Connect with us

Film

Virgil Ianţu interpretează rolul principal din ,,Blinky Bill: Koala cel poznaş”

Published

on

 

Cel mai adorabil personaj animat va putea fi urmărit pe marile ecrane din 2 octombrie, când talentatul Virgil Ianţu îi va împrumuta vocea lui ,,Blinky Bill: Koala cel poznaş”, un personaj care a cucerit generaţii întregi şi care e acum gata să ia cu asalt cinematografele din România.

Despre eforturile pe care le presupune procesul de dublaj, Virgil Ianţu este de părere că: ,,Este o muncă foarte faină. Îţi trebuie o atenţie distributivă: monitor, scenariul pe care îl ai în faţă, trebuie să te concentrezi la text şi să fii cu urechea pâlnie. Sunt multe detalii care contează şi cred că actorii care fac treaba asta necesită o ureche foarte bună şi un talent. “, a concluzionat actorul.

Cât despre personajul interpretat, Virgil a avut numai cuvinte de laudă: ,,Blinky Bill este un personaj energic, altfel decat sunt in realitate ursuletii koala. Cred ca e cel mai energic personaj pe care l-am facut pana acum. (…) E fain personajul si sper ca cei mici sa-l transforme intr-un prieten in timp. Sunt foarte curios cum o sa reactioneze fetita mea la Blinky.”, a mărturisit Virgil Ianţu.

Blinky Bill este un koala cu multă imaginaţie. Inimă de aventurier, el visează să plece din orăşelul Green Patch şi să devină mare explorator, exact ca tatăl său. Domnul Bill a dispărut cu ceva timp în urmă, iar Blinky este singurul care crede că acesta încă mai trăieşte.

Într-o zi, micul Blinky dă peste indicii despre locaţia tatălui său şi hotărăşte să pornească în cea mai mare şi periculoasă aventură a vieţii sale. De-a lungul drumului se va împrieteni cu cele mai neobişnuite personaje: Nutsy – un koala crescut la zoo şi Jacko – o şopârlă ameţită şi foarte energică.

Urmăriţi neîncetat de o pisică sălbatică răzbunătoare, cei trei curajoşi amici trebuie să înveţe să se ajute reciproc pentru a supravieţui prin ţinuturile necunoscute ale Australiei şi să îl găsească pe tatăl lui Blinky.

Din 2 octombrie, Freeman Entertainement prezintă pe marile ecrane din ţară, animaţia „Blinky Bill: Koala cel poznaş”.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Film

Ada Condeescu va merge pentru a șasea oară la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo, cu rolul din filmul „Heidi”

Published

on

 

Actrița Ada Condeescu se pregătește pentru o perioadă foarte frumoasă și pentru un eveniment foarte drag, la care participă de fiecare dată cu multă bucurie și emoție: Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo.

Ada va păși pentru a șasea oară pe covorul roșu al celebrului festival, unde va fi prezentă de această dată cu rolul secundar „Valentina” din filmul „Heidi” selecționat în competiția de anul acesta, în regia lui Cătălin Mitulescu. „Pentru mine este foarte important că mă voi întoarce la Sarajevo pentru că este festivalul cel mai aproape de inima mea. Aici am câștigat marele premiu, <Heart of Sarajevo>, cu rolul din <Loverboy> și mă bucur foarte mult că în acest an <Heidi> a fost selecționat și voi fi din nou prezentă acolo”, declară Ada, care își caracterizează rolul ca fiind o premieră în cariera sa, din mai multe perspective. În filmul Heidi am avut șansa, pentru prima oară, să experimentez un rol secundar, care mi-a oferit o satisfacție imensă. Este un rol cheie pentru film și m-a fascinat încărcătura pe care trebuia să o conțin chiar și pentru câteva secvențe. Mi-am ales mereu rolurile în funcție de universul în care se nasc și de nuanțele pe care eu le pot aduce în interiorul scriiturii, iar Valentina este cineva special, de care m-am îndrăgostit cum am citit scenariul lui Cătălin. O tânără mamă, încă blocată în acest sistem, al traficului de persoane, vulnerabilă, derutată, dar care, în final, pentru copilul ei, alege calea dreaptă și curajul.”

 

Pe lângă nominalizările primite până acum și premiul pentru „Cea mai bună actriță”, Ada a mai fost invitată în cadrul Festivalului de la Sarajevo ca parte a juriului principal și, de asemenea, ea a susținut și un master class de actorie în cadrul festivalului, în Talent Campus. Onoarea a fost cu atât mai mare cu cât printre cei care au predat în diferiți ani tinerilor actori s-au numărat Morgan Freeman, Angelina Jolie, Gael Garcia Bernal, Jeremy Irons sau Michael Fassbender. Tot aici, Ada s-a bucurat de cele mai impresionate întâlniri din cariera sa, iar cel mai emoționant și neașteptat moment pe care l-a trăit până acum la Sarajevo a fost cel în care l-a cunoscut pe Brad Pitt. „Toate întâlnirile cu marii actori, regizori și oameni din industria filmului pe care le-am avut în cele șapte ediții de până acum au fost cu adevărat memorabile, mai ales că vorbim despre oameni pe care îi admiram de când eram copil. Însă, cea mai neașteptată întâmplare a fost cea în care Brad Pitt a venit și m-a felicitat pentru marele premiu și pentru rolul pe care l-am interpretat. M-am simțit incredibil!”, își amintește Ada.

