Life Style
VIDEO. Cusurgiii din toate colţurile ţării s-au reunit în Capitală
Weekend-ul trecut a fost unul fără cusur pentru Mihai Găinuşă, Codruţ Kegheş, Octavian Păscuţ, Oana Ioniţă, Marius Popa & Co.
Cusurgiii s-au reunit în formulă completă. Corespondenţii din ţară au venit să-şi cunoască colegii din Bucureşti. Astfel, Timişoara, Clujul, Iaşiul, Sibiul, Târgu Mureş sau Drobeta Turnu Severin au fost reprezentate de reporteri şi cameramani talentaţi, oameni cu umor şi energie pozitivă.
Mişu a fost amfitrionul întâlnirii, le-a arătat corespondenţilor primele reportaje montate, iar Tavi şi Codruţ le-au vândut câteva ponturi legate de materialele filmate.
După ce au pus ţara la cale şi au stabilit toate detaliile pentru emisiune, relaţiile dintre Cusurgii s-au sudat printr-o „şedinţa” cu mici şi bere, în care distracţia şi veselia au fost cuvintele de ordine. Şi-au povestit întâmplări de la filmări, şi-au împărtăşit din experienţele acumulate pe teren, în calitate de jurnalişti sau operatori, şi au petrecut ca adevăraţi Cusurgii. Codruţ a întreţinut atmosfera cu bancuri, iar Tavi a fost responsabil cu butoiaşele de bere.
După aşa o întâlnire, echipa Cusurgiilor este gata să dea startul emisiunii şi abia aşteaptă să arate ce poate, din 22 septembrie, în fiecare seară de luni până joi, de la ora 22:30, live la Prima TV.
Aici puteți urmări primele imagini din emisiune:
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău