Emisiuni
VIDEO. Discovery Channel a achiziționat drepturile de difuzare a documentarului Racing Extinction

Discovery Channel anunţă achiziția drepturilor de difuzare la nivel internațional a documentarului Racing Extinction, semnat de regizorul premiat cu Oscar, Louie Psihoyos, după premiera mondială care a avut loc în cadrul Festivalului de Film Sundance 2015.
Discovery Channel va prezenta în premieră în toamna acestui an Racing Extinction în 220 de țări din întreaga lume, inclusiv în România. În plus, documentarul va fi proiectat în cinematografele din 10 state, inclusiv în SUA, și în cadrul unor evenimente speciale.
„Trăim un moment istoric, deoarece telespectatorii din peste 220 de țări vor putea urmări documentarul Racing Extinction, o producție uimitoare, care militează pentru conservarea planetei ca mediu stabil pentru noi toți”, a declarat Fisher Stevens, producător.
“Racing Extinction este un program absolut fascinant, realizat de unii dintre cei mai buni „povestitori” ai noștri. Sperăm ca prin prin forța brandului Discovery, care aduce această premieră la nivel mondial, să stârnim interesul global și să inițiem o mișcare menită să contribuie la salvarea speciilor aflate pe cale de dispariție.”, a comentat Rich Ross, Președintele Discovery Channel SUA.
În documentarul Racing Extinction, regizorul Louie Psihoyo, alături de echipa care a realizat filmul premiat cu Oscar „The Cove” (Golful), adună un grup de artiști și activiști pentru protecția mediului într-o nouă operațiune derulată sub acoperire, având ca obiectiv să dezvăluie lumea ascunsă a speciilor în pericol de dispariție și lupta pentru protejarea lor.
Străbătând tot globul pentru a se infiltra pe cele mai periculoase piețe negre și apelând la tehnologii performante pentru a urmări legătura dintre emisiile de carbon și dispariția anumitor specii, documentarul surprinde în premieră absolută imagini uluitoare, care vor schimba cu adevărat modul în care privim lumea.
Racing Extinction face parte dintr-o campanie mai amplă, în plină desfășurare, care îndeamnă populația să colaboreze pentru a reduce nivelul emisiilor de carbon și a preveni astfel dispariția unor specii.
Antreprenorul Paul Gardner Allen, prin intermediul companiei Vulcan Productions, a dezvoltat si implementat această campanie, o inițiativă educațională, precum și metode de măsurare a impactului.
„Campania își propune să aducă în fața micilor ecrane un număr cât mai mare de telespectatori pe care să îi inspire să treacă la fapte, urmând exemplele prezentate. Avem obiective îndrăznețe, însă știm că echipa noastră este susținută de forța Discovery Channel la nivel mondial și asta mă face încrezător. Sunt încântat să lucrez cu toți cei implicați în acest proiect. Este un vis împlinit pentru orice regizor de documentare”, a declarat Louie Psihoyos, regizor.
Contractul a fost negociat de John Sloss de la Cinetic Media, în numele realizatorilor filmului, cu John Hoffman, Executive Vice President of Documentaries and Specials, Discovery Channel.
Trailerul oficial al documentarului Racing Extinction:
CITEȘTE ȘI:
Premieră în istoria tv din România. Dan Negru: ”E de neînțeles de ce Pro renunță la publicul fidel de filme americane”
Noi episoade dedicate pasionaților de mașini, pe HISTORY
Șerban Huidu, despre arestarea Elenei Udrea: ”Așa o sete de sânge și răzbunare nu am mai întâlnit în România!”
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 17 – 23 iunie 2022
- ADVERTORIALEo săptămână ago
PROMOȚIE ȘOC – Publici 40 Advertoriale SEO cu doar 25 lei/buc
- ADVERTORIALE5 zile ago
REVOLUȚIA ADVERTORIALE SEO cu prețuri excepționale adaptate bugetului tău!
- Program TV6 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20-26 Iunie 2022
- Program TV5 zile ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 24 – 30 iunie 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 20 – 26 iunie 2022