensiune.Până la urmă, Mariah a cedat la insistențele soțului și a creat împreună cu textierul ei, Walter Afanasieff, piesa mult îndrăgită de pe albumul numit generic, „Merry Christmas”. „All I Want For Christmas Is You” s-a născut în mai puțin de 15 minute, atât versurile, cât și muzica, din efortul a doi oameni care nu erau împăcați cu lansarea unui album de Crăciun.Succesul albumului a fost instant, peste așteptările artistei: s-a vândut în 15 milioane de exemplare la nivel global, în mare parte datorită acelui hit creat în grabă.
Până în prezent, piesa le-a adus în conturi lui Afanasieff și Carey, aproape 80 de milioane de dolari din drepturi de autor.„All I Want for Christmas Is You” de Mariah Carey a devenit un clasic îndrăgit de sărbători, aducând bucurie milioanelor de oameni. Artista câștigă până la 1,2 milioane de dolari anual în perioada sărbătorilor datorită unei idei ingenioase venite din partea fostului soț.
- ELKO, distribuitor autorizat pentru aspiratoarele robot Narwal in Romania
- CARTOON NETWORK GAMEON! INTRODUCE ATRACȚII NOU-NOUȚE ÎN PLATFORMA INTERACTIVĂ DE JOC
- Meciul amical de Gală pentru Naționala U21 Portugalia – România, transmis exclusiv pe VOYO, vineri, 21 martie, la 20:30!
- Ofelia.Afterlife, spectacolul Antoanetei Cojocaru, revine la Teatrul Metropolis pe 19 și 20 martie
- Samsung România anunță câștigătorii Solve for Tomorrow 2024-2025