 

Ea nu și-a pregătit încă ținuta pentru ediția din acest an, dar știe că va alege cu siguranță două branduri românești pentru vestimentație și bijuterii. „Nu m-am ocupat încă de detaliile apariției pe covorul roșu, dar știu de pe acum că voi purta o rochie spectaculoasă semnată de Cristina Săvulescu și bijuterii de la Teilor. Iar produsele cosmetice pentru makeup și beauty vor fi de la Armani Beauty”, adăuga actrița.

 

Filmul „Heidi” va avea premiera internațională pe 18 august chiar la Sarajevo, iar povestea realizată de Cătălin Mitulescu în calitate de regizor, scenarist și producător îi va avea ca protagoniști pe actorii Gheorghe Visu și Cătălina Mihai, iar din distribuție mai fac parte și Florin Zamfirescu, Bogdan Dumitrache și Maria Popistașu.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

,,Annabelle 3” dezlănţuie tot răul din universul ,,The Conjuring”, numai din 12 iulie la cinema

Published

on

 

,,Annabelle 3” dezlănţuie tot răul din universul ,,The Conjuring”, numai din 12

iulie la cinema

Păpușa Annabelle, din celebrul univers „The Conjuring” revine cu cel de-al treilea film din serie, din 12
iulie, în premieră pe marile ecrane.

Pentru Gary Dauberman, scenaristul filmelor „Annabelle”, „It” și „The Nun: Misterul de Mânăstire”,
horror-ul „Annabelle 3” reprezintă filmul său debut în calitate de regizor, unde lucrează alături de echipa
consacrată de producători Peter Safran (Aquaman) şi James Wan.

,,Mi s-a părut că acesta este pasul firesc şi momentul ideal pentru a face această schimbare în cariera
mea şi ceea ce a mai contat foarte mult pentru mine a fost că i-am avut alături pe James şi Peter.”, a
declarat Gary Dauberman. Alături de James Wan, Dauberman a dezvoltat scenariul şi în timpul acestui
proces au ştiut amândoi că totul trebuia ancorat în spaţiul reprezentat de casa soţilor Warren, totul în
atmosfera relaxata a anilor ’70.

Hotărâți să o împiedice pe Annabelle să mai provoace teroare vreodată, demonologiştii Ed și Lorraine
Warren se grăbesc să o aducă în camera sigilată de artefacte supranaturale din propria lor casă si să o
închidă într-o cutie sfințită. Însă într-o noapte nefastă, păpușa trezește celelalte spirite malefice din
încăpere care încep să o bântuie pe fiica de 10 ani a soților Warren și pe prietenele acesteia.

Actorul Patrick Wilson, care şi de această dată revine în interpretarea lui Ed Warren spune despre
partenera lui din film, Vera Farmiga că ea ,,adoră să joace acest rol pentru că doar ea poate duce
lucrurile la un alt nivel de tensiune, în timp ce arăta şi lucruri noi din dinamica de cuplu. De această dată
suntem mai mult surprinşi în ipostaza de părinţi iubitori a fiicei noastre Judy”, a concluzionat Wilson.

New Line Cinema prezintă o producție Atomic Monster/Peter Safran, „Annabelle 3”, din 12 iulie pe
marile ecrane de la noi din țară, un film disponibil în formatele 2D, 4DX şi Atmos.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

,,Pokemon Detectiv Pikachu” le vorbeşte fanilor numai din 7 iunie pe marile ecrane

Published

on

 

Aşa cum fanii de pretutindeni ştiu, Pikachu este un Pokémon şi indiferent cat de expresive pot fi aceste creaturi de obicei, doar el este special şi poate vorbi, din 7 iunie când va prinde viaţă pe marile ecrane din toată ţara.

Fie că este vorba despre dependenţa lui de cofeină, amnezia lui controversată sau doar personalitatea sa electrizantă, acest Pikachu este unic, iar Ryan Reynolds ştie asta cel mai bine: ,,Are atitudine, nu glumă! Arată ca un bulgăre de bumbac galben. (…) Tot filmul este special pentru mine şi spun asta pentru că am mai lucrat la proiecte care implicau mult CGI, însă de această dată este diferit. Pur şi simplu ai impresia că acest Pikachu respiră pe marele ecran şi că dacă întinzi mâna îl poţi atinge şi smotoci. Eu unul nu te-aş sfătui să o faci, pentru că nu vreau să fiu responsabil de ce o să se întâmple în acest caz”, a declarat Ryan Reynolds, actorul care îi împrumută vocea adorabilului personaj principal.

Primul film live-action „Pokemon Detectiv Pikachu” este dedicat simpaticului Pikachu, unul dintre cele mai populare personaje animate din întreaga lume.

Povestea începe cu dispariția detectivului Harry Goodman, caz care devine principala misiune a fiului său, Tim, de doar 21 de ani. În ajutorul tânărului vine fostul partener Pokemon al tatălui, Detectivul Pikachu, un personaj super amuzant, însă cu necunoscute probleme de memorie. Doi parteneri neobișnuiți, dar perfect compatibili (Tim fiind singurul om care poate înțelege ce spune blănosul galben) aceștia se aventurează împreună în dezlegararea încurcatului mister.

În  timp ce aleargă după dovezi prin orașul Ryme – ținutul fantastic în care oamenii și Pokemonii trăiesc în armonie – cei doi fac cunoștință cu tot felul de Pokemoni și descoperă un adevăr care amenință pacea din Universul Pokemon.

Din 7 iunie, „Pokemon Detectiv Pikachu” poate fi vizionat pe marile ecrane în versiunea dublată în limba română sau subtitrată, numai în formatul 3D.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending

%d blogeri au apreciat: